„Procuroarea lui Platon”, Sușițcaia ar putea scăpa basma curată?! Interimarul Munteanu arată ezitant cu degetul la CSP

18 Aug. 2023, 11:03
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Aug. 2023, 11:03 // Actual //  bani.md

Procurorul anticorupție, Mirandolina Sușițcaia, cercetată penal pentru îmbogățire ilicită și abuz de serviciu, ar putea scăpa nepedepsită. Procurorul general interimar, Ion Munteanu, a declarat în cadrul unui club de presă cu jurnaliștii, că la etapa actuală nu sunt probe suficiente pentru a solicita suspendarea din funcție a procurorului Sușițcaia. Mai mult, Ion Munteanu recunoaște că, în lipsa unor probe, ar putea solicita retragerea din examinare a demersului depus de Dumitru Robu în acest sens.

„La etapa actuală, mai este nevoie de timp. Se fac investigații. Nu este exclus că, după ce vom avea o nouă componență a Consiliului Superior al Procurorilor, eu aș putea veni pentru a susține acel demers de suspendare or din dimpotrivă să-l retrag, dacă nu se vor acumula probele necesare”, a precizat procurorul general interimar.

Cât despre faptul că cererile de suspendare din funcție a trei procurori, aflate pe rol la Consiliu, se prăfuiesc pe rafturile de la CSP,  inclusiv cea a procurorului Sușițcaia, deoarece procurorul general interimar se află în vacanță, Munteanu are o explicație.

„Într-adevăr, demersul de suspendare din funcție a procurorului anticorupție menționat (n.r. Mirandolina Sușițcaia) așa și nu a fost examinat la CSP. La câteva ședințe CSP acest subiect a fost amânat, transferat pe o altă zi: fie că avocatul nu e disponibil, fie că este în concediu or… Am văzut că CSP a spus că un motiv, pentru care nu a fost inclus subiectul la o ședință este că aș fi eu în vacanță. Vreau să vă spun că, în așa cazuri, există doamna Aliona Nesterov, adjunct al procurorului general interimar, care poate merge la necesitate, în locul meu. Eu nu am primit nici un email de la CSP, nu am fost anunțat când trebuie să vin pentru a susține vreun demers”, a conchis Ion Munteanu.

Amintim că Mirandolina Sușițcaia, pe care presa a etichetat-o procurorul lui Platon, este cercetată penal pentru îmbogățire ilicită și abuz de serviciu. Despre aceasta a anunțat Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS), în gestiunea căreia se află dosarul.

Recent, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat că „ar prefera ca din funcția mea de șef să pot suspenda, trimite în altă parte orice procuror, din motive că a încălcat careva prevederi, nu este integru sau alte motive”, dar Legea și Constituția nu îi oferă acest drept.

Mirandolina Suşiţcaia a intrat în vizorul presei după ce, fiind conducătorul grupului de urmărire penală care a investigat schema „Laundromat”, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a judecătorilor moldoveni, implicați în spălătoria rusească. Sușițcaia le-a raportat superiorilor că nu există probe în dosarul respectiv. Procurorul s-a eschivat însă să pună la dispoziția Comisiei parlamentare de anchetă informații despre dosar.

Schema „Laundromat”, care se presupune a fi cea mai mare operațiune de spălare de bani din istorie, se referă la zeci de persoane din anturajul politic, domeniul justiției și sectorul financiar-bancar din Republica Moldova.

Flori de la Platon

Anticoruptie.md scria că Mirandolina Suşiţcaia este cea care, la două săptămâni de la fuga lui Platon, a solicitat schimbarea măsurii preventive în privinţa omului de afaceri, după ce acesta nu s-a prezentat la şedinţa de judecată într-un dosar în care este învinuit de escrocherie în proporţii deosebit de mari. Suşiţcaia a venit nepregătită la şedinţa de judecată şi magistratul i-a dat un răgaz de vre-o şase ore ca să formuleze în scris solicitările privind arestarea şi darea în urmărire generală a lui Platon. Chiar dacă acuzatoarea nu formulase solicitarea în scris, Procuratura Generală nu a întârziat să vină cu un comunicat în care să se laude cu demersul privind arestarea afaceristului. Procurora Suşiţcaia a infirmat că a primit flori de la Platon şi se declară victima unei campanii de denigrare: „Întrebaţi de cel care a lansat astfel de aberaţii în mediul online”.

PG și CSP protejează un procuror acuzat de corupție? Cum este pasată responsabilitatea în ”dosarul Sușițcaia”

Realitatea Live

19 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Feb. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat un proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii mici. Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Consiliul de administrație al instituției, iar noile tarife ar putea intra în vigoare la 1 martie 2026.

Ajustările vizează producătorii eligibili mici care au pus în funcțiune centrale în anii 2020, 2022, 2023, 2024, dar și în perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025. Tarifele diferă în funcție de tehnologia utilizată: solar, eolian, hidro, biogaz sau biomasă, dar și în funcție de capacitatea instalației și de perioada în care aceasta a fost pusă în funcțiune.

Pentru producătorii eligibili din 2020, care au pus în funcțiune centrale în perioada 1 ianuarie 2020 – 8 decembrie 2025, tarifele prevăzute în proiect sunt de 1,79 lei/kWh pentru instalații solare fotovoltaice, 1,48 lei/kWh pentru eolian, 0,93 lei/kWh pentru hidro, 1,76 lei/kWh pentru cogenerare pe biogaz și 1,87 lei/kWh pentru cogenerare pe biomasă solidă.

Pentru producătorii eligibili din 2022, în cazul instalațiilor solare fotovoltaice, tarifele sunt de 1,85 lei/kWh pentru capacități de 10–50 kW, 1,78 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,64 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Pentru eolian este prevăzut un tarif de 1,69 lei/kWh, pentru hidro – 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile variază, în funcție de tipul combustibilului, până la 2,01 lei/kWh.

Pentru anul 2023, la instalațiile solare fotovoltaice tarifele sunt de 1,77 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,70 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,57 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Tariful pentru eolian este de 1,67 lei/kWh, pentru hidro de 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz poate ajunge până la 2,11 lei/kWh, în funcție de categorie.

În cazul producătorilor eligibili din 2024, pentru centralele puse în funcțiune în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, tarifele la solar sunt de 1,67 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,62 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,52 lei/kWh pentru 201–1000 kW, pentru eolian – 1,56 lei/kWh, pentru hidro – 1,40 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile pot ajunge până la 2,24 lei/kWh. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, proiectul indică 1,79 lei/kWh pentru solar 10–50 kW, 1,74 lei/kWh pentru 51–200 kW, 1,63 lei/kWh pentru 201–1000 kW, 1,67 lei/kWh pentru eolian și până la 2,41 lei/kWh pentru biogaz, în funcție de tehnologie.

Pentru producătorii eligibili din perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025 sunt stabilite tarife de 2,29 lei/kWh pentru biogaz, 1,97 lei/kWh pentru biomasă prin ardere directă, 2,28 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri agricole și zootehnice și 2,22 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri municipale lichide. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, tarifele prevăzute sunt de 2,37 lei/kWh, 2,04 lei/kWh, 2,36 lei/kWh și 2,30 lei/kWh, în funcție de tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!