Țeapă la pompă! Inspectorii confirmă înșelăciuni cu motorină

03 Iul. 2025, 19:02
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Iul. 2025, 19:02 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) s-a autosesizat în urma unui experiment jurnalistic realizat de activistul civic Alexandr Ciolac, care a demonstrat că mai multe benzinării din Republica Moldova livrează mai puțin carburant decât indică pompa. Folosind un microbuz echipat cu un rezervor de testare de 10 litri, testul a fost efectuat la stații PECO din Chișinău și Călărași, relevând abateri semnificative de la toleranțele legale.

În urma reportajului publicat, ISSPNPC a efectuat controale inopinate la toate stațiile menționate, constatând abateri în minus față de toleranțele metrologice admise. În cazul unei stații situate în afara orașului, autoritățile au confirmat manipularea intenționată a marcajelor metrologice, ceea ce a dus la înșelarea consumatorilor.

Ca măsură, Inspectoratul a dispus sigilarea distribuitoarelor de carburant până la remedierea tuturor încălcărilor și a inițiat proceduri contravenționale pentru încălcarea legislației în domeniul metrologiei.

Printre stațiile vizate în experiment s-au numărat Rompetrol, Petrom, Bemol, Lukoil și TopOil. La două stații Lukoil din Chișinău, au fost depistate diferențe de 160 ml și 90 ml la 10 litri de motorină, de aproape trei ori peste marja legală admisă de 50 ml. La TopOil Călărași, lipsa a fost de 280 grame. Totuși, stațiile Rompetrol și Petrom au livrat un volum ușor peste cel standard.

„Am vrut să vedem cine ne fură discret la pompă. Din păcate, testul arată că fenomenul nu e izolat, iar consumatorii plătesc pentru carburant pe care nu-l primesc”, a declarat Alexandr Ciolac.

ISSPNPC îndeamnă consumatorii să sesizeze neregulile și subliniază că orice cumpărător are dreptul să solicite verificarea imediată a coloanei de distribuție în caz de suspiciuni. Dacă se confirmă o livrare în minus, operatorul este obligat să restituie paguba și să suspende utilizarea instalației defecte.

Inspectoratul reamintește că, în conformitate cu legea, rezultatele individuale ale controalelor nu pot fi făcute publice până la finalizarea proceselor-verbale, iar orice persoană acuzată beneficiază de prezumția de nevinovăție.

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.