Șeful Energocom vrea tarife la gaze schimbate din trei în trei luni

16 Iul. 2026, 15:09
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
16 Iul. 2026, 15:09 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Directorul interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu, s-a pronunțat în favoarea ajustării trimestriale a tarifelor reglementate la gazele naturale, susținând că acestea trebuie să reflecte permanent evoluțiile pieței pentru a evita acumularea devierilor tarifare.

Buzatu a declarat că actualizarea mai frecventă a tarifelor ar permite corelarea acestora cu prețurile de achiziție de pe piețele internaționale.

„Din punctul meu de vedere, este o chestie benefică ca exercițiile tarifare să fie în permanentă corelație cu piața și să nu se aștepte acumularea acelor devieri, fie ele pozitive sau negative”, a afirmat directorul Energocom.

El a făcut o paralelă cu modul în care sunt stabilite prețurile la carburanți, care sunt ajustate periodic în funcție de cotațiile bursiere internaționale.

„Un exemplu este formarea prețului la produsele petroliere, care se bazează pe achiziții bursiere și pe cotațiile PLATTS din ultimele zile. Este o practică ce ține cont de realitatea pieței”, a explicat Buzatu.

Șeful Energocom consideră că un mecanism similar pentru gazele naturale ar reduce riscul acumulării unor diferențe mari între costurile reale de achiziție și tarifele aplicate consumatorilor.

„Da, este o chestiune binevenită, dacă mă întrebați pe mine”, a conchis Eugeniu Buzatu.

Ministerul Energiei a propus anterior modificarea Legii gazelor naturale astfel încât Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să poată ajusta tarifele reglementate trimestrial, atât în cazul creșterii, cât și al scăderii prețurilor de pe piețele internaționale.

Ieri, 15 iulie, Energocom a depus o solicitare la ANRE pentru majorarea tarifelor la gaz cu 6,52 de lei, la 20,93 lei metru cub.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Aug. 2026, 10:07
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
15 Aug. 2026, 10:07 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Telefonul mobil a devenit principalul instrument prin care moldovenii își gestionează banii la distanță. Datele Băncii Naționale a Moldovei pentru trimestrul II din 2026 arată că aproape 98% din numărul operațiunilor efectuate de persoanele fizice prin sistemele de deservire bancară la distanță au fost realizate prin mobile banking.

În perioada aprilie–iunie, persoanele fizice au efectuat în total 28,44 milioane de operațiuni prin sistemele IPAD (instrumente de plată cu acces la distanță). Dintre acestea, nu mai puțin de 27,87 milioane au fost realizate prin aplicațiile mobile ale băncilor.

Astfel, mobile banking-ul a concentrat circa 98% din toate operațiunile persoanelor fizice. Prin internet banking au fost realizate doar 571,5 mii de operațiuni, adică aproximativ 2%.

Și mai spectaculoase sunt sumele transferate. Valoarea totală a operațiunilor persoanelor fizice a ajuns în trimestrul II la 48,87 miliarde de lei. Din această sumă, 47,51 miliarde de lei au trecut prin mobile banking, echivalentul a 97,2% din total.

Prin internet banking, persoanele fizice au efectuat operațiuni de numai 1,36 miliarde de lei.

Datele arată practic dispariția PC banking-ului din utilizarea curentă: BNM raportează zero operațiuni atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice.

Situația este aproape inversă în cazul companiilor. Persoanele juridice au efectuat 4,99 milioane de operațiuni, în valoare de aproape 319,8 miliarde de lei.

Internet banking-ul domină categoric acest segment: 4,69 milioane de operațiuni, în valoare de 313,09 miliarde de lei. Asta înseamnă circa 94% din numărul tranzacțiilor și aproape 98% din valoarea lor.

Prin mobile banking, companiile au realizat doar 302,4 mii de operațiuni, însă valoarea acestora a fost deloc neglijabilă – aproximativ 6,68 miliarde de lei.

Diferența dintre populație și mediul de afaceri este vizibilă și la valoarea medie a unei operațiuni. În cazul persoanelor fizice, aceasta a fost de aproximativ 1.718 lei, în timp ce pentru persoanele juridice media a depășit 64 de mii de lei.

Cumulat, persoanele fizice și juridice au efectuat în trimestrul II peste 33,43 milioane de operațiuni prin sistemele bancare la distanță.

Valoarea acestora a ajuns la aproximativ 368,64 miliarde de lei în doar trei luni.