Continuă călătoria pe „Drumul Banilor”, eveniment ajuns la a III-a ediție

25 Oct. 2021, 10:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Oct. 2021, 10:42 // Actual //  bani.md

Persoanele care  doresc să cunoască mai multe despre lumea finanțelor și să ia decizii financiare corecte sunt așteptate pe 29 octombrie a.c la ediția a III-a a evenimentului de educație financiară „Drumul banilor”. Acesta se va desfășura în format on-line cu prilejul Zilei Internaționale a Economisirii și va fi găzduit de Banca Națională a Moldovei și Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în cadrul proiectului comun „Dă sens banilor”.

„Epoca digitalizării și a globalizării aduce în casele și gândurile noastre nevoia de  modernitate,  perspectivă, schimbare și inovație. Este ceea ce definește evoluția permanentă a produselor financiare, a sectorului financiar în general și ne solicită o implicare tot mai robustă în luarea de atitudine și a deciziilor pe calea incluziunii financiare”, spune guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu.

Astfel, paticipanții la eveniment vor avea posibilitatea să discute la acest subiect cu organizatorii, să reflecteze și să beneficieze de răspunsuri la întrebări arzătoare. Vor afla de unde apar banii și cum ajung în circulație, care sunt semnele de siguranță ale acestora și cum să le identifice. De asemenea, vor conversa despre concepte precum economiile, instrumentele financiare și vor afla ce trebuie să cunoască pentru a face o investiție sau a contracta un credit.

Doritorii de a se înscrie la aceste activități, începând cu vârsta de 16 ani, pot transmite cererile de participare, completând un formular până la 28  OCTOMBRIE 2021, ORA 18:00.

„ Dă sens banilor” este un proiect de educație financiară lansat în luna martie 2019 de către Banca Națională a Moldovei și Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”. Proiectul are scopul de a spori nivelul de înțelegere a principalelor concepte și produse financiare în rândul tinerilor, care să-i sprijine în gestionarea corectă a propriilor venituri și fundamentarea cu bună știință a deciziilor financiare.

09 Oct. 2026, 16:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:08 // Actual //  Grîu Tatiana

Moldovenii vor putea semnala online produsele care le pun în pericol sănătatea sau siguranța, printr-o secțiune specială a portalului pentru produsele periculoase. Totodată, firmele care recheamă asemenea produse vor trebui să explice clar riscurile și ce pot face cumpărătorii pentru repararea, înlocuirea lor sau recuperarea banilor. Prevederile se regăsesc într-un proiect de hotărâre a Guvernului, elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Proiectul prevede amenajarea unei secțiuni pentru sesizările consumatorilor pe portalul privind schimbul rapid de informații pentru produsele periculoase.

Persoanele care vor transmite o sesizare vor trebui să ofere informații despre produs, despre magazinul sau platforma online de unde l-au cumpărat și să explice de ce îl consideră periculos. Dacă s-a produs un accident, vor putea descrie împrejurările și eventualele vătămări sau alte prejudicii suferite. Sesizarea va include și numele, datele de contact, precum și informații despre discuțiile avute cu vânzătorul. Datele personale vor fi păstrate doar atât cât este necesar pentru gestionarea cazului, dar nu mai mult de cinci ani.

O altă schimbare vizează anunțurile prin care companiile îi informează pe cumpărători că un produs este rechemat din motive de siguranță. Acestea vor urma un model unic și vor trebui să arate clar despre ce produs este vorba, ce pericol prezintă și ce trebuie să facă persoanele care îl dețin.

Firmele nu vor putea folosi formulări care minimalizează riscul, precum „preventiv”, „voluntar” sau „în situații rare”. De asemenea, anunțurile nu vor putea invoca faptul că nu au fost raportate accidente pentru a diminua percepția consumatorilor asupra pericolului.

Pentru ca produsul să fie recunoscut ușor, anunțul va include fotografii, denumirea și marca, numărul lotului sau de serie. Atunci când informațiile sunt disponibile, vor fi precizate și locul și perioada în care acesta a fost comercializat.

Cumpărătorilor li se va explica ce măsuri trebuie să ia, inclusiv oprirea utilizării produsului rechemat, și cum pot să îl returneze la magazin ori să programeze ridicarea de la domiciliu sau repararea acestuia. Companiile vor preciza soluțiile oferite — reparare, înlocuire sau rambursare — și datele de contact pentru informații suplimentare.

Potrivit notei informative, obligația companiilor de a emite anunțuri de rechemare există deja. Proiectul stabilește un format comun pentru aceste mesaje și o procedură unitară prin care consumatorii pot semnala produsele suspectate că prezintă riscuri.

Documentul reglementează și schimbul de informații cu sistemul european de alertă rapidă „Safety Gate”. Alertele validate despre produse periculoase din alte state vor ajunge la autoritățile competente din Moldova, inclusiv la Serviciul Vamal.

Dacă proiectul va fi aprobat în forma propusă, regulile privind sesizările și anunțurile de rechemare vor intra în vigoare la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial. Prevederile referitoare la „Safety Gate” se vor aplica la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau la obținerea statutului de membru al sistemului.