Putin îşi distruge propria ţară! Germania: Rusia va deveni o ruină

04 Mart. 2022, 12:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Mart. 2022, 12:20 // Actual //  bani.md

Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock şi-a declarat solidaritatea cu poporul ucrainean şi a atenţionat că preşedintele rus Vladimir Putin îşi duce ţara spre distrugere, informează vineri dpa.

„Nu vom abandona niciodată poporul ucrainean în voia sorţii”, a declarat Bearbock cu puţin timp înainte de a lua avionul spre o reuniune a miniştrilor de externe ai ţărilor din NATO, G7 şi UE.

Baerbock a asigurat că oamenilor li se va asigura asistenţă umanitară urgentă, precum şi alte materiale de sprijin şi că sancţiunile fără precedent împotriva Rusiei vor fi implementate integral şi consecvent.

Şefa diplomaţiei germane a mai afirmat că singurul lucru pe care Putin l-a obţinut cu războiul său a fost să provoace o suferinţă incalculabilă tuturor părţilor implicate.

„După cum am făcut noi recent la New York (la Adunarea Generală a ONU), vom continua să-i arătăm, economic şi politic, că el trebuie să se aştepte la sistarea comerţului şi la o izolare globală a Rusiei, dacă va continua pe această cale. Războiul lui împotriva Ucrainei va duce de asemenea la ruină propria lui ţară”, a atenţionat ea.

„Nu mai există îndoială în legătură cu obiectivul final al lui Putin: întreaga Ucraină”, a spus Baerbock. „Pentru el, acesta este un joc perfid, pentru poporul din Ucraina este o luptă pentru a rămâne în viaţă”, a subliniat şefa diplomaţiei germane.

22 Oct. 2026, 16:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Oct. 2026, 16:23 // Actual //  Grîu Tatiana

Platformele de taxi care activează în Republica Moldova vor trebui să proceseze toate tranzacțiile aferente activității lor în țară exclusiv prin băncile licențiate aici. Parlamentul a votat în lectura a doua modificările legislative, care prevăd suspendarea activității platformelor ce nu respectă această obligație.

Aplicațiile de taxi vor putea fi puse la dispoziția utilizatorilor doar de persoane juridice cu statut de rezident fiscal al Republicii Moldova. Administratorii vor trebui să confirme, printr-o declarație pe propria răspundere, că tranzacțiile sunt efectuate prin băncile licențiate din țară.

Scopul este ca autoritățile să poată urmări mai ușor încasările și să verifice dacă sunt achitate impozitele. Potrivit notei informative, unii agenți economici continuă să evite sistemul financiar moldovenesc, ceea ce îngreunează monitorizarea banilor, evaluarea riscurilor de evaziune fiscală și calcularea TVA-ului pentru serviciile de intermediere oferite de platforme.

Noile reguli vizează și automobilele conectate la aplicații. Operatorii de transport care prestează servicii de taxi vor putea admite doar mașini care dețin extras din Registrul operatorilor de transport rutier. Conectarea automobilelor fără acest document va atrage răspundere contravențională.

Separat, încălcarea obligațiilor privind procesarea tranzacțiilor prin băncile din Republica Moldova va duce la suspendarea activității platformei. Procedura de suspendare și reluare a activității va fi stabilită de Guvern.

Modificările vor intra în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial. Din acel moment, Executivul va avea 30 de zile pentru elaborarea procedurii.