Moldovagaz: Tariful de 11,10 lei are șanse de diminuare, dar și de menținere o perioadă îndelungată

11 Nov. 2021, 07:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Nov. 2021, 07:01 // Actual //  MD Bani

Președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat într-o conferință de presă că dacă anul viitor va exista o dinamică pozitivă a cotațiilor bursiere, tariful actual de 11,10 lei va putea fi redus, scrie IPN.

„Sperăm că și volumele de gaze vor fi mai mari. Dacă situația pe piață se va schimba, dacă cotațiile la burse vor fi mai mici, respectiv, dacă prețul la petrol va scădea, vom acționa în funcție de cât va fi diminuarea, ne vom adresa către ANRE în vederea reducerii tarifului”, a menționat Vadim Ceban. El a precizat că Moldovagaz poate face o asemenea solicitare către ANRE, dacă vor exista devieri de plus – minus 3% la calcularea tarifului. Pe de altă parte, dacă prețul la burse va crește, tariful poate și să crească. Totuși, estimările Moldovagaz arată că actualul tarif va fi menținut până la sfârșitul anului viitor. „Reieșim din faptul că am stabilit prețul mediu de achiziție de 430$ pe 1000 metri cubi pentru 14 luni. Noi am făcut doar estimări, o prognoză, dar ce va fi, vom vedea”, a menționat Vadim Ceban.

El s-a arătat mulțumit de formula actuală de clacul a tarifului:

„Prețul de astăzi este legat de coșul produselor petroliere și de piața spot, este un preț hibrid, de aceea cred că în final, în viitor, toți consumatorii, inclusiv economia, vor obține, beneficii”, a spus Vadim Ceban.

El a precizat că Moldovagaz are actualmente datorii față de două companii: Gazprom și Factory Finance. Conducătorul Moldovagaz a specificat că cea mai mare parte a datoriilor s-a format în perioada anilor 2011-2019.

Vadim Ceban a precizat că după recenta semnare a noului contract, și consumatorii din Transnistria vor achita același tarif ca și consumatorii de pe malul drept al Nistrului.

El a relevat că recentul contract semnat cu Gazprom este de fapt contractul din 2006, dar cu anumite elemente noi. „Peste o anumită perioadă cred că vom reveni la colegii de la Gazprom ca să încheiem un contact nou. Avem 19 suplimente la contractual actual (din 2006). E greu de administrat acest contract. De aceea cred că ar fi mai bine să avem un contract nou, la care vom lucra”, a spus Vadim Ceban.

Dacă va exista o solicitare de la părți interesate, Moldovagaz va apela la Gazprom pentru a obține acordul de a publica noua formulă de calcul, introdusă în contractul semnat în 2021. Același lucru este valabil și în privința întregului contract cu Gazprom. Publicarea sa necesită respectarea anumitor proceduri.

„Dacă va exista o adresare din partea unor părți interesate, ne vom adresa Gazpromului, dar numai în cazul în care vom considera că este necesar”, a menționat Vadim Ceban.

Realitatea Live

24 Ian. 2026, 10:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Ian. 2026, 10:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au continuat să crească la începutul anului 2026 și au depășit pragul de 5,11 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

La data de 16 ianuarie 2026, activele oficiale de rezervă au constituit 5,113 miliarde euro, în creștere față de 9 ianuarie 2026, când acestea se situau la 5,104 miliarde euro, și față de 2 ianuarie 2026, când nivelul rezervelor era de 5,097 miliarde euro.

Comparativ, la 31 decembrie 2025, rezervele valutare se cifrau la 5,104 miliarde euro, iar pe parcursul lunii decembrie 2025 acestea au oscilat între 5,087 miliarde euro (26 decembrie) și 5,090 miliarde euro (19 decembrie).

Structura rezervelor arată că cea mai mare pondere revine rezervelor valutare în valută convertibilă, care la 16 ianuarie 2026 au însumat 5,095 miliarde euro. Din această sumă, aproximativ 4,52 miliarde euro au fost plasate în valori mobiliare, iar circa 579 milioane euro reprezentau disponibilități și plasări la termen, majoritatea acestora fiind deținute la alte bănci centrale, Banca Reglementelor Internaționale și Fondul Monetar Internațional.

Poziția de rezervă la FMI s-a menținut la un nivel modest, de circa 5,9 milioane euro, în timp ce deținerile de aur monetar au ajuns la 9,46 milioane euro, în creștere față de finalul anului 2025. De asemenea, valoarea drepturilor speciale de tragere (DST) a urcat la început de 2026, până la 9,2 milioane euro, de la niveluri sub 2 milioane euro înregistrate la sfârșitul anului trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!