Pierderi financiare năucitoare pentru Moldovagaz

25 Oct. 2021, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Oct. 2021, 09:45 // Actual //  bani.md

În anul 2020, Moldovagaz a contabilizat pierderi de 676,8 mil. de lei față de un profit de 22,3 mil. de lei în anul 2019, arată raportul financiar al companiei.

Cele mai mari pierderi au fost din vânzarea gazului – 491,2 mil. de lei – către populație, în condițiile în care la sfârșitul anului 2020, în ajunul alegerilor prezidențiale, au fost reduse tarifele la gaz.

103,2 mil. de lei pierderi au fost înregistrate din transportul de gaze și asta după ce s-a redus tranzitul de gaz prin Republica Moldova. Gazul tranzitat prin Republica Moldova spre regiunea balcanică a fost direcționat prin conducta South-stream.

Totodată, compania a înregistrat  86,3 mil. de lei pierderi administrative și 3,2 mil. de lei din achiziția de valută.

Cifra de afaceri a companiei s-a comprimat cu 10 mil. de lei, la 4,5 miliarde de lei.

Pentru plata salariilor au fost direcționați 98,8 mil. de lei.

Active Moldovagaz au însumat 11,4 miliarde de lei față de 12,3 miliarde de lei în anul 2019.

Moldovagaz a fost fondată în anul 1999. Gazprom deține 50% din acțiuni (145,3 milioane dolari SUA), Agenția Proprietății Publice a Republicii Moldova 35,33% (102,7 milioane dolari SUA), regiunea din stângă Nistrului 13, 44% (39 milioane dolari SUA), persoanele fizice și juridice 1,23% (3,5 milioane dolari SUA).

25 Aug. 2026, 16:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Aug. 2026, 16:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Plafonul pentru anumite operațiuni valutare care pot fi efectuate fără autorizarea Băncii Naționale a Moldovei va crește de la 10 000 la 100 000 de euro, iar din 1 ianuarie 2028 va ajunge la 250 000 de euro. Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de modificare a Legii privind reglementarea valutară, care prevede liberalizarea treptată a operațiunilor valutare și simplificarea procedurilor pentru persoane și companii.

Modificările vor fi aplicate în două etape, înainte de liberalizarea deplină a operațiunilor valutare, prevăzută la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Astfel, pentru mai multe tipuri de tranzacții valutare, oamenii și companiile vor putea opera sume mai mari fără să solicite în prealabil autorizarea BNM.

Proiectul elimină și autorizarea pentru unele operațiuni financiare. Printre acestea se numără cumpărarea de către rezidenți a unor instrumente financiare străine, precum și anumite credite și împrumuturi acordate nerezidenților de societăți de investiții, organizații de creditare nebancară și societăți de asigurare și reasigurare.

Pentru moldovenii care pleacă să locuiască peste hotare, regulile vor fi mai simple. Persoanele fizice rezidente care emigrează vor putea deschide conturi în străinătate și transfera active atunci când își stabilesc domiciliul peste hotare sau pe perioada șederii în străinătate.

Din 1 octombrie 2027 va fi eliminat și regimul de notificare la BNM și de luare la evidență pentru anumite împrumuturi și credite externe primite de rezidenți. Măsura este prezentată în document ca o simplificare a procedurilor administrative pentru operațiunile financiare cu nerezidenții.

Schimbări sunt prevăzute și pentru aeroporturi și punctele internaționale de trecere a frontierei. Utilizarea valutei străine va fi permisă mai larg în unitățile comerciale din aeroporturi, la bordul aeronavelor și în zonele de trecere a frontierei.

Casele de schimb valutar vor putea, la rândul lor, să ofere servicii de plată și să distribuie sau să răscumpere monedă electronică, dacă sunt înregistrate ca agenți ai unor societăți de plată sau ai unor societăți emitente de monedă electronică licențiate.

În același timp, BNM își păstrează și își consolidează atribuțiile de control. Banca centrală va putea refuza autorizarea unei operațiuni valutare dacă aceasta prezintă riscuri legate de aplicarea sancțiunilor internaționale sau de încetarea relațiilor de corespondent bancar. Casele de schimb valutar vor trebui să prezinte BNM și informații privind situațiile financiare anuale.