Se usucă robinetul cu petrolul lui Putin! Sturza: Moldova a refuzat să joace inteligent. Cică, «Cами, так сами»

10 Ian. 2023, 15:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
10 Ian. 2023, 15:05 // Actual //  Lupu Eduard

Se usucă robinetul  cu petrolul rusesc. Conform agenției Argus, petrolul rusesc marca Urals se tranzacționează cu mai puțin de 38 de dolari pe baril. Spre comparație, în decembrie media a fost de 50 de dolari, iar înainte de război – 72 de dolari/baril, constată fostul premier și actualul om de afaceri Ion Sturza

Și asta când cei de la G7 au pus plafonul de 60…

„Unicii cumpărători mari sunt China și India, care pur și simplu își bat joc de ruși. Nu m-aș mira dacă la un moment dat vor cere ca rușii să le plătească pentru ca să le ia petrolul. Asta așa, cu prietenia cu chinezii…Turcii, cei mai mari cumpărători din regiunea noastră, au redus practic la zero importurile. Șantajează la greu, vor și ei prețul de 30 de dolari/baril și să plătească peste 3 ani. Doar Bulgaria mai ia unele cantități”, mai spune omul de afaceri.

Potrivit lui Sturza, în bugetul Rusiei a fost pus un preț minim de 70 de dolari/baril. Între timp, Europa s-a reorientat la gazul natural de la alți furnizori și prețul a scăzut la 800 euro per mia de metri cubi. Maximul a fost 3000. Prețul la energie, în combinație cu vântul, iarna blândă și economiile la consum, a reacționat rapid. În unele zile, în Europa trebuia să plătești ca cineva să-ți cumpere curentul electric. Maximul a fost 600 euro per megawatt.

„În această industrie e foarte greu să te reorientezi, dar dacă ai făcut-o o dată, asta e. Rușii, pare-se, o iau în plin pentru războiul declanșat în Ucraina și cruciada cu lumea civilizată. Îmi pare rău pentru foștii mei colegi din industria petrolieră din Rusia. Dar aprobarea tacită a acțiunilor lui Putin are un preț. Prețul este de a pierde totul. În aceste condiții, Moldova, care este în afara mecanismului de sancțiuni, ar putea să joace foarte inteligent. Dar pentru asta trebuie să ai expertiză și inteligență. Lucru care a fost refuzat politicos pe plan local. Cică, «сами с сами». Evident, «сами, так сами»…”, a precizat omul de afaceri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Mai 2024, 09:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
06 Mai 2024, 09:19 // Actual //  Lupu Eduard

Borge Brende, preşedintele Forumului Economic Mondial, nu vede cu ochi buni tabloul economiei mondiale, afirmând că lumea se va confrunta cu un deceniu de creştere în slow-motion dacă nu se aplică măsurile economice corecte.

El a subliniat pericolul pe care îl prezintă pentru economie datoria globală, aflată în continua creştere, şi care a ajuns la un nivel nemaivăzut din 1820, accelerând riscul de stagflaţie cu care s-ar putea confrunta economiile avansate, scrie CNCB.

„Trebuie să abordăm situaţia datoriilor la nivel mondial. Nu am mai văzut o asemenea datorie de la Războaiele Napoleoniene, suntem pe cale să acumulăm datorii cât tot PIB-ul la nivel global”, a avertizat Brende.
El este de părere că guvernele trebuie să se gândească cum să reducă această datorie şi să ia măsurile fiscale corecte fără a ajunge în situaţia de a declanşa o recesiune. De asemenea, a semnalat presiunile inflaţioniste persistente şi faptul că inteligenţa artificială generativă ar putea fi o oportunitate pentru ţările în curs de dezvoltare.

Avertismentul său se vine în continuarea unui raport recent al Fondului Monetar Internaţional, care a observat că datoria publică mondială a crescut la 93% din PIB anul trecut, fiind în continuare cu 9 puncte procentuale mai mare decât nivelurile anterioare pandemiei. FMI a estimat că datoria publică mondială s-ar putea apropia de 100% din PIB până la sfârşitul deceniului.
Fondul a evidenţiat, de asemenea, nivelurile ridicate ale datoriei din China şi Statele Unite, afirmând că politica fiscală relaxată din cele din urmă pune presiune asupra ratelor şi a dolarului care apoi împinge în sus costurile de finanţare în întreaga lume, exacerbând problemele care deja există.

La începutul acestei luni, Fondul Monetar Internaţional şi-a majorat uşor prognoza de creştere globală, afirmând că economia mondială s-a dovedit „surprinzător de rezistentă” în ciuda presiunilor inflaţioniste şi a schimbărilor de politică monetară. În prezent, acesta se aşteaptă la o creştere globală de 3,2% în 2024, în creştere cu un modest 0,1 puncte procentuale faţă de prognoza sa anterioară din ianuarie.

Brende de la WEF a declarat duminică că cel mai mare risc pentru economia globală este acum „recesiunea geopolitică cu care ne confruntăm”, subliniind recentele tensiuni dintre Iran şi Israel.

„Există atât de multă imprevizibilitate şi se poate scăpa uşor de sub control. Dacă Israelul şi Iranul ar fi agravat acest conflict, am fi putut vedea peste noapte un preţ al petrolului de 150 de dolari. Iar acest lucru ar fi fost, desigur, foarte dăunător pentru economia globală”, a spus el.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău