Robinet închis pentru datornici! Moldovagaz a scos din rețea peste 300 de consumatori

11 Aug. 2025, 11:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Aug. 2025, 11:38 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În luna iulie 2025, 321 de unități de consum au fost deconectate de la rețeaua de gaze naturale din cauza neachitării facturilor, a anunțat SA „Moldovagaz”. Datoriile acestora însumează circa 699,1 mii de lei.

Pe lângă aceste cazuri, 112 consumatori s-au ales cu condiția plății preventive pentru reconectare, după ce în trecut le-a fost sistată furnizarea gazelor din același motiv.

Potrivit datelor furnizorului, consumul total de gaze în iulie a fost de 14,6 milioane metri cubi, cu 20,1% mai mult decât în aceeași lună din 2024, dar cu 11% mai puțin decât în iunie 2025.

Gradul de achitare în rândul consumatorilor casnici, până la 31 iulie, a fost de 98,2%, în ușoară scădere față de anul trecut. În schimb, persoanele juridice au achitat 99,2% din sumele datorate, iar companiile din sectorul energetic și termic – 100%.

În total, pentru perioada ianuarie–iulie 2025, nivelul general de achitare a ajuns la 99,1%, ceea ce înseamnă în valori absolute 6,76 miliarde de lei. Gazele consumate în iulie urmează să fie achitate în august, facturile fiind deja expediate către clienți.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Sept. 2026, 21:12
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Sept. 2026, 21:12 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Concursul pentru ocuparea funcției de director general al S.A. „Moldtelecom” s-a încheiat anticipat, după ce ambii candidați admiși în etapa de selecție au decis să se retragă din competiție.

În aceste condiții, procedura de selectare a noului șef al companiei nu mai poate continua în formula actuală, iar concursul a fost oprit înainte de desemnarea unui câștigător.

Agenția Proprietății Publice (APP), care gestionează participația statului în cadrul companiei, urmează să informeze public despre deciziile ulterioare și despre eventuala organizare a unui nou concurs pentru funcția de director general al Moldtelecom.

Deocamdată, APP nu a comunicat motivele care i-au determinat pe cei doi candidați să renunțe la cursa pentru conducerea uneia dintre cele mai importante companii de telecomunicații controlate de stat.

În concurs fuseseră admiși Viorel Motorniuc și Andrei Preașcă.

Viorel Motorniuc ocupa, la momentul înscrierii în concurs, funcția de director general interimar al Moldtelecom. Anterior, acesta a fost consilier al fostului premier Natalia Gavrilița și a deținut funcții de conducere în cadrul companiilor Bemol, Orhei-Vit și Franzeluța.

Cel de-al doilea candidat, Andrei Preașcă, este director comercial al grupului Eragreat. Anterior, acesta a activat timp de peste două decenii la Orange Moldova, unde a ocupat o funcție de director din 2001 până în noiembrie 2024.