Un Centru de dezvoltare a carierei a fost deschis la Tiraspol cu bani europeni

11 Iul. 2024, 11:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Iul. 2024, 11:19 // Actual //  bani.md

„Skills Lab” – Centrul de dezvoltare a carierei din oraşul Tiraspol a fost inaugurat recent şi a fost deschis pentru a oferi servicii de instruire cetăţenilor din stânga Nistrului, care-şi doresc să capete abilităţi de lucru la calculator. Deschiderea centrului a fost posibilă cu ajutorul sprijinului financiar în valoare de 37 500 de euro, acordat de către Uniunea Europeană şi Suedia, prin intermediul Fundaţiei Est Europene.

Proiectul prevede oferirea instruirilor în cadrul a trei activităţi principale – hard skills şi soft skills a lucrului la calculator şi suportul oferit beneficiarilor pentru a-şi dezvolta cariera. În cadrul centrului sunt disponibile opt discipline educaţionale, care includ 35 de module, printre acestea învăţarea designului grafic, web design şi programare, managementul şi administrarea proiectului, marketingul digital şi automatizarea proceselor în afaceri.

Aceste cursuri sunt binevenite pentru antreprenorii care vor să-şi dezvolte afacerile, cât şi pentru manageri sau clienţii corporativi. Aşa cum centrul a fost deschis în cadrul unei întreprinderi sociale din Tiraspol, un accent sporit este acordat persoanelor din categorii vulnerabile, care pot beneficia de asistenţă şi instruiri gratuite. Primele două cursuri au fost deja lansate, iar celelalte vor fi disponibile începând cu luna septembrie.

Centrul „Skills Lab” din Tiraspol a fost deschis în cadrul programului de susţinere a întreprinderilor sociale, implementat de Fundaţia Est Europeană cu finanţarea Uniunii Europene şi a Suediei. Cele 10 organizații ale societății civile beneficiare au au obţinut sprijin financiar nerambursabil, pentru a dezvolta şi promova antreprenoriatul social în Republica Moldova.

21 Mai 2026, 10:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Mai 2026, 10:25 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova pregătește reguli noi pentru magazine și producători, astfel încât consumatorii să poată cumpăra produse mai durabile, mai ușor de reparat și cu informații mai clare despre garanții. Proiectul de lege elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării transpune mai multe directive europene și face parte din angajamentele asumate de țară în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Una dintre cele mai importante schimbări este introducerea obligației ca vânzătorii să informeze vizibil cumpărătorii despre garanția legală minimă de doi ani pentru bunuri. Magazinele vor trebui să afișeze notificări standardizate privind drepturile consumatorilor, inclusiv posibilitatea de reparare gratuită, înlocuire sau reducere de preț în cazul produselor defecte.

Proiectul introduce și conceptul de „garanție comercială de durabilitate”. Asta înseamnă că producătorii care oferă garanții extinse, de peste doi ani, vor putea folosi o etichetă europeană specială pentru a arăta că produsul este construit să reziste mai mult. În document apare inclusiv modelul vizual al noii etichete „GARAN”, care va indica numărul de ani garantați pentru durabilitatea produsului.

Consumatorii vor primi și mai multe informații înainte de cumpărare. Pentru anumite produse vor trebui afișate date despre posibilitatea de reparare, existența pieselor de schimb, costurile estimate ale acestora și perioada în care producătorii oferă actualizări software pentru dispozitivele digitale.

O altă noutate importantă este promovarea „dreptului la reparare”. Proiectul introduce un formular european standardizat prin care atelierele de reparații vor fi obligate să spună din start cât costă reparația, cât durează, dacă există produse de schimb temporare și dacă sunt disponibile piesele necesare. Oferta va trebui să rămână valabilă cel puțin 30 de zile.

Autoritățile spun că măsurile sunt necesare și pentru combaterea fenomenului de „greenwashing” — situația în care companiile folosesc termeni precum „eco”, „verde” sau „prietenos cu mediul” fără dovezi reale. Potrivit noilor reguli, asemenea afirmații vor putea fi utilizate doar dacă sunt demonstrate prin certificări sau dovezi clare.

În nota informativă se arată că Republica Moldova este doar parțial aliniată la normele europene privind protecția consumatorilor, iar adoptarea acestor modificări este importantă pentru negocierile de aderare la UE. Documentul mai precizează că noile reguli urmăresc să reducă risipa, să prelungească durata de viață a produselor și să încurajeze economia circulară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!