15 afaceri lansate de femei vor fi susținute în cadrul primului Accelerator de Antreprenoriat Feminin

07 Sept. 2022, 16:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
07 Sept. 2022, 16:41 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Marți, 6 septembrie, a fost dat startul ediției I a primului Accelerator de Antreprenoriat Feminin din Moldova. Timp de trei luni, 15 participante selectate din cele patru ediții ale Programului de Pre-accelerare: Antreprenoriat Feminin vor avea ocazia să-și îmbunătățească afacerile și să atragă primele investiții. Astfel, participantele, mentorii, partenerii și donatorii programului s-au întrunit în cadrul evenimentului de lansare oficială a Acceleratorului.

În cadrul evenimentului oficial de lansare a Acceleratorului de Antreprenoriat Feminin din Moldova (ediția I), fondatoarele celor 15 afaceri, mentorii/-ele și donatorii programului au avut ocazia să se cunoască, să discute despre formatul programului, dar și să împărtășească impresiile despre Programul de Antreprenoriat Feminin și așteptările de la următoarele trei luni de Accelerator.

Prezentă la eveniment, Pernilla Nordvall, Secretară Afaceri Politice,  Ambasada Suediei la Chișinău, a ținut să felicite participantele la program, menționând:

„Sper că „kitul de asistență” pe care îl obțineți aici vă va ajuta să vă dezvoltați inițiativele. Ceea ce fac participantele Programului Accelerator este important pentru multe niveluri. A avea resurse financiare proprii este esențial pentru egalitatea de gen și  contează pentru toată lumea, pentru că o societate egală este în beneficiul fiecărui și fiecăreia dintre noi. Mă bucur că Suedia colaborează cu UN Women și XY Partners în cadrul acestui proiect. Sprijinirea abilitării economice a femeilor din Moldova este un exemplu al modului în care noi (Suedia) punem în practică politica noastră feministă externă”.

Nighina Azizov, Coordonatoare Program Eliminarea violenței împotriva fetelor și a femeilor din cadrul UN Women Moldova a subliniat: „Datorită programului de antreprenoriat feminin 58 de activități economice generatoare de venit sunt active și se dezvoltă. Una dintre prioritățile UN Women este  abilitarea economică a fetelor și femeilor, inclusiv din grupurile vulnerabile. Totodată, sunt multe femei care se simt discriminate la locul de studii, la muncă, fiind implicate deja în activități generatoare de venit. Iar această stare de neliniște uneori le poate limita valorile și inițiativele care ar putea contribui la crearea unei societăți mai prospere și mai bune”.

La fel, în cadrul evenimentului, echipa de implementare a Acceleratorului de Antreprenoriat Feminin din Moldova (ediția I) a prezentat agenda programului, care vor fi activitățile preconizate și facilitățile de care se vor bucura cele 15 participante. Totodată, participantele și-au împărtășit impresiile în urma participării la Programul de Pre-accelerare: Antreprenoriat Feminin și au vorbit despre așteptările de la noua experiență. 

La finalul evenimentului, Olga Melniciuc, mentoră în cadrul programului, fondatoarea Investiții.md și co-fondatoarea Business Angels Moldova, le-a oferit câteva sfaturi de încurajare participantelor.

 „Femeile au atât de multe idei creative. Și singurul lucru care ne lipsește uneori e un pic de încredere în sine, în propria afacere și doar puțin suport. Acest lucru încercăm să-l realizăm în cadrul programelor de antreprenoriat feminin. Acum, la  această etapă noi credem că voi deja știți ce vreți, știți de ce aveți nevoie și cu ce vă putem ajuta, iar rolul nostru e să fim alături de voi. Pe parcursul acestor trei luni este important să arătați că femeile pot susține alte femei, că voi sunteți o comunitate de prietene, partenere, cliente unele pentru altele și vă ajutați reciproc să creșteți. Doar împreună putem să avansăm și să schimbăm țara noastră”.

Programul de Accelerare în afaceri pentru femei (ediția I) este un program intensiv de accelerare, cu durata de trei luni, orientat spre companiile fondate de femei. Scopul programului este de a ajuta antreprenoarele să-și îmbunătățească afacerile și să le lanseze pe piața internațională. Programul de accelerare oferă beneficii precum: întâlniri cu femei antreprenoare de succes din Moldova și ateliere săptămânale; abordare individuală; acces la instrumente digitale și la comunitatea de antreprenori/antreprenoare, experți/experte, dar și la oportunități de finanțare.

Acest program este implementat de XY Partners în colaborare cu UN Women  și cu susținerea financiară a Suediei.

27 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Oct. 2026, 19:46 // Actual //  Ursu Victor

Programul „Prima Casă”, promovat de autorități drept o soluție pentru ca moldovenii să-și poată cumpăra o locuință, riscă să se transforme într-o povară financiară pentru familiile care s-au împrumutat peste posibilitățile lor, a declarat directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupușor, care avertizează că ponderea creditelor neperformante în portofoliile bancare a urcat la 5,5%, iar o parte din deteriorarea acestui indicator este legată de sectorul imobiliar.

Potrivit economistului, deși nivelul actual al creditelor neperformante nu reprezintă un pericol imediat pentru stabilitatea financiară a Republicii Moldova, tendința de creștere din ultimele luni constituie un semnal de alarmă.

„Ponderea creditelor neperformante a urcat la 5,5%, deci nu este o cifră mare care să prezinte careva riscuri de stabilitate financiară. Sectorul bancar este unul stabil, probabil cel mai stabil și cel mai bine capitalizat sector din economia națională”, a declarat Lupușor.

Expertul atrage însă atenția că majorarea consecutivă a ponderii împrumuturilor cu probleme trebuie urmărită cu atenție, mai ales că o parte importantă a acestei evoluții provine din sectorul imobiliar.

În opinia sa, situația scoate la iveală și vulnerabilitățile programului guvernamental „Prima Casă”, care, deși a fost conceput pentru a facilita accesul populației la locuințe, a încurajat unele gospodării să contracteze credite pe care le-ar putea susține cu dificultate.

„Aici vorbim de anumite riscuri sau consecințe ale programului Prima Casă, despre care am vorbit anterior, că a fost un program mai mult social decât economic și cu tentă, pe alocuri, electorală”, a afirmat directorul executiv al Expert-Grup.

Potrivit economistului, o parte dintre beneficiarii programului s-au angajat în împrumuturi fără să dispună de venituri suficient de mari pentru a face față poverii financiare, în special într-un mediu macroeconomic volatil.

Riscurile sunt amplificate de creditele cu dobândă variabilă. În perioadele de inflație ridicată și de înăsprire a politicii monetare, dobânzile pot crește, ceea ce duce la majorarea ratelor lunare și pune presiune suplimentară asupra bugetelor familiale.

Pentru gospodăriile care alocă deja o parte considerabilă din venituri achitării creditelor și cheltuielilor curente, o asemenea evoluție poate transforma împrumutul ipotecar într-o povară greu de suportat.

Cu toate acestea, Lupușor subliniază că sectorul bancar rămâne solid și bine capitalizat, iar nivelul de 5,5% al creditelor neperformante nu indică, deocamdată, un risc sistemic. Semnalul de îngrijorare ține mai degrabă de dinamica indicatorului și de vulnerabilitățile financiare ale debitorilor.