Tofan îl provoacă pe Dodon: „Bine, cumpărăm gaz rusesc. Dar cum îl aducem în Moldova?”

22 Iul. 2026, 10:10
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Iul. 2026, 10:10 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan respinge ideea reluării achizițiilor de gaze naturale din Federația Rusă. El susține că, dincolo de aspectele politice, există obstacole logistice care fac imposibilă o asemenea opțiune în prezent.

Întrebat, în cadrul emisiunii „În profunzime” de la ProTV, despre declarațiile liderului PSRM, Igor Dodon, care a afirmat că Republica Moldova ar trebui să cumpere din nou gaze rusești, șeful Guvernului a spus că cei care promovează această soluție trebuie să explice și cum ar putea fi pusă în practică, în condițiile în care metanul se scumpește la bursele internaționale se scumpește de la o zi la alta. Iar zilele trecute Energocom a depus deja o solicitare la ANRE în privința majorării tarifului la gaz.

„Și cum îl aducem în Moldova? Cineva care propune soluții trebuie să propună soluția completă. Chiar să admitem că vrem să cumpărăm gaz de la ruși, ucrainenii nu dau voie acestui gaz. Conducta TurkStream lucrează la capacitate maximă. Cum aducem acest gaz în Moldova, aceasta este întrebarea mea, chiar dacă ne-am dori să-l cumpărăm”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a concluzionat că importul gazului rusesc nu reprezintă, în acest moment, o alternativă viabilă pentru Republica Moldova.

„Eu cred că nu este o soluție reală, chiar dacă ne-am dori să cumpărăm acest gaz”, a punctat șeful Executivului.

Autoritățile de la Chișinău (malul drept) au renunțat la achiziționarea gazelor naturale de la concernul rus Gazprom în decembrie 2022.

În data  de 15 iulie, Energocom a depus o solicitare la ANRE pentru majorarea tarifelor la gaz cu 6,52 de lei, la 20,93 lei metru cub.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Iul. 2026, 10:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Iul. 2026, 10:55 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan afirmă că mandatul său va fi concentrat pe relansarea economiei și pe măsuri concrete pentru mediul de afaceri, nu pe evenimente publice și apariții protocolare. Șeful Executivului spune că își propune ca, la raportul de 100 de zile, să prezinte rezultate palpabile.

În cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV, Tofan a declarat că principalele priorități ale Guvernului sunt de ordin economic și că va considera un eșec dacă își va consuma timpul cu activități fără impact direct asupra cetățenilor.

„Sunt câteva bătălii mari, câteva priorități mari, în mare măsură țin de economie și vreau să mă focusez pe ele. Vreau să vin la raportul de 100 de zile și deja să vedem careva rezultate reale. Ar fi un eșec al Guvernului meu dacă o să-mi trec timpul pe lucruri mici, să particip la tot felul de forumuri, să mă întâlnesc cu tot felul de delegații și să fac multe poze pe Facebook, fără rezultate”, a declarat premierul.

Șeful Guvernului a subliniat că nivelul de trai nu poate fi îmbunătățit peste noapte și că singura soluție este relansarea economiei.

„Omul de rând nu o să înceapă să trăiască mai bine mâine. Nu funcționează așa, că apasă cineva pe un buton sau adoptă o lege și lumea începe să trăiască mai bine. Ca oamenii să trăiască mai bine, noi trebuie să repornim economia”, a spus Tofan.

Premierul a remarcat că economia Republicii Moldova stagnează de mai mulți ani și a atras atenția asupra lipsei de încredere din mediul de afaceri.

„Economia noastră de cinci ani nu prea crește. Când vorbesc cu antreprenorii, lor le lipsește pulsul, le lipsește optimismul. Lucrul care mă îngrijorează cel mai mult este că antreprenorii parcă și-au pierdut vlaga. Moneda antreprenorului este optimismul. Dacă ei nu cred că țara poate crește și că pot obține randamente aici, nu vor investi”, a afirmat premierul.

Potrivit acestuia, lipsa de încredere îi determină pe antreprenori fie să-și păstreze economiile în depozite bancare, fie să investească în alte state.

În acest context, Vasile Tofan a anunțat că una dintre primele măsuri ale Guvernului va fi reducerea poverii administrative asupra companiilor.

„Vreau să le dau acest impuls de optimism antreprenorilor. Ei nu răspund la lozinci, ci la măsuri concrete. Dacă Fiscul vine permanent în controale, apoi Inspecția de Mediu, apoi cineva nu eliberează autorizații, apoi vine ANSA și alte instituții, antreprenorii își pierd timpul luptând cu statul în loc să-și dezvolte afacerile. Un lucru prioritar pe care vreau să-l fac este să scădem povara administrativă, astfel încât oamenii să nu stea între ghișee și inspectori, ci să investească, să construiască și să deschidă noi linii de afaceri”, a conchis premierul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!