„Moldova care ne unește”: Tricolorul ne poartă prin istorie și soartă

08 Sept. 2025, 10:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Sept. 2025, 10:00 // Actual //  MD Bani

Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol major al suveranităţii şi independenţei țării. Cetăţenii şi străinii aflaţi în țara noastră sunt datori să manifeste respect faţă de Drapelul de Stat şi să nu comită acte prin care s-ar aduce ofensă simbolului național.

La ceremoniile de arborare a Drapelului de Stat cu prilejul solemnităţilor, asistenţa se ridică în picioare, bărbații îl onorează cu capul descoperit, iar militarii de toate gradele oferă onorul conform regulamentelor armatei.

Moldovenii în poartă pe spate la evenimente importante, îl aduc la proteste, la alegeri, iar campionii noștri îi duc faima la competițiile internaționale.

Ziua Drapelului de Stat este marcată pe 27 aprilie.

Viitorul țării este fiecare dintre noi. Orice pas mic înseamnă o schimbare mare, iar alegerile pe care le facem azi vor influența viața urmașilor urmașilor noștri. În aspirația că fiecare cetățean va ajunge cât mai sus și ne va duce faima în lume, Grupul Media Realitatea desfășoară campania „Moldova care ne unește” și relatează povești ale oamenilor care au reușit să scrie istorie și să ne facă mândri, opinii ale cetățenilor pe care îi întâlnim în stradă, informații despre actualitatea socio-politică și materiale despre simbolurile pe care moldovenii le poartă cu ei, în suflet sau în bagaje, de la Lisabona până la New York.

31 Aug. 2026, 11:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
31 Aug. 2026, 11:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Opt întreprinderi de stat care există în acte, dar nu mai funcționează în realitate, sunt propuse pentru închidere. Agenția Proprietății Publice (APP) a pregătit un proiect de hotărâre a Guvernului prin care șapte dintre acestea urmează să fie lichidate, iar o a opta – Centrul Auto Specializat ”Nistru–Tavria” – să fie radiată din Registrul de stat.

Pe lista întreprinderilor propuse pentru lichidare se află Auto cu autofinanțare Centrul ”Servis”, „Bioreg”, Revista ”Sud-Est”, Gaudeamus-Cinema”, Asociația de Creație Artistică și Impresariat ”Interarta”, Studioul ”Arta-Cinema” și Centrul de Elaborare a Sistemelor Industriale de Dirijare.

Potrivit documentului elaborat de APP, întreprinderile nu mai desfășoară activitate economică de o perioadă îndelungată și nu prezintă rapoarte financiare și statistice. Verificările efectuate în registrele cadastrale au arătat că pe numele acestora nu sunt înregistrate bunuri imobile aflate în gestiune, folosință sau administrare.

Nici datoriile către buget nu sunt semnificative. La 29 iulie 2026, restanțele întreprinderilor vizate nu depășeau 5 000 de lei. De exemplu, „Nistru–Tavria” avea o restanță de 902,45 lei, Gaudeamus-Cinema – 77,46 lei, iar Interarta – 131,64 lei. „Bioreg” și Revista ”Sud-Est” nu aveau restanțe.

În cazul „Nistru–Tavria”, procedura de lichidare a fost începută încă în 2008. Patrimoniul întreprinderii a fost valorificat pentru stingerea datoriilor, iar excedentul a fost transmis la bugetul de stat. Acum, APP propune radierea acesteia din Registrul de stat, întrucât este o persoană juridică inactivă de mai bine de zece ani.

APP argumentează că păstrarea acestor întreprinderi în registre, deși nu mai funcționează și nu au patrimoniu în gestiune, creează neconcordanțe și riscuri juridice și administrative. Relansarea lor ar presupune cheltuieli pentru personal, logistică, administrare și recapitalizare, fără existența unor indicii clare privind viabilitatea lor economică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!