ziua familiei .00_01_30_11.Still007
Blocarea și perturbarea exporturilor prin porturile ucrainene de la Marea Neagră ar putea redirecționa o parte din fluxurile de mărfuri spre Republica Moldova, România și porturile dunărene. Economistul Iurie Rija avertizează că țara noastră poate deveni atât un coridor alternativ de tranzit, cât și un nou punct de congestie regională.
Potrivit economistului, limitarea transportului maritim obligă exportatorii ucraineni să caute rute terestre. Presiunea este deja vizibilă la frontiera dintre Ucraina și Polonia, unde aproximativ 4.306 camioane se află în așteptare. Acestea reprezintă aproape 87% din cozile raportate la punctele de trecere analizate.
Cea mai dificilă situație este înregistrată la punctul Yahodyn–Dorohusk, aflat pe traseul Kyiv–Kovel–Chełm–Lublin–Varșovia. Acolo așteaptă aproximativ 1.357 de camioane, iar timpul estimat pentru traversarea frontierei a ajuns la șase zile și 11 ore.
„Problema nu mai este doar dacă marfa poate fi transportată, ci în cât timp și la ce cost poate ajunge la destinație”, afirmă Iurie Răja.
Un camion blocat aproape o săptămână efectuează mai puține curse lunare, în timp ce transportatorul suportă costuri suplimentare pentru staționare, șofer și funcționarea vehiculului. Cheltuielile sunt ulterior incluse în tariful de transport și, în cele din urmă, în prețul mărfurilor.
Efectul este deosebit de puternic în cazul exporturilor agricole, unde marjele comerciale sunt reduse. Fiecare zi suplimentară de tranzit poate diminua competitivitatea cerealelor ucrainene pe piața europeană.
Deși Yahodyn–Dorohusk nu este un punct de tranzit direct pentru Republica Moldova, economistul consideră că blocajul reprezintă un semnal privind presiunea care s-ar putea redistribui spre sud.
Dacă ruta poloneză ajunge la saturație, iar porturile ucrainene continuă să funcționeze cu o capacitate limitată, operatorii ar putea redirecționa mărfurile prin România, Republica Moldova și porturile de la Dunăre.
Poziția geografică plasează Republica Moldova între fluxurile de mărfuri care pot coborî din centrul și vestul Ucrainei și infrastructura portuară din România. Una dintre rutele posibile este direcția Giurgiulești–Galați–Constanța.
„Când porturile pierd capacitate, presiunea trece pe șosele și calea ferată. Când un coridor terestru se aglomerează, marfa caută următorul coridor disponibil”, explică economistul.
În aceste condiții, Republica Moldova ar putea beneficia de creșterea activității de tranzit, dar riscă și să se confrunte cu blocaje dacă volumele suplimentare vor depăși capacitatea punctelor de frontieră, a căii ferate, a terminalelor logistice și a infrastructurii de la Dunăre.
Potrivit lui Rija, autoritățile trebuie să privească aglomerația de la frontiera polono-ucraineană ca pe un avertisment timpuriu privind posibila redistribuire a fluxurilor logistice în regiune, nu ca pe o problemă izolată aflată la sute de kilometri de Republica Moldova.
-
1Aeroport folosit de mii de moldoveni se închide complet. Niciun avion nu va decola timp de 11 săptămâni
-
2Drum pavat cu aur? Un kilometru în Trușeni ajunge la peste 25 de milioane de lei
-
3Benzina dă înapoi cu doar 2 bani, prețul motorinei crește cu încă 28 de bani
-
4Moldova vrea să dubleze numărul stațiilor pentru mașini electrice până în 2030. Planul costă 1,2 miliarde de lei
-
5Țara în care oamenii trăiesc aproape 95 de ani. Moldova nici măcar nu intră în top
