Moldova este una dintre cele mai sărace țări din Europa de Est. Rezultatele Analizei comune de țară a ONU

29 Mart. 2021, 13:59
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
29 Mart. 2021, 13:59 // Actual //  MD Bani

Analiza comună de țară a ONU pentru Republica Moldova (ACȚ ONU) este o analiză detaliată a dezvoltării socio-economice și a contextului politic al țării împreună cu provocările critice și cauzele problemei. Analiza va fi ca bază pentru viitorul cadru de cooperare și programele de lucru anuale comune ale Echipei de Țară a Organizației Națiunilor Unite (EȚONU).

Potrivit rezultatelor „Analiza comună de țară a ONU pentru Moldova”, țara noastră este una dintre cele mai sărace țări din Europa de Est , de asemenea, Moldova se află și în topul țărilor cu o populație care se micșorează cel mai rapid din lume, înregistrând o pierdere de 1,8% anual.

Scenariul mediu de prognozare prevede o descreștere a populației până la mai puțin de 2,4 milioane către anul 2035. Deși inegalitatea a scăzut în ultimii ani, transferurile sociale reprezintă încă o pondere semnificativă din venitul gospodăriilor. Fluxul mare de migranți moldoveni a dus la o dependență substanțială de remitențe pentru economia Moldovei, aflându-se în primele 10 țări cele mai dependente de remitențe din lume.

În perioada pre-Covid-19, venitul celor mai sărace gospodării s-a majorat cu 38%, în mare parte din remitențe și asistență socială.

În localitățile rurale ponderea celor săraci este de trei ori mai mare, rata find de 31,6%, iar în regiunile rurale este de 10,6%.  În rândul copiilor rata este de 34,7% în mediul rural și  9,4% în mediul urban. ​

„Națiunile Unite este unul din partenerii de dezvoltare cheie ai Moldovei, Guvernul apreciind înalt rolul și contribuția Echipei de Țară ONU în avansarea țării privind agenda sa de dezvoltare. Analiza Comună de Țară va ajuta autoritățile din Moldova să prioritizeze deciziile strategice și să se angajeze în crearea politicilor bazate pe evidențe.” a menționat Gheorghe Leuca, secretatul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

Potrivit analizei, persoanele defavorizate și vulnerabile, sunt adesea lăsate în urmă, nu sunt suficient de bine captate de datele oficiale și sunt invizibile în ceea ce privește elaborarea politicilor și programelor.

În regiune rata de ocupare a forței de muncă este scăzută, iar piața muncii se caracterizează printr-o discriminare substanțială bazată pe gen și vârstă.

Decalajul salarial între femei și bărbați este de 14%, dar în unele sectoare, cum ar fi finanțele, acesta ajunge la 38%.

Ocuparea persoanelor cu dizabilități este de două ori mai joasă decât pentru populația generală, pe când 36% din persoanele ce trăiesc cu HIV sunt șomere.

ACȚ ONU a fost elaborată împreună cu 23 de agenții, fonduri și programe ale Organizației Națiunilor Unite, cu conducerea și coordonarea Oficiului Coordonatorului Rezident ONU din Moldova. Organizația Națiunilor Unite lucrează în Moldova în baza principiului de a nu lăsa pe nimeni în urmă. Cercetarea de birou a fost completată de un proces consultativ cu organizațiile societății civile, care au oferit informații despre principalele provocări cu care se confruntă grupurile defavorizate și vulnerabile. În plus, analiza integrează date din peste 25 de evaluări de impact al COVID-19, efectuate de EȚONU în 2020.

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.