De ce vrea Putin Ucraina: controlul asupra grânarului Europei, Mării Negre, porturilor strategice şi gaze

04 Mart. 2022, 11:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Mart. 2022, 11:11 // Actual //  bani.md

Mulţi zic că invadarea Ucrainei nu are sens economic pentru Rusia, că va duce doar la colaps. Sensul poate că nu este evident pe termen scurt. Istoria şi o radiografie a economiei ucrainene arată însă că planurile lui Putin par să aibă logică, se arată într-o analiză a Ziarului Financiar.

Dacă invazia avansează, iar războiul degenerează într-o ruptură economică totală între Occident şi Rusia, ceea ce ar însemna că statele europene nu vor mai importa petrol şi gaze ruseşti, de care acum sunt dependente, Moscova s-ar alege cu unele dintre cele mai fertile terenuri din lume. Ar avea astfel un levier de control pe una dintre cele mai importante pieţe din lume, cea a cerealelor, mai ales a grâului. Rusia este şi ea un mare producător de cereale şi grâu. Iar de grâul ucrainean ieftin depind state vulnerabile economic şi politic cum sunt cele din nordul Africii. Însă aşa cum arată acum harta invaziei ruse, agricultura ucraineană este doar unul dintre trofee.

În 2014, cele două regiuni separatiste proruse din estul Ucrainei au încercat să creeze ceea ce ele au numit Confederaţia Noua Rusie. Istoric, Noua Rusie este un teritoriu care se întindea în nordul Mării Negre şi includea sudul Ucrainei şi uneori părţi din Basarabia. Ori, sudul Ucrainei dă cea mai mare parte din recolta de grâu a ţării.

Din grâu se face pâinea, care este alimentul de bază, social, în cele mai multe dintre ţările sărace din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. Grâul este doar un exemplu, pentru că în sudul Ucrainei se produc multe alte plante alimentare şi furajere.

Ucraina a fost forţată să devină un important producător agricol mondial după 2014, când Rusia a orchestrat separarea Donbasului de restul ţării. Aceasta pentru că acele două judeţe care alcătuiesc Donbasul erau puternic industrializate. Aceste două judeţe sunt acum sub controlul ruşilor. De asemenea, atacurile armatei ruse se concentrează şi asupra Kievului, capitala, centrul puterii şi al investiţiilor, motor de creştere economică şi cel mai mare hub de business şi de dezvoltare. Kievul este de departe şi cel mai populat oraş ucrainean.

Harta direcţiilor de invazie rusă în Ucraina arată şi ceea ce pare o încercare de încercuire a Odesei, unul din centrele urbane ucrainene importante de la Marea Neagră şi port de importanţă economică şi strategică. De acolo ar urma joncţiunea Rusiei cu Transnistria. Crimeea este din 2014 sub controlul Rusiei. Simetric faţă de Odesa, în dreapta de Crimeea se află oraşul-port Mariupol, asediat de armata rusă.

Înainte de război, prin Odesa şi Mariupol pleca din Ucraina o mare parte din exporturile de cereale. În partea de est a Crimeei, armata rusă controlează aproape în totalitate regiunea litorală până în Rusia. Astfel, Rusia pare că insistă pe a tăia cu totul accesul Ucrainei la Marea Neagră. Dacă acest plan ar avea succes, o bună parte din Marea Neagră va ajunge la ruşi, ceea ce înseamnă controlul traficului naval şi al resurselor marine de gaze naturale. Una din justificările anexării Crimeei a fost şi aceea că Rusia vrea să împiedice Ucraina să devină un jucător cheie pe piaţa gazelor naturale cu ajutorul resurselor din Marea Neagră.

Dar cel mai apetisant trofeu economic pentru Rusia pare agricultura ucraineană. Pentru agricultură este nevoie de apă, iar armata rusă a ajuns până la uriaşul fluviu Nipru. De secole, Ucraina a fost cunoscută ca „grânarul Europei“, după cum scrie Atlantic Council. Acest renume este întemeiat deoarece Ucraina are un sfert din terenurile superfertile ale lumii, cernoziomul, sau pământul negru. Însă Ucraina nu şi-a atins niciodată până acum potenţialul agricol total.

Iar potenţialul este imens. Ţara are circa 42 de milioane e hectare de teren arabil, din care doar puţin peste 30 erau cultivate pe baze anuale, ceea ce ar însemna un teritoriu mai mare decât Italia. Până la invazie, lucrurile progresau. Spre exemplu, din 2000 până în 2009, an din marea criză, valoarea adăugată de agricultură la PIB a crescut de la 46% la 62%. În 2017, aproape jumătate din exporturile ucrainene erau reprezentate de produse date de agricultură. Metalurgia oferea doar 20% din exporturi. Agricultura organizată, cooperative şi companii circa 45.000 de entităţi – asigură 55% din producţie. De asemenea, peste 70% din producţia agricolă este reprezentată de cereale. Grâul este dominant, iar grâul este cultivat mai ales în sudul Ucrainei. La producţia şi exporturile de cereale, Ucraina este printre campionii lumii. Cât despre Kiev, capitala, aflată sub asaltul trupelor ruse, aceasta reprezintă 20% din PIB-ul ţării. Fabricile şi serviciile nu pot fi mutate de acolo aşa uşor.

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.