Surpriză pentru Putin de la „sultanul” Erdogan. Închide spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti în drum spre Siria

23 Apr. 2022, 22:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Apr. 2022, 22:14 // Actual //  bani.md

Turcia şi-a închis spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti cu destinaţia Siria, au informat sâmbătă mass-media turce, citându-l pe ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu.

„Noi am închis spaţiul aerian pentru avioanele militare ale Rusiei – şi de asemenea pentru avioanele civile – cu destinaţia Siria”, a declarat Cavusoglu, fără să precizeze motivul acestei decizii, relatează agențiile AFP și Agerpres.

Şeful diplomaţiei turce a declarat că a transmis aceasta omologului său rus Serghei Lavrov, care la rândul său i-a comunicat această decizie preşedintelui Vladimir Putin.
Interdicţia va fi valabilă trei luni, a precizat ministrul turc, autorizaţiile de zbor fiind reînnoite în fiecare trimestru.

Rusia, unul dintre principalii aliaţi ai regimului de la Damasc de la începerea războiului civil în 2011, nu a reacţionat pentru moment.

Potrivit unor experţi, această închidere a spaţiului aerian turc riscă să complice sarcina armatei ruse, foarte prezentă în Siria.
Membră a NATO şi aliată a Ucrainei, Turcia depune eforturi încă de la începutul războiului în Ucraina să faciliteze o mediere între Moscova şi Kiev şi a refuzat până în prezent să se alăture sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, având grijă să menţină un canal de comunicare deschis cu Kremlinul.
Astfel, Turcia a găzduit de două ori negocieri directe între cele două părţi, la 10 martie, la nivel ministerial la Antalya (sud) şi la 29 martie la Istanbul.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan s-a apropiat de Moscova în ultimii ani după o serie de dezacorduri şi tensiuni cu ţările occidentale.
Cele două ţări au reuşit chiar să depăşească criza care le opunea după ce un avion de vânătoare rusesc fusese doborât de Turcia în 2015, aminteşte AFP.

Realitatea Live

06 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
06 Ian. 2026, 16:53 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Obligațiuni ale Telegram în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari au fost înghețate în Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie, scoțând la iveală expunerea financiară semnificativă a aplicației de mesagerie față de capitalul rusesc, în pofida eforturilor fondatorului Pavel Durov de a se distanța public de țara sa natală. Informația este relatată de Financial Times.

În ultimii ani, Telegram a apelat intens la finanțare prin obligațiuni, inclusiv printr-o emisiune majoră de 1,7 miliarde de dolari lansată în mai 2025, destinată rambursării unor datorii mai vechi. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor cu investitorii, compania a reușit să răscumpere cea mai mare parte a obligațiunilor care ajungeau la scadență în 2026. Cu toate acestea, aproximativ 500 de milioane de dolari rămân blocați în Depozitarul Național de Decontare al Rusiei, ca efect direct al sancțiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei din 2022.

Situația complică semnificativ procesul de rambursare a datoriilor și evidențiază legăturile financiare persistente ale Telegram cu investitori ruși. Compania a informat deținătorii de obligațiuni că intenționează să ramburseze datoria înghețată la scadență, însă transferul efectiv al fondurilor către investitorii din Rusia va depinde de deciziile agentului de plată și ale depozitarului. Telegram a refuzat să ofere un comentariu oficial pe marginea acestor informații.

Contextul este unul sensibil și din perspectiva planurilor de viitor ale companiei. Pavel Durov analizează de mai mult timp posibilitatea unei listări la bursă (IPO), plan care a fost însă amânat, inclusiv din cauza unor proceduri judiciare aflate în desfășurare în Franța.

Spre deosebire de giganți precum Meta sau X, Telegram operează cu mai puțin de 100 de angajați permanenți, dar a început recent să genereze venituri consistente din publicitate și abonamente, pe fondul unei baze de peste un miliard de utilizatori. Potrivit unor raportări financiare semestriale, la 30 iunie compania dispunea de 910 milioane de dolari în numerar și echivalente de numerar, față de doar 142 de milioane de dolari cu un an înainte.