Moldovenii vor afla în decembrie noul tarif la gaz

03 Oct. 2025, 12:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2025, 12:24 // Actual //  Ursu Victor

Populația va cunoaște în luna decembrie dacă tariful la gazele naturale va fi redus sau majorat, a declarat pentru BANI.MD Eugeniu Buzatu. Potrivit acestuia, până atunci, Energocom urmează să transmită către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) calculele privind costul de achiziție al gazului, iar regulatorul va lua o decizie finală.

Până în prezent, Energocom a asigurat peste 90% din necesarul de gaze pentru sezonul rece, pe contracte forward.

În prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Aug. 2026, 11:08
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 11:08 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciile funerare și întreprinderile care confecționează sicrie, coroane și alte articole funerare ar putea pierde scutirea de la plata taxei locale pentru unitățile comerciale și prestările de servicii. Modificarea este inclusă în proiectul de simplificare a legislației fiscale și vamale.

Documentul propune abrogarea literei g) din articolul 295 al Codului fiscal, care scutește în prezent de această taxă „serviciile funerare și serviciile de confecționare a sicrielor, coroanelor, florilor artificiale, ghirlandelor”.

Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, întreprinderile din industria funerară vor putea fi obligate să achite taxa locală pentru unitățile comerciale și de prestări servicii, în aceleași condiții ca alte categorii de afaceri.

Valoarea taxei nu este stabilită uniform la nivel național, ci este aprobată de fiecare autoritate publică locală. Prin urmare, povara fiscală pentru firmele funerare ar putea varia de la o localitate la alta.

Eliminarea scutirii ar putea majora cheltuielile firmelor din domeniu, însă proiectul nu stabilește că acestea vor fi transferate automat în prețurile achitate de familiile îndoliate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!