50 de lecții de viață, pe care le poți învăța doar de la copii. Ai simțit și tu asta, așa e?

01 Iun. 2021, 03:14
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
01 Iun. 2021, 03:14 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Copilaria: m-am gândit deseori ce anume îi face pe copii să se simtă minunat. Și care sunt acele obiceiuri la care renunțăm în timp ce ne maturizăm. Cred eu, pe măsură ce creştem, lăsăm în urmă copilaria si obiceiuri care ne-ar putea ajuta să trăim o viață împlinită.

Majoritatea copiilor își spun:

  1. Nu îmi este frică să cad sau să mă lovesc, atâta vreme cât pot să mă ridic și să mă joc aşa cum îmi place.
  2. Am încredere în toţi oamenii. Din punctul meu de vedere toţi sunt sinceri, au inima plină de bunătate şi înţelegere.
  3. Cel mai mult îmi place să mă joc. Nu mă gândesc la nimic altceva atunci când mă distrez pentru că eu trăiesc acum şi nu ieri sau mâine.
  4. Prietenii mei sunt cei mai buni. Îmi place să petrec cât mai mult timp frumos cu ei.
  5. Nu îmi este ruşine să dansez pe stradă, să râd sau să mă distrez. Este natural să te manifeşti în voie, fără să te ascunzi. Nu ai nevoie de măşti ca să te simţi bine.
  6. Ştiu şi am încredere că pot face orice doar dacă vreau cu adevărat.
  7. Uneori stau şi mă gândesc cum va fi când voi fi mare. Vreau să cred că mă aşteaptă ceva măreţ.
  8. Nu îmi este ruşine sau frică să spun ce gândesc. Dacă aş tace, aş încuraja minciuna şi răutatea.
  9. Ori de câte ori ai nevoie de o mână de ajutor, eu ţi-o voi da. Şi ţine minte că nu vreau să-mi dai nimic în schimb.
  10. Vreau să ai şi tu ce am eu. Vreau să te joci cu jucăriile mele şi să te bucuri de ele la fel cum mă bucur şi eu.
  11. Azi am învăţat ceva nou. Fii atent ce pot să fac de acum şi poate vei reuşi şi tu.
  12. Nu îmi place să mint şi să ascund lucruri. Nu pot şi nu vreau să fac asta.
  13. Sunt fericit că am reuşit în sfârşit să merg pe bicicletă. Mă bucur ore în şir de fiecare dată când reuşesc să fac ceea ce mi-am propus.
  14. Dacă tu ştii să scrii, vreau să mă înveţi şi pe mine. Omul cât trăieşte învaţă să crească mare.
  15. Nu îmi place să mă plâng sau să mă vait. Aşa aş pierde prea mult timp.
  16. De abia aştept să încerc ceva nou. Nu îmi este frică de nimic pentru că şi eu pot să reuşesc.
  17. Nu are de ce să îmi pară rău dacă mama nu m-a lăsat să merg afară azi. Sigur mâine o să mă lase.
  18. Pe mine nu mă interesează ce spune colegul meu atâta timp cât ştiu sigur că nu este adevărat. Eu ştiu cine sunt, cum sunt şi ce vreau.
  19. Ai observat că mereu mă uit în sus? Sunt mai mic decât ceilalţi, dar ştiu că o să ajung şi eu acolo sus într-o bună zi.
  20. Uneori mă gândesc la ziua în care voi fi mare. Ştiu că mai este destul până atunci, dar nu stau degeaba şi doar aştept. Contribui şi eu la asta: o ascult pe mama, mănânc ce trebuie, mă culc devreme, îmi fac temele şi încerc să fiu cuminte cât de mult pot.
  21. Nu întorc spatele când cineva mă jigneşte. Încerc să îl fac să înţeleagă că greşeşte şi că nu este adevărat ce spune despre mine. Dacă cumva mă loveşte, nu stau degeaba că aşa ar face tuturor şi nu ar mai ştii să se controleze.
  22. Atunci când vreau să fac ceva, nimeni nu mă poate convinge că nu voi reuşi. Nu mă dau bătut şi le arăt că nu au dreptate.
  23. Îmi place că sunt mic. Am impresia că sunt special şi că toată lumea mă place.
  24. Adesea văd cum unii amână să facă ceea ce le place. Eu chiar nu fac aşa. Mă străduiesc din timp să obţin ce mă face mulţumit şi fericit.
  25. Sunt optimist de fel. Cred şi ştiu că pot să fac tot ce îmi propun. Numai că am nevoie de un pic de ajutor şi nu îmi este ruşine să îl cer.
  26. Nu renunţ la visurile mele: o să mă fac mare şi o să devin un medic de succes.
  27. Îmi place enorm să mă ocup de pasiunile mele. Nu le-aş da pentru nimic în lume.
  28. Cel mai mult îmi place să fiu fericit şi să mă bucur din plin de fiecare lucru pe care îl văd.
  29. Nu aş putea să fac rău nimănui. Nu aş putea să rănesc nici măcar o muscă.
  30. Îl iubesc mult şi pe tata chiar dacă este mai dur de fel. Aştept ca într-o bună zi să vadă cât de mult ţin la el.
  31. Râsul mă face să mă simt bine. Uneori mă doare burta de la atâta râs şi încă îmi mai vine să râd şi atunci.
  32. Oriunde mă aflu, alerg, sar, mă joc şi nu pot sta locului. Uneori merg cu bicicleta, cu rolele, cu trotineta şi altele. Este plictisitor să dormi mai mult decât trebuie şi să nu profiţi de timpul tău. Eu fac mişcare în fiecare zi.
  33. Mă bucur de fiecare dată când se luminează. Este o nouă zi în care pot face ce îmi place.
  34. Niciodată nu mă prefac că îi iubesc pe ceilalţi. Îmi place să îi strâng în braţe pe cei dragi mie.
  35. Nu înţeleg de ce mama şi tata se întristează când plouă sau ninge. Mie îmi place să simt ploaia şi zăpada. Îmi place să mă stropesc din cap până în picioare când plouă şi să mă tăvălesc în zăpadă când ninge.
  36. Nu îmi place să bârfesc sau să rănesc pe ceilalţi. Dacă pe mine mă doare, înseamnă că şi ei se simt la fel. Aşadar, de ce să fii rău?
  37. În fiecare zi, scopul meu este să mă simt bine şi să râd.
  38. Nu îmi pasă cât timp trebuie să treacă ca să ajung acolo unde vreau. Aştept cu răbdare să vină vremea să stau cât vreau eu cu prietenii, să nu mă mai pună mama să dorm devreme. Vreau să să mă fac mare fizic şi intelectual.
  39. Eu nu văd nimic rău în lumea asta. Fiecare lucru care mi se întâmplă este că aşa trebuie să fie.
  40. Nu mă las până nu termin ceea ce am început. Nu îmi place să las pe mâine ce pot face azi.
  41. Când ies afară, privesc cu entuziasm minute în şir ce mă înconjoară. Mi se pare fascinant tot ce văd.
  42. Nu contează că sunt bolnav. Acum am mai mult timp să mă joc şi ştiu sigur că o să îmi fie bine.
  43. Prietenii şi familia sunt cei mai importanţi pentru mine. Aş face orice pentru ei.
  44. Nu îmi place să arunc nimic. Pot să găsesc întrebuinţare la orice lucru. Pot să mă joc cu orice.
  45. De cele mai multe ori sunt în centrul atenţiei şi mă simt relaxat cu ocazia asta. Nu mă pierd când am atâţia ochi aţintiţi asupra mea. Pentru mine este ceva normal să fie aşa.
  46. Nu îmi este bine când ceilalţi nu sunt bine. Mă întristează să văd că mama şi tata nu râd cu mine. De ce oare nu sunt bucuroşi tot timpul?
  47. Cred cu tărie că mâine o să mă distrez şi mai bine pentru că azi am învăţat şi mai multe lucruri.
  48. Pentru mine nimic nu este imposibil. Eu pot să realizez orice.
  49. Nu mă compar cu ceilalţi. Noi suntem cu toţii frumoşi în felul nostru.
  50. Trăiesc în fiecare zi cu bucurie copilaria si viaţa pe care o am. Îi mulţumesc în fiecare seară lui Dumnezeu pentru ceea ce am.

