Republica Moldova a importat circa 40 milioane metrii cubi de LNG din SUA

20 Ian. 2026, 10:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Ian. 2026, 10:18 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova a importat aproximativ 40 de milioane de metri cubi de gaze naturale lichefiate (LNG) din Statele Unite ale Americii. O parte din volume a fost livrată prin primul tanc ancorat la terminalul FSRU Alexandroupolis din Grecia, imediat după punerea acestuia în exploatare în 2024. Anunțul a fost făcut de ministrul energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei vizite de lucru la Washington.

În discuțiile cu secretarul pentru energie al SUA, Chris Wright, oficialul moldovean a prezentat situația actuală din sectorul electroenergetic și modul în care țara a depășit crizele energetice din ultimii ani, cu sprijinul partenerilor americani. Totodată, părțile au analizat oportunități de atragere a investițiilor americane în domeniul energetic.

Ministrul energiei a avut întrevederi și cu reprezentanți ai Departamentului de Stat al SUA, fiind discutate evoluțiile recente din sector, situația din sezonul rece și stadiul interconexiunilor electrice regionale. A fost apreciat, de asemenea, progresul proiectului liniei electrice de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș, aflat în prezent în etapa studiului de prefezabilitate.

La Development Finance Corporation (DFC) au fost analizate posibilități de finanțare pentru proiecte energetice din Republica Moldova. Ministrul a evidențiat trei priorități strategice: modernizarea infrastructurii energetice critice, dezvoltarea de noi capacități de generare – inclusiv o centrală de circa 250 MW – și creșterea eficienței energetice.

Agenda vizitei a inclus și discuții cu reprezentanții Institutului de Energie Nucleară privind perspectivele reactoarelor nucleare modulare mici (SMR), precum și o întrevedere cu oficiali ai Office of Foreign Assets Control (OFAC) din cadrul Trezoreriei SUA, axată pe situația companiei Lukoil și pe securitatea aprovizionării cu combustibili pentru aviație.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Oct. 2026, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 18:00 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii de sfeclă de zahăr cer autorităților să aloce subvențiile prevăzute pentru acest an și avertizează că, în caz contrar, se vor alătura protestelor agricultorilor. Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova (APSZM) a transmis o solicitare Guvernului, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

Potrivit Asociației, după o recentă întrevedere cu ministrul Agriculturii, fermierii au înțeles că plățile cuplate pentru sfecla de zahăr nu vor fi acordate. APSZM susține că acest sprijin le-a fost promis timp de trei ani, iar în Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030 au fost prevăzute, începând cu anul 2026, plăți cuplate la hectar pentru sfecla de zahăr. Bugetul prevăzut este de 40 de milioane de lei.

Demersul adresat autorităților este susținut de 37 de producători agricoli cultivatori de sfeclă de zahăr, ale căror semnături sunt anexate solicitării.

„De trei ani ni se spune să mai avem răbdare, că sprijinul va veni. Am avut încredere, am semănat, am investit și am continuat să muncim, inclusiv în ani în care natura ne-a luat o bună parte din recoltă. Acum subvențiile sunt, în sfârșit, prevăzute în acte, dar ni se spune că s-ar putea să nu le primim. Fermierii se simt abandonați. Nu vrem să ieșim în stradă, vrem să fim pe câmp și să producem, dar răbdarea oamenilor are o limită”, a declarat președintele APSZM, Alexei Chiriac.

Asociația susține că sectorul vine după doi ani dificili. În 2024, seceta a compromis peste 60% din suprafețele semănate, iar în 2025 înghețurile târzii au afectat circa 65% din suprafețe, provocând, potrivit APSZM, pierderi de peste 65 de milioane de lei. Ploile abundente din toamna anului trecut au lăsat nerecoltate circa 1 900 de hectare. În același timp, costul cultivării unui hectar de sfeclă a crescut de la aproximativ 35 000 de lei la 43 000 de lei.

APSZM mai susține că suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr s-a redus de la peste 30 000 de hectare, în urmă cu aproximativ zece ani, la circa 8 300 de hectare în 2026. Producătorii invocă, pe lângă problemele provocate de condițiile meteo, creșterea costurilor de producție, importurile de zahăr din Serbia și Belarus și majorarea TVA la sfecla de zahăr și zahăr.

Asociația solicită lansarea imediată a intervenției PD-02 „Sprijin cuplat pentru venit – sfeclă de zahăr”, alocarea bugetului prevăzut pentru 2026 și stabilirea unui calendar clar pentru depunerea cererilor, autorizarea și achitarea plăților. De asemenea, cere măsuri pentru echilibrarea pieței interne în contextul importurilor de zahăr din Serbia și Belarus și reevaluarea majorării TVA pentru sector.

Producătorii au cerut autorităților un răspuns în termen de 10 zile lucrătoare. În lipsa unor acțiuni concrete, aceștia spun că își rezervă dreptul de a se alătura protestelor agricultorilor.