VIDEO Târgul de cariere și meșteșugari din Ialoveni a oferit mai multe oportunități localnicilor

26 Apr. 2024, 17:29
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
26 Apr. 2024, 17:29 // Slider //  bani.md

Localitatea Ialoveni din Moldova a găzduit evenimentul – Târgul locurilor de muncă și meșteșugărit, parte a proiectului „Creșterea rezilienței prin angajare și coeziune socială”. Oamenii s-au adunat din toate colțurile regiunii pentru a explora oportunitățile oferite atât de angajatori, cât și de meșteșugarii talentați din zonă.

Managerul de proiect Natalia Hadei a subliniat importanța evenimentului în îmbinarea cererii cu oferta, facilitând întâlnirea dintre angajatori și cei în căutarea unui loc de muncă. În plus, unul dintre obiectivele principale ale proiectului a fost promovarea coeziunii sociale între refugiații ucraineni și comunitatea locală, oferind beneficii ambelor părți.

„Târgul de locuri de muncă și meșteșugărit este organizat pentru a putea să întâlnim cererea cu oferta cât mai aproape. Prin aceste eforturi pe care le depunem împreună cu partenerii, încercăm ca atât refugiați sa beneficieze de șederea lor în R.Moldova, cât și localnicii sa profite de atuurile sau beneficiile pe care le aduc oamenii la noi în țară”, a declarat Natalia Hadei.

Directorului de țară al HEKS-EPER Moldova, Peter Fenoy, a exprimat recunoștința pentru privilegiul de a participa și de a împărtăși evenimentul cu comunitatea locală.

„Pentru noi, HEKS-EPER este un privilegiu să fim aici și să împărtășim (evenimentul) cu comunitatea voastră”, a menționat Peter Fenoy.

Cu 17 angajatori prezenți la târg și oferte de muncă variate în sectoarele public și privat, vizitatorii au avut oportunitatea de a explora diverse posibilități de carieră. Primarul Sergiu Armașu a subliniat importanța evenimentului în oferirea de oportunități tuturor locuitorilor, inclusiv tinerilor: „Este un eveniment care da oportunități tuturor locuitorilor, inclusiv tinerilor de a se angaja în câmpul muncii. Nu ne ramane decat sa aducem mulțumiri partenerilor noștri care au stat la organizarea și desfășurarea acestui eveniment”. 

Datorită eforturilor depuse de HEKS-EPER Moldova, participanții interesați de domeniul IT au avut acces la un program avansat de cursuri acreditate de Google. 

„Cu sprijinul Inco și google.org, noi vom deschide un program de cursuri IT în Moldova. Așa că proiectul se numește „Lucrează în Tech Moldova” și vom oferi 500 de licențe pentru participanți. Ei vor putea studia patru specializări diferite, care vor fi: UX design, management de proiect, suport IT și e-marketing. Așadar, după ce aceștia vor completa formularul nostru, ei vor fi contactați de echipa noastră. Ulterior, vor putea accesa platforma Coursera, unde vor urma cursurile timp de, aproximativ, 10 sau 12 ore pe săptămână. În medie, instruirea va dura trei sau patru luni. La sfârșitul cursurilor, aceștia vor primi un certificat care este certificat de la google.org și care le va deschide câteva oportunități de angajare”, a spus Ilinka Leger, manager de raportare și granturi HEKS-EPER Moldova.

Aproximativ 20 de meșteșugari local și-au expus cu mândrie creațiile. În program a fost incluse și un recital al artiștilor locali, dar și o tombolă cu premii.

Următorul târg din proiect este programat să aibă loc în capitala Chișinău pe 29 mai. Cu oportunități atât de diverse și un spirit comunitar puternic, târgul a demonstrat că ofertele de angajare și meșteșugarii pot merge mână în mână pentru a contribui la coeziunea socială. 

06 Nov. 2026, 16:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 16:18 // Actual //  Grîu Tatiana

În primele zile de înscriere pentru compensațiile la energie din sezonul rece 2026–2027 au fost depuse 305 426 de cereri, potrivit datelor prezentate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Peste jumătate dintre solicitanți, 164 518, au depus cererea cu ajutorul asistenților sociali, iar 140 908 au completat formularul online, pe platforma compensatii.gov.md.

Operatorii Liniei Verzi a programului au oferit sprijin pentru 9 653 de cetățeni.

Pentru a primi compensația pentru luna noiembrie, cererea trebuie depusă până pe 27 noiembrie inclusiv. După această dată, înscrierile vor continua până pe data de 25 a fiecărei luni, iar compensația va fi acordată începând cu luna în care a fost depusă cererea. Cei care au nevoie de ajutor la completarea formularului se pot adresa asistenților sociali sau specialiștilor din centrele unificate de prestare a serviciilor publice.

Potrivit ministrei Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, gospodăriile eligibile vor primi cel puțin 500 de lei pe lună. Compensația poate ajunge la 1 000 de lei pentru cele care se încălzesc cu gaze naturale sau energie termică și la 800 de lei pentru cele care folosesc energie electrică ori combustibil solid. Sprijinul va fi acordat în bani, iar suma va fi calculată pentru fiecare gospodărie în funcție de venituri, numărul de membri și gradul de vulnerabilitate energetică.

Pentru completarea cererii sunt necesare datele de identificare ale membrilor gospodăriei, informațiile din facturile la energie și veniturile lunare ale fiecărui membru pentru perioada aprilie–septembrie 2026. Bugetul estimat al programului pentru acest sezon este de 2,6–2,7 miliarde de lei.