20 de ani de la extinderea UE spre Est! Moldova în anticameră. Cum au crescut economiile fostelor state comuniste

Într-o perioadă în care Europa de Est marchează două decenii de la aderarea la Uniunea Europeană, regiunea recoltează roadele extinderii istorice din 2004. Cu toate acestea, se conturează provocări importante și se discută despre nevoia de a populariza beneficiile aderării la cea mai mare piață unică a planetei, scrie Emerging Europe.

Marele val de extindere din 2004

Pe 1 mai 2004, zece țări, dintre care opt din Europa de Est (Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Slovenia), au aderat la Uniunea Europeană. Acesta a fost considerat cel mai mare val de extindere din istoria UE, crescând numărul statelor membre de la 15 la 25 și populația cu 75 de milioane de locuitori.

Bulgaria și România, deși au fost incluse în același val, au întâmpinat dificultăți și au aderat ulterior, fiind totuși considerate parte a valului cinci de extindere. Promisiunea implicită a aderării era convergența economică, iar perspectivele din prezent sugerează că aceste așteptări au fost îndeplinite în mare măsură.

Succese economice notabile

Aproape două decenii mai târziu, țările care au aderat în 2004 au înregistrat progrese notabile. Estonia, Lituania și Slovenia au depășit PIB-ul per capita al Spaniei în 2022, iar Polonia a întrecut Portugalia. Toate aceste țări se pot mândri cu un PIB per capita mai mare decât al Greciei.

Un exemplu elocvent este Polonia, care a înregistrat o creștere semnificativă. Potrivit unui raport al Polish Economic Institute din 2023, PIB-ul per capita al Poloniei este cu aproximativ 31% mai mare datorită aderării la UE. Exporturile către celelalte state membre ale UE au devenit un motor important pentru creșterea economică, iar în 2021, Polonia a exportat bunuri de 216 miliarde de euro, reprezentând 75% din totalul exporturilor.

Provocările din prezent și perspectivele viitoare

Cu toate acestea, regiunea se confruntă cu provocări persistente, cum ar fi decalajul urban-rural și necesitatea unei schimbări structurale în economie. Raportul Vienna Institute for International Economic Studies (WIIW) avertizează că modelele economice existente, concentrate pe mână de lucru ieftină, ating limitele în condițiile transformărilor majore precum decarbonizarea și digitalizarea.

WIIW recomandă o abordare strategică pentru atragerea de sectoare cu valoare adăugată înaltă și stimularea transferului de cunoștințe de la corporațiile străine către companiile interne. O tranziție socială amortizată este necesară pentru a susține schimbarea structurală.

Promovarea beneficiilor UE și ale aderării

În contextul ascensiunii partidelor eurosceptice în Europa de Est, este subliniată necesitatea popularizării avantajelor clare ale aderării la UE. Cu toate că euroscepticismul este prezent în discursurile politice, puțini contestă cu adevărat apartenența la UE.

UE rămâne un garant al prosperității într-o lume nesigură, iar aderarea Ucrainei și Moldovei în decembrie 2023 confirmă atracția persistentă a blocului european. În perspectivă, se estimează că UE va deveni și mai extinsă, consolidându-și rolul în garantarea stabilității și dezvoltării în regiune.

Concluzii și perspective viitoare

Deși Europa de Est sărbătorește două decenii de la aderarea la UE, discuțiile despre provocări și perspective viitoare se intensifică. În pofida retoricii eurosceptice, majoritatea cetățenilor din regiune își doresc menținerea statelor lor în UE. Cu o abordare strategică și o comunicare eficientă a beneficiilor UE, regiunea poate continua să construiască pe succesul aderării și să își consolideze rolul în cadrul unei Uniuni Europene tot mai extinse.

Ucraina și Moldova se alătură acum țărilor din Balcanii Occidentali în anticamera UE. În 2034, când vom marca trecerea a încă 10 ani de la extinderea istorică din 2004 ne vom regăsi aproape sigur trăind într-o UE chiar și mai largă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#Ucraina #UE #Moldova

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

China a rămas principalul cumpărător de petrol pentru doi furnizori puternic sancționați – Rusia și Iran. Pentru a-i convinge pe rafinatorii chinezi să aleagă țițeiul lor, ambele state sunt nevoite să reducă prețurile, însă reducerile mai agresive oferite de Rusia încep să împingă Iranul în afara pieței.

Sortimentul rusesc Urals, cumpărat anterior în principal de India, se vinde acum în porturile chineze cu un discount de aproximativ 12 dolari/baril față de cotația de referință Brent, relatează Bloomberg, citând traderi familiarizați cu tranzacțiile. În ianuarie, reducerea era de 10 dolari. Calculul include costurile de transport, iar în porturile rusești barilii au fost expediați săptămâna trecută la 41,2–43,2 dolari, adică cu circa 27–29 dolari sub Brent, potrivit Argus Media.

La rândul lor, iranienii și-au majorat discountul la 11 dolari/baril, de la 8–9 dolari în decembrie, conform traderilor.

Pe acest fundal, livrările zilnice medii de petrol rusesc către porturile Chinei au urcat la 2,09 milioane barili în primele 18 zile ale lunii februarie, arată datele Bloomberg de urmărire a navelor. Volumul este cu aproximativ 20% mai mare decât în ianuarie și cu 50% peste nivelul din decembrie.

În schimb, exporturile iraniene au totalizat 1,2 milioane barili pe zi de la începutul anului, potrivit Kpler. Nivelul se menține relativ stabil de trei luni, dar este cu 12% sub perioada similară din 2025.

Principalii cumpărători ai petrolului rusesc și iranian sunt rafinăriile independente din China, cunoscute pentru disponibilitatea de a procesa țiței evitat de alte state. Capacitatea lor de absorbție este însă limitată: ele reprezintă doar circa un sfert din capacitatea totală de rafinare a Chinei și sunt supuse cotelor de import stabilite de guvern.

Marile companii petroliere de stat chineze au evitat tradițional petrolul iranian și, recent, au redus semnificativ și tranzacțiile cu Rusia. Analistul Energy Aspects, Jiangnan Sun, semnalează acumularea de „barili sancționați” atât în depozitele terestre, cât și în cele maritime ale Chinei.

Rafinăriile private chineze nu mai pot prelua volume suplimentare, deoarece capacitățile lor par epuizate. Ca urmare, tot mai mult petrol din Rusia și Iran este stocat pe mare, în petroliere folosite drept depozite plutitoare.

Volumul petrolului rusesc aflat în astfel de nave se menține din decembrie la aproximativ 140 milioane de barili — cu circa 60 milioane (65%) mai mult decât la sfârșitul lui august, când Statele Unite au dublat presiunile asupra Indiei pentru a reduce importurile din Rusia.

India continuă să-și diminueze achizițiile de țiței rusesc: din ianuarie, importurile ar putea scădea cu 40%, până la circa 600.000 barili pe zi, potrivit scenariului Rystad Energy.