Reguli noi pentru transportatori: Pasagerii afectați de întârzieri și curse anulate ar putea primi despăgubiri

07 Iul. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
07 Iul. 2026, 11:01 // Actual //  Grîu Tatiana

Pasagerii curselor regulate de autobuz cu trasee de cel puțin 250 de kilometri ar putea beneficia de despăgubiri dacă transportatorii anulează cursele sau întârzie mai mult de două ore. Măsura este prevăzută în proiectul Regulamentului privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul, elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care va alinia legislația Republicii Moldova la normele Uniunii Europene în domeniul protecției pasagerilor.

Regulamentul stabilește că, în cazul în care o cursă este anulată sau întârzie cu peste 120 de minute, transportatorul va trebui fie să găsească o alternativă pentru ca pasagerul să ajungă la destinație fără să plătească în plus, fie să îi restituie integral costul biletului. Dacă operatorul nu oferă niciuna dintre aceste soluții, va fi obligat să achite și o compensație de 50% din valoarea biletului. Rambursarea contravalorii biletului va trebui făcută în cel mult 14 zile.

În plus, pentru cursele care au o durată planificată de peste trei ore, transportatorii vor avea obligația să ofere și asistență pasagerilor dacă plecarea întârzie cu mai mult de 90 de minute. Aceasta va include gustări și băuturi răcoritoare, iar dacă este necesară înnoptarea, operatorul va trebui să asigure cazare pentru cel mult două nopți, în limita a 80 de euro pe noapte pentru fiecare pasager.

Documentul consolidează și drepturile persoanelor cu dizabilități și ale celor cu mobilitate redusă. Transportatorii nu vor putea refuza rezervarea sau îmbarcarea acestora din motive legate de dizabilitate, cu excepția unor situații justificate de cerințe de siguranță sau de limitările tehnice ale vehiculelor. Totodată, aceștia vor fi obligați să ofere gratuit asistență în autogări și la bordul autobuzelor și să își instruiască personalul pentru acordarea acestui sprijin.

Regulamentul introduce și dreptul la despăgubiri în cazul accidentelor. Pasagerii vor putea solicita compensații pentru deces, vătămări corporale, precum și pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor. Dacă sunt avariate scaunele cu rotile sau alte echipamente de mobilitate, despăgubirea va acoperi integral costul reparării sau înlocuirii acestora. În plus, transportatorii vor avea obligația de a acorda asistență imediată persoanelor afectate, inclusiv hrană, transport, îmbrăcăminte și, dacă este necesar, cazare temporară.

Noile reguli obligă operatorii să informeze pasagerii despre întârzieri, anulări și drepturile pe care le au și să instituie mecanisme clare de soluționare a reclamațiilor. Pasagerii vor avea la dispoziție trei luni pentru a depune o plângere, iar transportatorii vor fi obligați să transmită un răspuns final în cel mult trei luni de la primirea acesteia.

Regulamentul se va aplica integral serviciilor regulate cu trasee de cel puțin 250 de kilometri, inclusiv curselor internaționale care au punctul de plecare sau de sosire în Republica Moldova. Pentru cursele regulate mai scurte vor fi aplicabile doar unele prevederi, în special cele privind nediscriminarea, drepturile persoanelor cu dizabilități, informarea pasagerilor și examinarea reclamațiilor.

Potrivit notei informative, regulamentul a fost elaborat pentru a răspunde problemelor semnalate frecvent de călători, precum întârzierile și anulările fără preaviz, accesibilitatea redusă pentru persoanele cu dizabilități, lipsa informării și practica neeliberării biletelor.

Datele Biroului Național de Statistică arată că, în perioada ianuarie–septembrie 2025, transportul rutier de persoane a deservit 83,5 milioane de pasageri, cu 4,2% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului precedent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Aug. 2026, 17:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Aug. 2026, 17:00 // Actual //  Grîu Tatiana

Bitcoin a revenit puternic pe piață și a urcat vineri până la aproximativ 79.500 de dolari, cel mai ridicat nivel din ultimele luni. Ulterior, criptomoneda s-a stabilizat în jurul valorii de 77 700 de dolari, ceea ce înseamnă un avans de peste 25% față de începutul săptămânii.

Creșterea vine după o perioadă îndelungată de slăbiciune. Timp de șase săptămâni, Bitcoin s-a tranzacționat într-un interval restrâns, între 62 000 și 66 000 de dolari, după ce pierduse mai mult de jumătate din valoarea record de aproximativ 126 000 de dolari atinsă în octombrie anul trecut. La începutul lunii iulie, moneda coborâse până în jurul valorii de 57 600 de dolari.

Unul dintre principalii factori care au alimentat revenirea este închiderea masivă a pozițiilor „short”, prin care traderii mizau pe scăderea Bitcoinului. Pe măsură ce prețul a început să crească, aceste poziții au fost închise rapid, ceea ce a amplificat și mai mult avansul. Potrivit datelor Coinglass, din 19 august au fost lichidate poziții short pe contractele futures perpetue Bitcoin în valoare de peste 2 miliarde de dolari.

Un impuls suplimentar a venit din Statele Unite. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a anunțat majorarea volumului de răscumpărare a obligațiunilor pe termen lung, măsură care a redus presiunea de pe piața obligațiunilor și a crescut apetitul investitorilor pentru active mai riscante, inclusiv criptomonede.

Sentimentul pozitiv a fost susținut și de apropierea administrației Trump de industria cripto. Președintele american s-a întâlnit cu reprezentanți ai unor companii importante din domeniu și a cerut Congresului să adopte Clarity Act, proiectul de lege care ar urma să stabilească un cadru mai clar pentru piața activelor digitale.

Pe piață au revenit și investitorii instituționali. Cele 13 ETF-uri americane spot pe Bitcoin au atras peste 1 miliard de dolari între 17 și 19 august, iar intrările din această săptămână ar putea fi cele mai mari din ianuarie.

În același timp, investitorii mari, cunoscuți drept „balene Bitcoin”, au cumpărat criptomonede în valoare de aproximativ 2,75 miliarde de dolari în ultimele 60 de zile, potrivit CryptoQuant.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!