Șoferii nu vor putea intra în mașini dacă nu plătesc ratele. Proiectul inedit al Ford

03 Mart. 2023, 12:39
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
03 Mart. 2023, 12:39 // Slider //  MD Bani

Ford vrea să producă maşini care blochează accesul proprietarului, dacă nu îşi plăteşte ratele, se întorc singure la dealer sau merg la fier vechi. Avertismentul ar începe cu „neplăceri minore” pentru şoferi, precum dezactivarea GPS-ului sau a aerului condiţionat, scrie ZF.

Cea mai recentă cerere de brevet depusă de Ford arată un nou mod bizar prin care maşinile luate în leasing ar putea fi reţinute în viitor dacă proprietarii lor nu-şi achită plăţile la timp, scrie Business Insider.

Cererea de brevet, raportată pentru prima dată de The Drive, a fost depusă în august 2021, dar nu a fost publicată decât săptămâna trecută. Practic, Ford vrea să construiască un sistem care ar permite maşinilor să blocheze accesul şoferului, dacă acesta nu îşi plăteşte ratele.

Ford spune că îşi imaginează acest sistem ca pe o soluţie la problema proprietarilor cu întârzieri la plată care sunt „necooperanţi” şi care încearcă să „împiedice operaţiunea de recuperare a maşinii”.

În cererea de brevet, Ford descrie utilizarea unui „computer al sistemului de recuperare a bunurilor” care poate facilita procesul, care începe cu unele neplăceri minore care ar provoca „disconfort” proprietarului vehiculului.

În cazul în care un şofer ignoră avertismentele cu privire la plăţile lipsă, procesul ar începe cu dezactivarea de către computer a funcţionalităţii unor caracteristici precum controlul vitezei, GPS, aerul condiţionat şi radioul. De asemenea, computerul ar putea determina maşina să înceapă să emită un „sunet neîncetat şi neplăcut” ori de câte ori şoferul e înăuntru.

În cazul în care proprietarul tot nu ia măsuri, automobilul va putea bloca accesul şoferului. Într-un scenariu, computerul ar putea bloca accesul doar în weekenduri, în aşa fel încât şoferul să poată lucra în timpul săptămânii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Alternativ, maşina ar putea defini o zonă în jurul locuinţei şoferului în care să poată fi folosită.

Dacă proprietarul va continua să nu plătească, maşina poate lua măsuri destul de drastice, cum ar fi să se conducă singură „până la un loc convenabil de unde poate fi tractată”, până la o agenţie de recuperare a bunurilor, o instituţie de creditare sau un depozit de maşini.

În cazul în care ar costa mai mult preluarea maşinii decât valorează aceasta, vehiculul ar putea chiar să se conducă singur la un depozit de fier vechi.

16 Oct. 2026, 16:33
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
16 Oct. 2026, 16:33 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Întreaga cotă anuală de 5 500 de tone de zahăr din Uniunea Europeană, importat cu o taxă vamală de 10%, ar putea fi rezervată întreprinderilor din Republica Moldova care îl folosesc în producție. În prezent, procesatorilor le sunt alocate 3 000 de tone. Schimbarea este propusă de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și ar urma să se aplice din 1 ianuarie 2027.

Astfel, cantitatea rezervată industriei prelucrătoare ar crește cu 2 500 de tone, adică aproximativ 83%, fără majorarea cotei totale existente. Zahărul importat în aceste condiții va putea fi folosit doar ca materie primă, fără dreptul de a fi revândut sau înstrăinat sub altă formă.

Diferența dintre taxele vamale este considerabilă: în limita cotei se aplică o taxă de 10%, iar după epuizarea acesteia — de 75%, potrivit notei informative.

Autoritățile își argumentează propunerea prin cererea mare din partea întreprinderilor. Până la 30 aprilie 2026, opt procesatori importaseră deja circa 2 823 de tone de zahăr, folosind aproximativ 94% din cantitatea rezervată pentru întregul an. Beneficiarii activează în domenii precum cofetăria, panificația, patiseria și prelucrarea fructelor.

Din volumul utilizat, aproximativ 778 de tone au fost importate direct, iar 2 045 de tone — prin intermediari.

Ministerul susține că extinderea cantității rezervate va facilita accesul la materie primă inclusiv pentru întreprinderile mici, care nu au resurse financiare sau spații pentru a cumpăra și depozita volume mari de zahăr într-un timp scurt.

O cotă anuală separată, de 1 000 de tone, pentru zahărul originar din statele membre ale Organizației Mondiale a Comerțului, inclusiv din UE, va fi menținută. Aceasta va putea fi utilizată atât pentru producție, cât și pentru vânzarea către consumatori, fiind repartizată după principiul „primul venit – primul servit”.

Potrivit autorilor, modificarea ar trebui să reducă costurile de producție și să sporească competitivitatea produselor fabricate în Moldova.

În decembrie 2025, Guvernul a decis că 3000 de tone de zahăr din contingentul tarifar preferențial de 5 500 de tone va fi alocat exclusiv procesatorilor care utilizează zahărul în producție, intermediarii fiind excluși din acest proces.