200 de lei, vedeta bancnotelor cash – aproape 40% din toți banii de hârtie

În anul 2024, valoarea bancnotelor în circulație a însumat 48,06 miliarde lei, echivalentul a 372,44 milioane de bancnote, ceea ce înseamnă, în medie, circa 156 de bancnote pe cap de locuitor. Bancnotele cu cea mai mare valoare nominală – cele de 200 lei – sunt cele mai numeroase: peste 97 de milioane de bucăți, cu o valoare totală de 19,41 miliarde lei, reprezentând aproape 40% din numerarul în circulație, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

Pe locul doi se află bancnotele de 100 lei, cu 68,19 milioane de bucăți și o valoare totală de 6,82 miliarde lei. Sunt urmate de cele de 500 lei (7,73 mld. lei), 50 lei (2,42 mld. lei) și 20 lei (2,44 mld. lei). Bancnotele cu valoare mică (1-10 lei) au un rol marginal în circulație.

În ceea ce privește monedele, au fost înregistrate în circulație 1,12 miliarde de piese, dar cu o valoare cumulată de doar 144,46 milioane lei – adică 0,3% din total. Cea mai frecventă monedă este cea de 1 ban, cu peste 710 milioane de bucăți. Monedele de 50 bani și 10 bani urmează în popularitate numerică.

Monedele de 1 leu și 2 lei sunt mai puține decât omoloagele lor bancnote, dar însumează totuși o valoare de circa 138 milioane lei.

Dominanța bancnotelor de 100 și 200 lei poate sugera fie o adaptare la o economie în creștere, fie un efect indirect al inflației, care determină populația să folosească bancnote de valoare mai mare. Structura actuală arată și o preferință pentru instrumente de plată mai convenabile în tranzacțiile zilnice.

În total, au fost emise și monede comemorative în valoare de 8,25 milioane lei și bancnote comemorative în valoare de 9,38 milioane lei – adică doar 0,04% din totalul numerarului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#cash #bani #BNM

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.