Salutări din Estul sălbatic! Companii din Moldova, asociate cu temuta grupare de hackeri din Rusia

Fost asociat cu un devalizator de bănci și fonduri de pensii, un rus a investit în România în proiecte rezidențiale și o cramă de vinuri, potrivit unei investigații publicată de ziare.com

Bănci și fonduri de pensii

Sergey Magidov a fost, în anii ’90, director în banca rusească Globex, deținută de oligarhul Anatoly Motylev. În urma crizei financiare de la începutul anilor 2000, banca a intrat în incapacitate de plată. De fapt, au existat suspiciuni că banca fusese devalizată de Motylev și angajații săi apropiați, dar frauda a fost mușamalizată.

Cu toate acestea, în 2009, statul a preluat banca prin fondul de investiții de stat VEB injectând în ea 80 de miliarde de ruble (în jur de 5 miliarde de dolari) în încercarea de a o salva. Câțiva ani mai târziu, Globex a fost închisă definitiv.

La sfîrșitul aceluiași an 2009, câțiva foști angajați de la Globex Bank (printre care și Sergey Magidov) au cumpărat, pentru fostul lor patron Motylev, RBC Bank. La scurt timp, noua achiziție a fost redenumită AMB, adică inițialele lui Anatoly Motylev și Bank.

Apoi, Motylev preia încă trei bănci: Tula Industrialist, M-Bank și Rossiyskiy Kredit Bank. Motylev figura ca acționar doar la ultima bancă, restul fiind deținute prin interpuși. În total patru bănci.

Între 2013 și 2014, Motylev continuă investițiile financiare și câștigă controlul, direct sau prin interpuși (inclusiv prin Magidov), asupra a șapte fonduri private de pensii rusești (cel mai mare fiind Sberfond RESO) construind o adevărată piramidă financiară. Șapte fonduri de pensii care dețineau economiile a peste un milion de ruși, în valoare de 60 de miliarde de ruble.

Fondurile de pensii au fost pentru Motylev nimic mai mult decât un mijloc de a-și finanța băncile cu banii oamenilor.

În 2015, statul rus retrage licențele băncilor după ce descoperă o serie de fraude și de deturnări de fonduri. În același an, statul retrage autorizațiile și pentru cele șapte fonduri de pensie care nici măcar nu fuseseră acceptate în fodul de garantare.

În cele din urmă, Motylev, stabilit între timp la Londra, a fost acuzat de delapidarea a 126 miliarde de ruble și pus pe lista urmăriților internațional.

Continuarea investigației poate fi citită aici.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

#haker #grupare #companii

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.