„Nu mai merge cu cârpeli”, Ivanov cere soluții durabile pentru fermieri, nu moratorii de fațadă

07 Nov. 2025, 12:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2025, 12:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară, Sergiu Ivanov, afirmă că autoritățile analizează în prezent mai multe opțiuni pentru a diminua impactul crizei din sectorul agricol, subliniind că se caută o soluție complexă și durabilă, nu doar măsuri de moment.

„Situația în agricultură o cunoaștem foarte bine. Vin din acest domeniu și pot spune cu certitudine că impactul asupra agricultorilor trebuie diminuat cât mai mult posibil. Am avut în această săptămână întâlniri cu numeroși reprezentanți ai mediului de afaceri, mai ales din agricultură, pentru a înțelege exact problemele și a găsi soluțiile potrivite”, a declarat Ivanov.

Deputatul a menționat că, deocamdată, nu se poate vorbi despre o decizie concretă în privința unui eventual moratoriu asupra executărilor sau altor măsuri de sprijin, întrucât acestea trebuie discutate între mai multe ministere și instituții.

„Ce soluții se vor adopta, vom vedea. Când va fi moratoriu sau altă măsură, nu pot spune nici eu, nici ministra. O soluție trebuie discutată și găsită în comun, pentru că problema nu ține doar de Ministerul Agriculturii. Este nevoie de implicarea mai multor ministere, pentru a identifica o variantă viabilă care să rezolve definitiv această situație, nu doar să o amâne”, a explicat parlamentarul.

Potrivit lui Ivanov, scopul autorităților este de a preveni repetarea situațiilor în care fermierii ajung în incapacitate financiară sau în litigii, deși statul a investit deja resurse în dezvoltarea lor.

„Nu este vorba doar despre câți fermieri sunt afectați, ci despre faptul că se comite o nedreptate. Sunt oameni în care s-au investit bani publici, iar acum riscă să piardă totul. Nu putem vorbi despre atragerea de noi investiții, dacă nu avem grijă de cei care deja au investit. Există și agricultori care au profitat de lacunele legii, dar majoritatea sunt oameni corecți, care au nevoie de o soluție clară și echitabilă. Asta căutăm — o soluție viabilă, cu impact minim asupra bugetului țării”, a conchis Sergiu Ivanov.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

19 Sept. 2026, 14:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 14:21 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Asociația Exportatorilor de Cereale „Agrocereale” cere Căii Ferate din Moldova (CFM) identificarea unei soluții pentru taxele de staționare acumulate de vagoanele cu cereale blocate în portul ucrainean Reni, în condițiile în care exportatorii susțin că nu au nicio posibilitate de a controla durata imobilizării acestora.

Într-un demers transmis pe 11 septembrie directorului general al CFM, Serghei Cotelnic, asociația solicită o soluție „echitabilă, previzibilă și sustenabilă” pentru costurile suportate de companiile ale căror vagoane nu pot fi descărcate din cauza situației de securitate din regiune.

Potrivit Agrocereale, doar doi membri ai asociației aveau 83 de vagoane ale CFM încărcate cu cereale și imobilizate de aproximativ o lună în portul Reni. La 9 septembrie, taxele de staționare acumulate ajunseseră la circa 40.532 de dolari și continuau să crească zilnic.

Asociația susține că problema nu este provocată de comercianți. Potrivit informațiilor primite de la membrii săi, unii armatori refuză să opereze în portul Reni din cauza riscurilor militare din sudul Ucrainei și își redirecționează navele către porturi considerate mai sigure.

În lipsa navelor la dană, cerealele nu pot fi descărcate, iar vagoanele rămân blocate. Pentru loturile respective nu ar exista, în actualele condiții, o alternativă reală care să permită descărcarea mărfurilor și eliberarea materialului rulant.

Agrocereale susține că perioadele de staționare provocate de comerciant nu ar trebui tratate identic cu cele generate de factori externi asupra cărora exportatorul nu are control. Asociația invocă în acest context inclusiv existența unui posibil „impediment justificator” prevăzut de relațiile contractuale.

Transportul feroviar internațional de mărfuri dintre Republica Moldova și Ucraina este reglementat inclusiv prin Acordul privind Transportul Internațional de Mărfuri pe Calea Ferată (SMGS). Potrivit asociației, aplicarea unui asemenea argument presupune însă documentarea exactă a fiecărui caz: intrarea vagonului pe teritoriul Ucrainei, localizarea acestuia, momentul apariției impedimentului și cauza concretă a staționării.

„Agrocereale nu cere ca CFM să piardă bani”, precizează asociația, dar consideră că întreaga povară financiară a unui blocaj provocat de riscurile militare nu ar trebui transferată automat asupra exportatorilor.

Asociația cere astfel diferențierea perioadelor de staționare în funcție de cauza reală a imobilizării vagoanelor și deschiderea unor discuții tehnice între CFM și companiile afectate.

Cazul celor 83 de vagoane și al celor peste 40.000 de dolari acumulați drept taxe este prezentat drept un exemplu, Agrocereale precizând că situații similare sunt raportate și de alți membri. Datele consolidate urmează să fie transmise CFM după centralizare.

Asociația avertizează că problema riscă să depășească nivelul unor cazuri individuale, în condițiile în care exportatorii moldoveni de cereale depind de coridorul logistic prin portul Reni. În lipsa unei soluții, blocajul logistic provocat de situația de securitate din regiune riscă să se transforme într-o povară financiară tot mai mare pentru companiile din sector.