Petrolul rusesc, greu de scos din Europa – Goldman Sachs nu vede un embargo total

25 Sept. 2025, 12:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Sept. 2025, 12:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un embargo complet al Uniunii Europene asupra importului de petrol rusesc pare „puțin probabil”, susțin analiștii Goldman Sachs. Potrivit acestora, mai multe state membre, precum Ungaria și Slovacia, au „o motivație foarte scăzută” de a susține o astfel de măsură, având în vedere dependența puternică de livrările din Federația Rusă, notează Bloomberg.

Specialiștii băncii americane notează că interdicția totală nu a fost inclusă în cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, deși președintele SUA, Donald Trump, a cerut în repetate rânduri Bruxellesului să renunțe complet la achizițiile de energie din Rusia.

Chiar și în cazul în care un embargo ar fi introdus, impactul său asupra echilibrului pieței mondiale ar fi „limitat”, deoarece fluxurile de petrol rusesc ar fi doar redirecționate către alte piețe, și nu restrânse semnificativ. În prezent, Rusia acoperă circa 17% (1,9 milioane barili/zi) din importurile maritime de petrol și condensat ale UE și 10% (aproximativ 600.000 barili/zi) din importurile de produse petroliere.

Goldman Sachs subliniază că aceste volume ar putea fi compensate prin livrări alternative, cel mai probabil din partea producătorilor americani, în baza acordului energetic dintre SUA și Uniunea Europeană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

25 Sept. 2026, 11:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Sept. 2026, 11:55 // Actual //  Grîu Tatiana

În weekend, benzina și motorina se scumpesc ușor. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit pentru perioada 26–28 septembrie noi prețuri maxime de comercializare a carburanților.

Un litru de benzină COR 95 va costa 34,28 lei, cu 9 bani mai mult decât prețul stabilit pentru ziua de 25 septembrie.

În același timp, motorina se scumpește cu doar 1 ban, până la 36,82 lei/litru.