„Moldova care ne unește”: Pașaportul care ne deschide calea spre întreaga lume

18 Aug. 2025, 10:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Aug. 2025, 10:00 // Actual //  MD Bani

Pașaportul Republicii Moldova este un document oficial de călătorie, emis cetățenilor pentru traversa frontiera și a-și dovedi identitatea în alte țări.

Moldovenii pot deține concomitent două pașapoarte valabile, dacă datele despre titular sunt identice.

Documentul se eliberează pe un termen de 10 ani. Copiilor cu vârsta de pâna la 7 ani – pe un termen de 4 ani, iar minorilor care au între 7 și 16 ani – pentru 7 ani. În cazul în care prelevarea amprentelor digitale este imposibilă, pașaportul are termen de valabilitate de un an.

Viitorul țării este fiecare dintre noi. Orice pas mic înseamnă o schimbare mare, iar alegerile pe care le facem azi vor influența viața urmașilor urmașilor noștri. În aspirația că fiecare cetățean va ajunge cât mai sus și ne va duce faima în lume, Grupul Media Realitatea desfășoară campania „Moldova care ne unește” și relatează povești ale oamenilor care au reușit să scrie istorie și să ne facă mândri, opinii ale cetățenilor pe care îi întâlnim în stradă, informații despre actualitatea socio-politică și materiale despre simbolurile pe care moldovenii le poartă cu ei, în suflet sau în bagaje, de la Lisabona până la New York.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.