Prețul gazului dă frisoane! Gavrilița: Securitatea energetică e asigurată. Problema e costul la nivel internațional

30 Mart. 2022, 17:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Mart. 2022, 17:46 // Actual //  bani.md

Securitatea aprovizionării cu gaze a Republicii Moldova e asigurată, însă problema e prețul metanului la nivel internațional, a comentat prim-ministra Natalia Gavrilița recenta aderare a Chișinăului la Platforma de achiziţii comune a UE.

Republica Moldova la moment nu se confruntă cu o insuficiență de gaze naturale. Putem importa gaze prin mai multe puncte de acces.  Decizia (de aderare la Platforma de achiziţii comune a UE n.a) este importantă din punct de vedere a securității energetice, ne oferă o alternativă, însă problema cu care se confruntă Republica Moldova este prețul la gazele naturale la nivel internațional”, a declarat Gavrilița.

În data de 26 martie, Republica Moldova a aderat la Platforma de achiziţii comune a UE. Platforma urmează să faciliteze contactele cu furnizorii internaţionali pentru a diversifica sursele de aprovizionare a europenilor. Comisia Europeană a început deja negocierile cu principalele ţări producătoare (Norvegia, Qatar, Algeria) şi a anunţat vineri un acord cu Statele Unite pentru ca acestea să îşi mărească livrările de gaze naturale lichefiate către UE.

În prezent, prețul mediu de achiziție este 620 de dolari pentru Republica Moldova. Potrivit prognozelor, prețul mediu de achiziție pentru acest an va fi peste 700-730 de dolari.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.