O companie aeriană va impune viitorilor angajați să se vaccineze împotriva COVID-19. Cum vor proceda cu cei actuali

14 Mai 2021, 17:34
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
14 Mai 2021, 17:34 // Actual //  MD Bani

Compania aeriană Delta Air Lines va impune viitorilor săi angajaţi din SUA să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, devenind una dintre primele companii importante care impune o astfel de obligaţie.

„Orice persoană care se va alătura Delta în perioada următoare, pentru viitorii angajaţi, vom introduce obligativitatea să fie vaccinaţi înainte de a se alătura companiei”, a declarat directorul general Ed Bastian într-un interviu acordat joi seara postului de televiziune CNN.

Ed Bastian a precizat că Delta Air Lines nu va introduce obligaţia vaccinării şi pentru actualii angajaţi. Cu toate acestea, directorul general a spus că actualii angajaţi care nu sunt vaccinaţi ar putea să nu lucreze pe zborurile internaţionale, având în vedere cerinţele impuse de alte state cu privire la persoanele care pot intra pe teritoriul lor, scrie AGERPRES.

„Ştim că vaccinurile sunt cel mai bun instrument pe care îl avem pentru a ne proteja şi a pune capăt pandemiei”, a informat compania aeriană Delta într-un comunicat de presă publicat vineri. În acest comunicat obligativitatea vaccinării pentru noii angajaţi este descrisă drept un element important „pe măsură ce afacerile noastre îşi revin iar cererea pentru călătorii cu avionul continuă să crească”.

 

08 Oct. 2026, 16:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
08 Oct. 2026, 16:09 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi transformată în Societatea pe Acțiuni „CFM-Infra”, cu capital integral de stat, până la 31 decembrie 2026. Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege care reglementează reorganizarea și transferul patrimoniului, al datoriilor și al obligațiilor față de salariați către noua societate.

Reorganizarea nu presupune privatizarea întreprinderii sau transferul controlului infrastructurii feroviare către persoane private. Statul va deține integral acțiunile „CFM-Infra”, iar infrastructura feroviară va rămâne sub controlul său.

Reforma urmărește separarea administrării infrastructurii de activitatea de transport de pasageri și mărfuri. Procesul a început odată cu înființarea SA „Calea Ferată din Moldova Pasageri și Marfă”, iar transformarea întreprinderii de stat în „CFM-Infra” va permite funcționarea distinctă a celor două activități, cu reguli și mecanisme de finanțare adaptate fiecăreia.

Documentul prevede că noua societate va deveni succesoarea CFM în toate drepturile și obligațiile. Aceasta va prelua inclusiv eventualele restanțe față de bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale și fondurile de asigurare medicală, precum și obligațiile aferente împrumuturilor externe recreditate. Existența datoriilor nu va putea împiedica inițierea sau finalizarea reorganizării.

Totodată, transformarea întreprinderii nu va fi condiționată de efectuarea unui control fiscal prealabil. Serviciul Fiscal de Stat își va păstra dreptul de a verifica activitatea inclusiv după reorganizare, iar obligațiile fiscale constatate ulterior vor reveni societății succesoare.

Creditorii vor fi notificați în termen de cinci zile de la publicarea avizului privind inițierea procedurii. Ei vor putea solicita garanții sau alte măsuri de protecție a creanțelor în termen de zece zile de la publicarea avizului. Documentul limitează însă posibilitatea blocării reorganizării: instanța o va putea suspenda doar dacă un creditor demonstrează existența unui prejudiciu grav, real și iminent, care nu poate fi remediat prin măsurile de protecție prevăzute.

În cazul salariaților transferați, „CFM-Infra” va prelua drepturile și obligațiile din contractele individuale de muncă și din contractul colectiv în vigoare. Documentul prevede și că eventualele disponibilizări vor trebui efectuate conform legislației muncii.

Agenția Proprietății Publice va coordona reorganizarea, inclusiv inventarierea, delimitarea și evaluarea patrimoniului. Bunurile cu un statut juridic neclar vor fi înscrise într-un inventar provizoriu și nu vor putea fi vândute, gajate sau incluse în capitalul social până la clarificarea și înregistrarea drepturilor asupra lor. Pe întreaga durată a procedurii, autoritățile și întreprinderea vor trebui să asigure continuitatea transportului feroviar și funcționarea infrastructurii.

Reorganizarea are loc în contextul unor datorii importante: potrivit datelor pentru sfârșitul lunii august 2026, prezentate în Parlament, CFM avea obligații de 248,65 milioane de lei față de bugetul public național, datorii comerciale de 185,77 milioane de lei și angajamente externe de aproximativ 1,012 miliarde de lei, însă nu mai înregistra restanțe salariale.