Săptămâna începe cu ieftiniri nesemnificative la carburanți. Ce prețuri a stabilit ANRE pentru 21 februarie

20 Feb. 2023, 13:16
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
20 Feb. 2023, 13:16 // Au Bani //  MD Bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețul carburanților pentru 21 februarie 2023. Mâine, benzina și motorina își vor continua ieftinirea.

Potrivit informațiilor, mâine, 21 februarie, benzina se va ieftini cu 0,04 lei, iar motorina cu 0,06 lei. Mai exact, litrul de benzină va costa 24,77 lei, iar litrul de motorină 22,24 lei.

Prețul carburanților pentru 21 februarie 2023

De menționat că, de la 1 septembrie 2021 au intrat în vigoare modificările la legea produselor petroliere. Așadar, ANRE stabilește prețurile plafon pentru benzina cu cifra octanică 95 și pentru motorină.

22 Iul. 2026, 10:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Iul. 2026, 10:21 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), împreună cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), au desfășurat aproximativ 30 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor din fonduri externe. Ancheta vizează mai mulți agenți economici și funcționari publici, iar prejudiciul preliminar este estimat la peste 14,5 milioane de lei.

Potrivit CNA, schema investigată ar fi fost pusă la punct începând cu anul 2020 de reprezentantul unei companii specializate în proiectarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare.

Conform anchetatorilor, în documentațiile tehnice și caietele de sarcini pentru licitațiile publice finanțate din fonduri externe erau introduse cerințe tehnice formulate astfel încât să corespundă exclusiv produselor unui anumit furnizor. În acest mod, contractele ar fi fost câștigate de companii prestabilite, iar autoritățile contractante ar fi achiziționat materiale și utilaje la prețuri mai mari decât cele care ar fi rezultat în condiții de concurență reală.

Potrivit estimărilor preliminare, bugetul de stat și fondurile externe destinate proiectelor de infrastructură pentru alimentarea cu apă și canalizare ar fi fost prejudiciate cu 14.544.504,11 lei.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală au fost efectuate circa 30 de percheziții în mai multe localități din țară. Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolatorul CNA, iar alte șapte au fost recunoscute în calitate de bănuiți și sunt cercetate în stare de libertate.

CNA și Procuratura Anticorupție continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!