Naționalizarea Moldovagaz: Soluție sau capcană economică pentru stat?

01 Ian. 2025, 11:56
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Ian. 2025, 11:56 // Actual //  Ursu Victor

În cadrul emisiunii „Teritoria svobodi” de la Rlive, expertul în energetică Andrei Damașcan a atras atenția asupra riscurilor economice și politice legate de o eventuală insolvență a companiei Moldovagaz, în cazul naționalizării. Potrivit acestuia, falimentul companiei ar putea genera un control și mai pronunțat din partea Gazprom, care deține 50% din acțiuni. Într-un astfel de scenariu, Gazprom ar putea dicta condițiile economice și strategice, iar statul moldovenesc, cu o cotă de 35-40%, ar fi obligat să acopere partea sa din datorii.

Damașcan a sugerat că soluția optimă ar fi restructurarea companiei, cu separarea furnizorului de rețelele de distribuție și operatorul de transport. Totodată, el a propus implementarea unui control strict din partea statului prin intermediul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

„Statul ar trebui să se debaraseze de această cotă, iar compania să fie obligată să respecte regulile. Dacă acest lucru nu este posibil, ar putea fi luată în considerare administrarea externă de către Vestmoldtransgaz”, a declarat Damașcan.

Sergiu Tofilat, fost membru al Consiliului de Observatori la Moldovagaz, a exprimat rezerve privind ideea naționalizării companiei. „Nu înțeleg ce problemă dorește să rezolve domnul Recean și de ce consideră că naționalizarea este soluția potrivită. Dacă vorbim de naționalizare, aceasta presupune achiziționarea bunurilor de la proprietari privați, ceea ce va implica costuri majore pentru stat”, a explicat Tofilat.

Tofilat a avertizat că naționalizarea ar putea aduce riscuri semnificative, inclusiv procese internaționale în arbitraje și afectarea încrederii investitorilor străini. El a dat exemplul cazului Comstroy împotriva Moldovei din 2015, când conturile Moldatsa au fost blocate, generând pierderi semnificative. „Trebuie să analizăm cu atenție consecințele. Există soluții mai blânde pentru a obține controlul asupra activității Moldova Gaz”, a concluzionat el.

În ședința de luni a Guvernului, premierul Dorin Recean a anunțat că Guvernul Republicii Moldova intenționează să inițieze naționalizarea unor obiective strategice, pentru a asigura securitatea energetică a țării. În acest sens, șefa Ministerului Justiției a primit indicația de a pregăti modificările necesare legislației, termenul fiind de cel mult trei săptămâni.

Gazprom deţine 50% din acţiunile Moldovagaz, Agenţia Proprietăţii Publice – 35,33% din acţiuni, Comitetul pentru Administrarea Proprietăţii din Transnistria – 13,44% din acţiuni, persoanele fizice şi juridice – 1,23% din acţiuni.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

24 Sept. 2026, 12:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Sept. 2026, 12:55 // Actual //  Grîu Tatiana

Urbanistul Mihai Moțcanu-Dumitrescu a prezentat miercuri, 23 septembrie, trei studii pentru noul Plan Urbanistic General al capitalei, la a treia rundă de consultări publice (CP-03) privind PUG Chișinău 2040. Documentele analizează dezvoltarea economică, infrastructura edilitară și serviciile publice, potrivit Primăriei.

Moțcanu-Dumitrescu este cadru didactic la Universitatea „Ion Mincu” din București și la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Cele trei studii discutate în cadrul CP-03 fac parte din setul celor 12 studii de fundamentare pentru elaborarea PUG Chișinău 2040. În primele două runde au fost consultate șase studii privind circulația și transporturile, cooperarea teritorială, profilul sociologic și socio-demografic, locuirea și dezvoltarea teritorială. Alte trei studii urmează să fie supuse consultării publice în cadrul unei runde ulterioare.

Studiile de fundamentare vor contribui la elaborarea concepției PUG Chișinău 2040 și la definirea viitoarelor direcții de dezvoltare urbană.

Reactualizarea documentului este necesară în contextul transformărilor prin care a trecut municipiul de la aprobarea actualului Plan Urbanistic General, în anul 2007, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea zonelor rezidențiale, mobilitatea, infrastructura și necesitățile locuitorilor.

La discuții a participat și viceprimara municipiului Chișinău, Svetlana Dogotaru, care a subliniat importanța unei fundamentări solide a studiilor și a unei participări cât mai largi la procesul de consultare. Aceasta a menționat că, în baza studiilor, urmează să fie conturate propunerile relevante pentru dezvoltarea municipiului, iar recomandările și observațiile recepționate în perioada consultării vor fi colectate și analizate. Ulterior, va fi prezentat feedback privind modul în care acestea vor fi reflectate în documentele finale.

Consultarea continuă până pe 7 octombrie. Propunerile pot fi trimise pe platformele pug.chisinau.md și consultari.dgaurf.md, la adresa pug@dgaurf.md sau la sediul Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 83.