UE – principala destinație pentru absolvenții transnistreni cu diplome de model neutru

06 Ian. 2026, 08:07
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Ian. 2026, 08:07 // Actual //  bani.md

Uniunea Europeană rămâne principala destinație pentru continuarea studiilor superioare peste hotare în cazul tinerilor din regiunea transnistreană care solicită diplome de model neutru. Timp de aproape opt ani, în perioada 28 martie 2018 – 31 decembrie 2025, autoritățile naționale au aplicat apostila Republicii Moldova pe 655 de astfel de documente, transmite IPN.

Potrivit datelor Biroului politici de reintegrare, 136 de absolvenți din regiunea transnistreană au ales să își continue studiile în Italia, 96 au optat pentru Statele Unite ale Americii, iar 72 pentru Bulgaria. Totodată, 57 de absolvenți au solicitat diplome apostilate pentru Israel, iar 55 – pentru Polonia.

Autoritățile precizează că procedura de apostilare nu echivalează cu recunoașterea statutului unei diplome, ci reprezintă o formalitate prin care este confirmată autenticitatea semnăturii și ștampilei aplicate pe document. Apostila permite utilizarea diplomei pe teritoriul statelor semnatare ale Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961.

02 Sept. 2026, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 11:44 // Actual //  Grîu Tatiana

Pentru sezonul rece 2026–2027, furnizorii de gaze de pe piața cu amănuntul trebuie să asigure în total 140,35 milioane de metri cubi de gaze naturale, echivalentul a 1 481 873,7 MWh. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, 2 septembrie, de Consiliul de Administrație al ANRE, iar întregul volum trebuie constituit până la 1 noiembrie 2026.

Cantitățile repartizate furnizorilor au fost actualizate în funcție de cotele de piață și de schimbările produse după 1 aprilie 2026, când consumatorii mari, cu un consum anual de peste 100 000 de metri cubi, au trecut la achiziționarea gazelor la prețuri negociate, de la furnizori de pe piața concurențială.

În total, 203 consumatori mari, care reprezintă aproximativ 55% din consumul de gaze al țării, au trecut pe piața concurențială. Astfel, ANRE a recalculat cotele furnizorilor, ținând cont de consumul din primul trimestru al anului 2026.

Cea mai mare obligație revine SA „Energocom”, care trebuie să asigure 72,75 milioane de metri cubi de gaze, echivalentul a 768 096,4 MWh.

SRL „Energocom Trading” trebuie să stocheze 54,26 milioane de metri cubi, sau 572 894 MWh.

Pentru „Navitas Energy”, obligația este de 8,60 milioane de metri cubi, pentru „Transautogaz” – 2,41 milioane de metri cubi, iar pentru „ERU Aurora” – 1,28 milioane de metri cubi. Pe lista furnizorilor obligați se mai regăsesc „Energy Engineering Group”, FPC „Lăcătuș”, „Ernocom”, „National Power Corp” și „Gaz Hub Retail”.

Stocurile sunt obligatorii pentru atenuarea eventualelor creșteri bruște ale prețurilor și pentru asigurarea funcționării sigure și stabile a pieței gazelor naturale în perioada rece.