Octavian Țîcu – Portret de candidat

03 Oct. 2024, 09:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Oct. 2024, 09:05 // Actual //  bani.md

Octavian Țîcu, susținut de Blocul „Împreună” care este format din Platforma „DA”, Liga Orașelor și Comunelor, dar și Partidul Schimbării, este un alt candidat înregistrat de Comisia Electorală Centrală pentru cursa prezidențială. Țîcu s-a născut la 21 august 1972, în satul Costuleni din raionul Ungheni. Este un istoric și boxer profesionist, este căsătorit și are un copil. Vorbește limba română, rusă și engleză.

Și-a făcut studiile la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România, licența și doctoratul. S-a întors în Moldova, unde a început să predea la Universitatea de Stat din Moldova istoria și filosofia. Potrivit informațiilor prezentate de Țîcu, a fost profesor în șapte țări, printre care Austria și Statele Unite ale Americii. A fost profesor la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, dar și șef de catedră la Facultatea Istorie şi Relaţii Internaţionale. În anul 2008, a activat și în calitate de membru al Consiliului de experţi în Programul Est-Est: Parteneriat Dincolo de Hotare, Fundaţia Soros Moldova. În același an, a fost expert în analiză politică la Institutul de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”. A fost director al Institutului de Istorie și Științe Politice din cadrul ULIM, din 2009 și până în 2010. Din 2011 și până în 2013 a deținut funcția de membru al Consiliului Național la Fundația Soros Moldova.

Octavian Țîcu a fost ministru al Tineretului și Sportului în Guvernul Filat. În anul 2015, el s-a alăturat grupului de inițiativă de formare a Partidului Popular European din Moldova. La alegerile locale generale din 14 iunie 2015 a fost ales în funcția de consilier raional în Ungheni din partea Blocului electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova — Iurie Leancă”. Câteva luni mai târziu, Țîcu părăsește formațiunea, iar abia în 2018 se implică în fondarea Mișcării de Rezistență Națională și a Blocului Electoral „ACUM. În februarie 2019 devine deputat în Parlamentul R. Moldova pe listele Blocului „ACUM”. A candidat și la alegerile locale din Chișinău în 2019, unde a obținut doar 5%. După scorul mic, a fost ales președinte al Partidului Unității Naționale și a candidat la alegerile prezidențiale din 2020, obținând 2% din voturi. Din decembrie 2021 s-a retras de la șefia PUN și din politica moldovenească, revenind la activitățile academice și de cercetare. Presa a scris că Țîcu, din octombrie 2023, este profesor la Universitatea din București, unde prezintă cursul universitar „Holocaust și Gulag în istoria Europei”.

Potrivit declarației de avere depusă la CEC, în 2023, Țîcu a ridicat puțin peste 36.000 de lei salariu de la Institutul de Istorie din cadrul USM, iar alte 75.000 de lei de la ULIM. Politicianul a mai obținu 37.757 de lei salariu de la Liga Bibliotecarilor, Editura Litera, Universitatea din București. În 2023, candidatul desemnat de Blocul „Împreună” a vândut un imobil pentru care a obținut 739.530 de lei. Țîcu are au autoturism de model Ford Focus, valoarea căruia depășește 200.000 de lei. Familia Țîcu deține două conturi bancare, unul în lei în Moldova, iar altul în euro în România. Este vorba de 51.000 de lei și 8.224 de euro.

Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Fii informat, votează conștient”, implementat de Bright Communications cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opinia Asociației Promo-LEX și a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

17 Oct. 2026, 14:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 14:08 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează Uniunea Europeană că separarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare ar reprezenta o decizie greșită din punct de vedere moral. Liderul de la Kiev insistă ca cele două state să continue împreună parcursul european, în contextul discuțiilor privind posibilitatea accelerării negocierilor cu Chișinăul, independent de blocajele politice care afectează Ucraina.

„Ar fi pur și simplu greșit să fim separați pe drumul nostru către UE. Sper că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că ar fi incorect din punct de vedere moral”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean și-a argumentat poziția inclusiv prin rolul pe care Ucraina îl joacă în asigurarea securității Republicii Moldova. Potrivit acestuia, Kievul contribuie la prevenirea unor eventuale provocări rusești în regiunea transnistreană, mobilizând inclusiv resurse ale serviciilor de informații și structurilor militare.

„Noi protejăm și Moldova de încercările Rusiei de a crea probleme prin intermediul Transnistriei”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a sugerat că eforturile Kievului pentru menținerea stabilității în regiune trebuie luate în considerare atunci când Bruxellesul decide asupra viitorului european al celor două țări. Potrivit acestuia, Ucraina este nevoită uneori să redirecționeze resurse militare pentru a preveni riscurile de securitate care ar putea afecta inclusiv Republica Moldova.

Declarațiile vin într-un moment în care la nivel european se discută tot mai intens despre posibilitatea ca Republica Moldova să avanseze separat de Ucraina în procesul de aderare, în condițiile în care parcursul Kievului se confruntă cu opoziția Ungariei.

Zelenski susține că Ucraina a avansat deja în negocierile de aderare, prin deschiderea a patru dintre cele șase clustere, și își propune să le deschidă pe celelalte două până la sfârșitul anului.

Republica Moldova și Ucraina au început împreună negocierile de aderare la Uniunea Europeană în iunie 2024. Potrivit informațiilor prezentate, la 13 octombrie 2026, în cadrul conferințelor interguvernamentale de la Luxemburg, a fost oficializată deschiderea a încă două clustere de negociere, astfel încât ambele state au ajuns la patru din cele șase grupuri de capitole.

Deși cele două țări au parcurs până acum etape comune, procesul de aderare este bazat pe meritele și progresele individuale ale fiecărui stat candidat. Prin urmare, Republica Moldova ar putea avansa mai rapid decât Ucraina dacă îndeplinește condițiile necesare și obține acordul statelor membre ale UE.

Pentru Chișinău, o eventuală separare a celor două dosare ar putea însemna accelerarea negocierilor și evitarea blocajelor politice care vizează direct Ucraina. Pentru Kiev însă, o asemenea decizie ar reprezenta o ruptură în parcursul european comun, pe care Zelenski încearcă să o împiedice.