Zonă mai largă de acțiune: Inspectorii de integritate ar putea monitoriza și cheltuielile funcționarilor

03 Aug. 2021, 13:06
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Aug. 2021, 13:06 // Actual //  MD Bani

Modul în care are loc controlul averii și intereselor personale va fi modificat, astfel încât în procesul efectuării controlului să fie verificate nu doar veniturile dobândite pe parcursul exercitării mandatului sau funcției sale raportat la situația averilor deținute, dar să fie examinate și luate în considerare și cheltuielile realizate. Modificările sunt propuse într-un proiect de lege, care a fost prezentat pentru consultări publice, scrie Bizlaw.md.

Potrivit autorilor, amendamentele propuse are drept scop evidențierea și constatarea ”stilului de viață” a subiecților declarării. Redacția actuală a cadrului legal reglementează condițiile verificării averii deținute/dobândite pe parcursul exercitării mandatelor, a funcțiilor publice și de demnitate publică. Averea deținută sau obținută nu reflectă însă cheluielile realizate pe durata mandatelor și funcțiilor deținute. În consecință, pentru ca inspectorul de integritate să dispună de un tablou întreg asupra situații averii dobândite de subiectul declarării pe parcursul exercitării mandatelor sau funcțiilor, inspectorul de integritate trebuie să dispună de posibilitatea de a acumula informații inclusiv în privința cheltuielelor realizate în această perioadă.

Respectiv, pentru a evidenția valoarea și conținutul real al averii dobândite pe parcursul mandatelor/funcțiilor, este necesar a atrage atenția inclusiv și asupra cheltuielelor realizate.

Autorii mai spun că verificarea ”stilului de viață” a subiectului declarării este importantă, deoarece inspectorul de integritate trebuie să îl ia în considerare la efectuarea controlului averii și intereselor personale. Or, venitul obținut de subiectul declarării pe parcursul mandatului/funcției sale nu trebuie tratat în mod automat ca sursă în volum întreg din care subiectul declarării sau membrii familiei sale au procurat imobile, autovehicule sau alte bunuri. În funcție de ”stilul de viață” și cheltuielile realizate de subiectul declarării și de familia sa, putem deduce situația reală a averii deținute.

Pentru aceste motive inclusiv se propune modificarea și Legii nr.133/2016 în care subiectul declarării să fie obligat să declare inclusiv serviciile procurate și anume acele cheltuieli suportate de către subiectul declarării împreună cu membrii familiei, concubinul/concubina, în ţară şi în străinătate, a căror valoare individuală cumulativă pe parcursul unui an depăşeşte patru salarii medii lunare pe economie.

06 Iun. 2026, 15:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
06 Iun. 2026, 15:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Președintele Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE), Dan Pîrșan, a lansat un atac la adresa fostei șefe a companiei Electroca, Corina Popescu, al cărei nume este vehiculat pentru funcția de ministru al Energiei în viitorul Executiv de la București.

Într-o postare publică, Pîrșan susține că Popescu a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții-cheie în sectorul energetic, inclusiv cele de secretar de stat în Ministerul Energiei, director general al Transelectrica și director general al Electrica.

Acesta readuce în atenție episodul din mai 2022, când Corina Popescu a fost revocată din funcția de director general al Electrica înainte de expirarea mandatului. Potrivit lui Pîrșan, compania a anunțat inițial o compensație de aproximativ 400.000 de euro, însă raportările ulterioare ar fi indicat că suma totală acordată pentru încetarea anticipată a contractului de mandat s-a ridicat la circa 3,42 milioane de lei brut, echivalentul a aproximativ 680.000 de euro.
„Adică exact rețeta românească: pleci înainte de termen, dar nu pleci supărat. Pleci cu sute de mii de euro”, a afirmat liderul APCE.

În opinia sa, cazul ridică semne de întrebare privind responsabilitatea publică și mecanismele de verificare a eventualelor conflicte de interese în sectorul energetic, în contextul în care foști manageri și demnitari revin frecvent în poziții de influență în companii de stat, instituții publice sau firme de consultanță.

Pîrșan a declarat că România are nevoie de „energie, nu de uși rotative pentru protejații sistemului” și și-a exprimat speranța că discuțiile privind eventualele numiri în noul Guvern vor fi analizate atent.

Corina Popescu nu a comentat deocamdată public acuzațiile formulate de președintele APCE. Postarea reprezintă poziția autorului și nu conține concluzii ale unor instituții de control privind existența unor conflicte de interese sau încălcări ale legislației.