VIDEO Medicina te îmbogățește. NordNews: Vila, mașinile și prejudiciile ex-directorului Spitalului Clinic din Bălți

30 Oct. 2025, 09:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Oct. 2025, 09:34 // Actual //  bani.md

Fostul director al Spitalului Clinic din Bălți, Gheorghe Brînza, este vizat într-o amplă anchetă jurnalistică realizată de NordNews.md, care scoate la iveală posibile fapte de corupție, conflicte de interese și îmbogățire nejustificată. În aproape trei ani de mandat, ar fi prejudiciat instituția medicală cu aproximativ 4 milioane de lei, potrivit datelor oferite de anchetatori.

Mandatul său a început pe 21 septembrie 2022, când ministra Sănătății, Ala Nemerenco, l-a detașat de la Spitalul Raional Glodeni la Bălți. La acea vreme, funcționarul promitea modernizare și transparență. Deși inițial pleda pentru integritate și calitate în lucrările de reparație ale spitalului, Brînza a fost ulterior acuzat că ar fi beneficiat de servicii de construcție la vila sa din Corlăteni din partea aceleiași firme – „Clemantin” SRL – care a efectuat lucrări și în spital. Firma a obținut 11 contracte publice între 2021 și 2024.

Întrebat despre relația sa cu firma, Brînza a afirmat că „este o firmă cu reputație bună.” Expertul în drept Alexandru Bot a calificat situația drept un posibil conflict de interese, recomandând notificarea Autorității Naționale de Integritate.

Într-un alt episod controversat, socrul lui Brînza, Victor Bucovei, a fost angajat la spital ca responsabil tehnic, fapt recunoscut chiar de acesta. „Când a ieșit din concediu Gheorghe Ivanovici, el a trimis o solicitare la Minister că sunt angajat, există relații de rudenie și a cerut o constatare, dacă nu este un conflict de interese”, a declarat Bucovei pentru NordNews. Ulterior, acesta a fost concediat.

Socrul fostului director a mai cumpărat un teren în centrul municipiului Bălți, unde intenționează să construiască o clinică privată. Brînza a susținut că nu are nicio legătură cu investiția, deși a recunoscut că soția sa urma să dețină un cabinet medical în cadrul proiectului. „Fiica lui și soția mea este medic obstetrician-ginecolog și de ce nu ar avea dreptul să aibă un cabinet al ei particular”, a spus el.

Pe lângă aceste legături de familie, fostul manager a investit în titluri de stat în România și a achiziționat terenuri și locuințe de valoare considerabilă. NordNews a documentat o vilă de 178 de metri pătrați în Corlăteni, o mașină Tesla de peste 400.000 de lei și alte trei automobile. Jurnaliștii au surprins vehiculele electrice ale familiei încărcându-se în curtea spitalului, din contul instituției.

Pe 29 august 2025, Gheorghe Brînza a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție, fiind acuzat de abuz în serviciu, trafic de influență și corupere pasivă. În aceeași zi, a fost demis prin ordinul ministrei Sănătății. Potrivit raportului CNAM, la finalul anului 2023, Spitalul Clinic Bălți înregistra datorii de peste 42,8 milioane de lei. Deși se afla în vizorul ANI și al CNA, Brînza a primit trei salarii compensatorii în ziua reținerii, în baza prevederilor Codului Muncii.

După reținerea sa, unele voci din mediul sindical și online au încercat să-l apere, acuzând redacția NordNews de campanie de denigrare. Fostul deputat Boris Marcoci, menționat în aceste speculații, a negat orice implicare: „N-am fost, nu sunt și nu voi fi comanditarul acestor articole.”

În prezent, Spitalul Clinic din Bălți este condus de un nou director interimar, Iurie Osoianu, iar ancheta în care este vizat Gheorghe Brînza continuă. Autoritățile urmează să stabilească întinderea exactă a prejudiciului și sursele averii fostului manager, descris de NordNews drept „proeuropean din interes și prosper din fonduri publice”.

09 Nov. 2026, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Nov. 2026, 15:11 // Actual //  Grîu Tatiana

Datoria externă totală a Republicii Moldova a ajuns la 12,398 de miliarde de dolari la sfârșitul anului 2025, în creștere cu 18,2% față de 2024, arată Banca Mondială în raportul „International Debt Report 2026”. Într-un deceniu, suma a crescut cu 6 miliarde 303 milioane de dolari, adică cu 103,4%. În 2015, datoria externă era de 6,095 miliarde de dolari.

Din totalul datoriei externe, 5,035 miliarde de dolari reprezintă datoria publică și cea garantată de stat. Datoria privată fără garanții de stat însuma 4,680 miliarde de dolari, iar cea pe termen scurt, prezentată separat în raport, se ridica la 2,683 miliarde de dolari.

Aproape 90% din datoria publică și cea garantată de stat revenea creditorilor multilaterali, față de care soldul era de 4,495 miliarde de dolari. Raportul indică 981 de milioane de dolari pentru Fondul Monetar Internațional și 922 de milioane pentru Asociația Internațională pentru Dezvoltare, parte a Grupului Băncii Mondiale. Aceste sume reprezintă 21,8% și, respectiv, 20,5% din datoria față de creditorii multilaterali. Alte 2,591 miliarde de dolari reveneau celorlalți creditori din această categorie.

Datoria față de creditorii bilaterali însuma 511 milioane de dolari. Franța avea cea mai mare sumă evidențiată în raport, de 241 de milioane de dolari, urmată de Japonia, cu 131 de milioane. Alți creditori bilaterali aveau de recuperat 140 de milioane de dolari. În componența datoriei publice și garantate de stat mai figurau 29 de milioane de dolari datorate creditorilor privați.

În 2025, datoria externă totală echivala cu 165% din valoarea exporturilor de bunuri și servicii și cu 61% din venitul național brut. Rambursările și dobânzile plătite în contul datoriei externe au reprezentat echivalentul a 18% din exporturi și a 7% din venitul național brut.

Noile angajamente de împrumut față de creditorii oficiali au avut, în medie, o scadență de 31 de ani, o perioadă de grație de doi ani și o dobândă de 3,5%. Pentru creditorii privați, raportul arată că în 2025 nu au existat noi angajamente în categoria analizată.

Banca Mondială încadrează Republica Moldova în categoria economiilor cu venit mediu superior. Fișa de țară indică o populație de 2,4 milioane de locuitori și un venit național brut de 20,344 miliarde de dolari.