Prețul la benzină și motorină bat șoferii la buzunare. Carburanții s-au scumpit din nou

16 Feb. 2022, 14:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Feb. 2022, 14:09 // Actual //  MD Bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat prețurile la carburanți: benzină și motorină pentru data de 17 februarie 2022. Prețurile cresc în continuare și au înregistrat un nou record. Potrivit ANRE, prețul la benzină a crescut cu 0,06 lei, iar la motorină cu 0,04 lei.

Astfel, mâine, 17 februarie, litrul de benzină va costa 24,10 de lei, iar cel de motorină – 20,94 lei.

De la 1 septembrie 2021 au intrat în vigoare modificările la legea produselor petroliere, iar ANRE stabilește prețurile plafon pentru benzina cu cifra octanică 95 și pentru motorină.

Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către Agenția Naționala pentru Reglementare în Energetică în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere.

12 Iul. 2026, 09:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Iul. 2026, 09:02 // Actual //  Ursu Victor

Generația „Baby Boomers”, formată din persoanele născute între 1946 și 1964, va transfera în următoarele două decenii aproximativ 36 de trilioane de dolari către moștenitorii săi, într-un proces considerat cel mai mare transfer de avere între generații din istorie. Totuși, cea mai mare parte a banilor va ajunge la persoane care sunt deja înstărite, arată o analiză realizată de Visa Business and Economic Insights, citată de The Washington Post.

Potrivit studiului, aproape trei sferturi dintre gospodăriile care vor primi moșteniri se vor afla deja în categoria celor mai bogate familii în momentul în care vor încasa averea.

În prezent, generația „Baby Boomers” controlează active estimate la aproximativ 93 de trilioane de dolari. După scăderea datoriilor, cheltuielilor de pensionare și a taxelor, aproximativ 36 de trilioane de dolari vor fi transmise moștenitorilor din generațiile X și Millennials.

În medie, în Statele Unite, fiecare gospodărie care va primi o moștenire ar urma să încaseze aproximativ 515.000 de dolari, însă distribuția va fi extrem de inegală.

Analiza arată că cei mai bogați membri ai generației „Baby Boomers”, aflați în primele 10% după avere, dețin active de aproximativ 44 de trilioane de dolari, în timp ce restul de 90% controlează doar 16 trilioane de dolari.

Economiștii avertizează că acest fenomen riscă să accentueze și mai mult inegalitățile sociale. Potrivit profesorului Jeremy Ney de la Universitatea Columbia, beneficiarii acestor averi vor investi, în principal, în acțiuni și imobiliare, nu în consum.

„Americanii mai bogați vor investi acești bani pe piața bursieră sau în imobiliare. Nu cumpără alimente sau mașini, ci doar își măresc portofoliile de investiții”, a explicat economistul.

Visa estimează că doar 8 trilioane de dolari, adică mai puțin de 9% din averea generației „Baby Boomers”, vor ajunge efectiv în economie sub formă de consum, prin achiziții de locuințe, automobile, călătorii sau cumpărături.

Un alt motiv pentru care averea ajunge tot la persoane deja bogate este creșterea speranței de viață. Astfel, mulți moștenitori primesc averile abia la 50-60 de ani, după ce au avut deja timp să acumuleze propriile active.

Tot mai mulți membri ai generației „Baby Boomers” aleg însă să-și transmită o parte din avere încă din timpul vieții, sprijinindu-și copiii și nepoții cu avansuri pentru locuințe, vacanțe sau alte cheltuieli importante.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!