Răspunsul ARCOM la primele salariale de 15 milioane de lei: Nu sunt bani publici și nu se acordă automat

16 Iul. 2026, 16:02
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
16 Iul. 2026, 16:02 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații (ARCOM) respinge criticile cu privire la cele aproape 15 milioane de lei prevăzute în bugetul pentru anul 2026 pentru prime de performanță și ajutoare materiale și susține că fondurile nu provin din bugetul de stat și că sumele reprezintă doar un plafon maxim estimativ, nu cheltuieli garantate.

Precizările au fost transmise într-un răspuns oficial pentru BANI.MD, după ce publicația a relatat că instituția condusă de Sergiu Gaibu a bugetat aproape 15 milioane de lei pentru prime și ajutoare materiale, pe lângă fondul salariilor de bază de 29,5 milioane de lei.

Potrivit ARCOM, instituția funcționează pe principiul autofinanțării și nu utilizează bani proveniți din taxele și impozitele generale achitate de cetățeni.

„Finanțarea autorității nu se realizează din bugetul de stat. Cheltuielile sunt acoperite integral din venituri proprii, constituite din plățile de reglementare și monitorizare achitate de operatorii activi pe piața comunicațiilor electronice și poștale”, se arată în răspunsul transmis redacției.

Instituția argumentează că politica de salarizare trebuie să fie competitivă pentru a putea atrage și păstra specialiști în domenii precum comunicațiile electronice, securitatea cibernetică, radiocomunicațiile și analiza de piață.

Potrivit ARCOM, în lipsa unor salarii competitive, autoritatea riscă să piardă personal calificat în favoarea companiilor private pe care le reglementează, ceea ce ar afecta capacitatea instituțională și ar putea genera riscuri de integritate.

Referitor la cele aproape 15 milioane de lei prevăzute pentru sporuri, prime și ajutoare materiale, instituția precizează că acestea reprezintă plafonul bugetar maxim estimat, și nu sume care vor fi plătite automat.

În ceea ce privește primele de performanță, ARCOM afirmă că acestea sunt acordate doar în baza evaluărilor profesionale și a rezultatelor individuale, iar angajații sancționați disciplinar sau care încalcă normele de integritate nu pot beneficia de astfel de stimulente.

Ajutoarele materiale, potrivit instituției, au caracter social și sunt acordate fie anual, odată cu concediul de odihnă, conform legislației muncii și Contractului colectiv de muncă, fie în situații excepționale, precum probleme grave de sănătate, decese în familie sau alte evenimente sociale deosebite.

ARCOM mai subliniază că includerea acestor sume în buget reprezintă o planificare financiară orientativă și nu presupune utilizarea integrală a fondurilor. Potrivit autorității, orice plată efectivă poate fi realizată doar în limita veniturilor acumulate, în baza unor justificări concrete și cu respectarea normelor de audit și control intern.

Reacția ARCOM vine după ce BANI.MD a publicat, pe 15 iulie, articolul „Generozitate pe bani publici? ARCOM-ul lui Gaibu a pus deoparte aproape 15 milioane de lei pentru prime și ajutoare”, în care era semnalat faptul că instituția a prevăzut pentru 2026 peste 48,6 milioane de lei pentru remunerarea personalului, dintre care aproape 15 milioane de lei pentru prime și ajutoare materiale. Ulterior publicării materialului, ARCOM a transmis explicațiile oficiale solicitate de redacție.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

15 Oct. 2026, 14:45
 // Categoria: Politic // Autor:  Catalina Boico
15 Oct. 2026, 14:45 // Politic //  Catalina Boico

Autoritățile vor intensifica lupta cu site-urile ilegale de jocuri de noroc, în special cele cu rădăcini în Rusia. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan la ședința de joi a Guvernului în contextul aprobării taxei de viciu pentru sector.

„În paralel, și asta cred că e provocarea de partea noastră, trebuie să combatem toate site-urile ilegale care operează fără licență. Multe din ele sunt rusești, apropo, n-o să le numesc, ca să nu le fac reclamă. Noi le închidem unul, apare altul. E și responsabilitatea noastră acolo, pe de o parte, am crescut taxele, dar trebuie și să combatem site-urile ilegale care operează pe teritoriul Moldovei. Aici se face foarte mult lucru, și cu Banca Națională pentru a bloca canalul ăsta de bani și cu STISC pentru a bloca accesul la ele”, spune Tofan.

Executivul propune Parlamentului să aprobe o taxă de 6% pe mizele depuse de persoanele fizice care participă la jocuri de noroc și un alt impozit, de 25% din venitul brut al Loteriei Naționale a Moldovei sau a partenerului său.

Anterior, prim-ministrul a anunțat că Guvernul ar putea reexamina și restricțiile privind publicitatea jocurilor de noroc legale. Tofan a menționat în mod special situația Loteriei Naționale, care e într-o poziție dezavantajoasă în raport cu platformele străine, care continuă să investească în promovare și să atragă jucători din Republica Moldova.

„Loteria Națională acum am limitat-o foarte mult la publicitate și a fost o intenție bună, […] dar am pus-o într-o situație în care ei nu pot lucra de la egal la egal cu jucătorii din alte țări care investesc în reclamă și fac ce vor”, a explicat Tofan.

Premierul consideră că soluția trebuie să reprezinte un compromis între o taxare mai mare a sectorului și crearea unor condiții în care operatorii legali să poată concura cu piața gri.