Olanda introduce restricții la export pentru semiconductori, după modelul SUA

01 Iul. 2023, 09:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Iul. 2023, 09:20 // Actual //  bani.md

Ţările de Jos au anunţat vineri noi restricţii la exporturile de echipamentele pentru circuite integrate, pe fondul presiunii SUA de a opri accesul Chinei la instrumentele cheie de fabricare a cipurilor.

Companiile vor trebui să solicite o licenţă pentru a exporta anumite echipamente avansate de producţie de semiconductori în străinătate, a spus guvernul olandez, conform regulilor care vor intra în vigoare la 1 septembrie.

Ţările de Jos găzduiesc ASML, una dintre cele mai importante companii de semiconductori din lume. Firma produce utilaje necesare pentru a fabrica cele mai avansate cipuri. Acţiunile ASML au scăzut vineri cu 1,5%.
În octombrie anul trecut, SUA au introdus reguli cuprinzătoare care urmăresc să reducă exporturile de cipuri cheie şi echipamente pentru producţia de semiconductori către China, o mişcare potrivit căreia analiştii ar putea împiedica ambiţiile Beijingului de a-şi dezvolta tehnologia internă.

De atunci, SUA au crescut presiunea asupra naţiunilor cheie producătoare de cipuri şi aliaţilor precum Ţările de Jos şi Japonia, pentru a introduce restricţii la exporturile proprii.

Datorită rolului critic al ASML în domeniul cipurilor avansate, Washingtonul a căutat să atragă Ţările de Jos de partea sa.
Guvernul olandez a stat în expectativă, dar în martie a stabilit restricţii privind exportul de echipamente avansate pentru semiconductori.

Guvernul olandez: Este bine ca firmele să ştie la ce se pot aştepta

Anunţul de vineri finalizează aceste reguli şi oferă mai multă claritate cu privire la ceea ce poate şi ce nu poate fi exportat.
Legea nu evidenţiază nicio ţară şi nici nu numeşte ASML în mod explicit.

Guvernul olandez a spus că regulile se aplică unui „număr de tehnologii foarte specifice pentru dezvoltarea şi fabricarea semiconductorilor avansaţi”, care ar putea fi utilizate îndomenii precum aplicaţiile militare.

„Am făcut acest pas din motive de securitate naţională. Este bine ca firmele care vor fi afectate să ştie la ce se pot aştepta. Acest lucru le va oferi timpul de care au nevoie pentru a se adapta la noile reguli”, a declarat ministrul olandez al Comerţului Liesje Schreinemacher.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

25 Aug. 2026, 16:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Aug. 2026, 16:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Plafonul pentru anumite operațiuni valutare care pot fi efectuate fără autorizarea Băncii Naționale a Moldovei va crește de la 10 000 la 100 000 de euro, iar din 1 ianuarie 2028 va ajunge la 250 000 de euro. Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de modificare a Legii privind reglementarea valutară, care prevede liberalizarea treptată a operațiunilor valutare și simplificarea procedurilor pentru persoane și companii.

Modificările vor fi aplicate în două etape, înainte de liberalizarea deplină a operațiunilor valutare, prevăzută la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Astfel, pentru mai multe tipuri de tranzacții valutare, oamenii și companiile vor putea opera sume mai mari fără să solicite în prealabil autorizarea BNM.

Proiectul elimină și autorizarea pentru unele operațiuni financiare. Printre acestea se numără cumpărarea de către rezidenți a unor instrumente financiare străine, precum și anumite credite și împrumuturi acordate nerezidenților de societăți de investiții, organizații de creditare nebancară și societăți de asigurare și reasigurare.

Pentru moldovenii care pleacă să locuiască peste hotare, regulile vor fi mai simple. Persoanele fizice rezidente care emigrează vor putea deschide conturi în străinătate și transfera active atunci când își stabilesc domiciliul peste hotare sau pe perioada șederii în străinătate.

Din 1 octombrie 2027 va fi eliminat și regimul de notificare la BNM și de luare la evidență pentru anumite împrumuturi și credite externe primite de rezidenți. Măsura este prezentată în document ca o simplificare a procedurilor administrative pentru operațiunile financiare cu nerezidenții.

Schimbări sunt prevăzute și pentru aeroporturi și punctele internaționale de trecere a frontierei. Utilizarea valutei străine va fi permisă mai larg în unitățile comerciale din aeroporturi, la bordul aeronavelor și în zonele de trecere a frontierei.

Casele de schimb valutar vor putea, la rândul lor, să ofere servicii de plată și să distribuie sau să răscumpere monedă electronică, dacă sunt înregistrate ca agenți ai unor societăți de plată sau ai unor societăți emitente de monedă electronică licențiate.

În același timp, BNM își păstrează și își consolidează atribuțiile de control. Banca centrală va putea refuza autorizarea unei operațiuni valutare dacă aceasta prezintă riscuri legate de aplicarea sancțiunilor internaționale sau de încetarea relațiilor de corespondent bancar. Casele de schimb valutar vor trebui să prezinte BNM și informații privind situațiile financiare anuale.