 

Acest articol este un guest-post scris de Andreea Enache pentru florinrosoga.ro.

Farmecul copilăriei este visul tinereţii şi tinereţea visul bătrâneţii. – Tiran Cikirian

17 Oct. 2026, 13:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 13:52 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis un mesaj de susținere a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și a declarat că progresele înregistrate de Chișinău sunt recunoscute de toate statele membre, iar procesul de negociere trebuie să avanseze în funcție de reformele realizate. Liderul francez a afirmat că toate capitolele de negociere urmează să fie deschise, pe măsură ce sunt îndeplinite condițiile necesare.

Declarațiile au fost făcute la Bruxelles, după discuțiile liderilor europeni privind extinderea Uniunii Europene și reformele necesare pentru pregătirea blocului comunitar de primirea unor noi membri.

Întrebat de o jurnalistă de la TVR Moldova despre atmosfera discuțiilor și despre eventualele blocaje în deschiderea celorlalte grupuri de capitole pentru Republica Moldova, Macron a subliniat că rezultatele reformelor de la Chișinău nu pot fi trecute cu vederea.

„Există mai multe țări, inclusiv Republica Moldova, care au făcut progrese și acestea au fost constatate. Dorința noastră este să avansăm conform metodologiei pe care am stabilit-o, bazată pe meritele proprii ale fiecărei țări”, a declarat președintele francez.

Macron a insistat că Republica Moldova a demonstrat progrese importante pe calea integrării europene și că acestea sunt recunoscute inclusiv la nivelul Consiliului European.
„Nimeni nu poate ignora toate progresele făcute de Republica Moldova”, a afirmat liderul de la Paris.

Președintele francez a evidențiat și sprijinul oferit de Franța Republicii Moldova în ultimii ani, în special pentru combaterea dezinformării și a ingerințelor externe, pe care le-a descris drept provocări inclusiv pentru securitatea europeană.

„Știți cât de mult s-a implicat Franța în ultimii ani alături de Republica Moldova pentru combaterea dezinformării, pentru combaterea ingerințelor externe și, în acest fel, pentru securitatea noastră. Susțin foarte puternic ceea ce a făcut președinta dumneavoastră și ceea ce continuă să se facă prin reformele Guvernului”, a declarat Emmanuel Macron.

Potrivit liderului francez, în cadrul discuțiilor dintre șefii de stat și de guvern a existat o recunoaștere unanimă a progreselor Republicii Moldova. „A fost foarte clar în discuțiile de ieri că toată lumea recunoaște progresele făcute de Republica Moldova. Prin urmare, în funcție de aceste progrese, toate capitolele vor fi deschise, astfel încât meritele să fie recunoscute și lucrurile să poată avansa”, a precizat Macron.

Declarațiile vin la câteva zile după ce Republica Moldova a făcut un nou pas în negocierile de aderare. Pe 13 octombrie 2026, Uniunea Europeană și Republica Moldova au deschis negocierile pentru grupurile de capitole 2 și 3, care vizează piața internă, competitivitatea și creșterea incluzivă. Cele două grupuri cuprind împreună 17 capitole de negociere.