Turbulențe în aviație! Șaramet a demisionat de la Autoritatea Aeronautică Civilă

06 Aug. 2025, 10:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Aug. 2025, 10:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Vasile Șaramet a demisionat din funcția de director al Autorității Aeronautice Civile (AAC) a Republicii Moldova. Cererea de demisie a fost depusă și acceptată cu începere din data de 6 august 2025.

În locul lui Șaramet, conducerea instituției a fost preluată de Andrei Ceban, numit în funcția de director al AAC prin decizia Guvernului.

Până la această numire, Ceban a deținut funcții tehnice și administrative în cadrul sectorului aviației civile, fiind cunoscut ca un profesionist din domeniu.

Vasile Șaramet a fost numit în funcția de director al Autorității Aeronautice Civile în august 2024. Vasile Șaramet a activat în instituție din 2016.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

27 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Oct. 2026, 19:46 // Actual //  Ursu Victor

Programul „Prima Casă”, promovat de autorități drept o soluție pentru ca moldovenii să-și poată cumpăra o locuință, riscă să se transforme într-o povară financiară pentru familiile care s-au împrumutat peste posibilitățile lor, a declarat directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupușor, care avertizează că ponderea creditelor neperformante în portofoliile bancare a urcat la 5,5%, iar o parte din deteriorarea acestui indicator este legată de sectorul imobiliar.

Potrivit economistului, deși nivelul actual al creditelor neperformante nu reprezintă un pericol imediat pentru stabilitatea financiară a Republicii Moldova, tendința de creștere din ultimele luni constituie un semnal de alarmă.

„Ponderea creditelor neperformante a urcat la 5,5%, deci nu este o cifră mare care să prezinte careva riscuri de stabilitate financiară. Sectorul bancar este unul stabil, probabil cel mai stabil și cel mai bine capitalizat sector din economia națională”, a declarat Lupușor.

Expertul atrage însă atenția că majorarea consecutivă a ponderii împrumuturilor cu probleme trebuie urmărită cu atenție, mai ales că o parte importantă a acestei evoluții provine din sectorul imobiliar.

În opinia sa, situația scoate la iveală și vulnerabilitățile programului guvernamental „Prima Casă”, care, deși a fost conceput pentru a facilita accesul populației la locuințe, a încurajat unele gospodării să contracteze credite pe care le-ar putea susține cu dificultate.

„Aici vorbim de anumite riscuri sau consecințe ale programului Prima Casă, despre care am vorbit anterior, că a fost un program mai mult social decât economic și cu tentă, pe alocuri, electorală”, a afirmat directorul executiv al Expert-Grup.

Potrivit economistului, o parte dintre beneficiarii programului s-au angajat în împrumuturi fără să dispună de venituri suficient de mari pentru a face față poverii financiare, în special într-un mediu macroeconomic volatil.

Riscurile sunt amplificate de creditele cu dobândă variabilă. În perioadele de inflație ridicată și de înăsprire a politicii monetare, dobânzile pot crește, ceea ce duce la majorarea ratelor lunare și pune presiune suplimentară asupra bugetelor familiale.

Pentru gospodăriile care alocă deja o parte considerabilă din venituri achitării creditelor și cheltuielilor curente, o asemenea evoluție poate transforma împrumutul ipotecar într-o povară greu de suportat.

Cu toate acestea, Lupușor subliniază că sectorul bancar rămâne solid și bine capitalizat, iar nivelul de 5,5% al creditelor neperformante nu indică, deocamdată, un risc sistemic. Semnalul de îngrijorare ține mai degrabă de dinamica indicatorului și de vulnerabilitățile financiare ale debitorilor.