LUX pentru copii cu miliarde. Jucării pe care doar să le privești, la cât de scumpe sunt (FOTO)

01 Iun. 2021, 05:32
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
01 Iun. 2021, 05:32 // Au Bani //  MD Bani

Când ne gândim la ideea de lux, ne vin desigur în minte haine, bijuterii, mașini, case, proprietăți. Dar sunt o mulțime de produse care se pot încadra în categoria “Lux”, dintre care au mai făcut subiectul rubricii noastre accesorii și produse alimentare, iar astăzi ne oprim la jucării. Este vorba, firește, despre jucării de colecție, a căror valoare depășește imaginația, fiind cifre urmate de multe zerouri. Tu cât ai fi în stare să plătești pentru o jucărie?

  1. Masterpiece Cube Rubik – 1,5 milioane$

Puteți cumpăra un cub Rubik obișnuit cu aproximativ 3 dolari. Dar dacă ești un fan adevărat al acestui joc și ai un portofel gras, poti să te gândești să investești 1.5 milioane dolari în cubul Masterpiece. Această frumusețe este o jucărie pe deplin funcțională, iar prețul se datorează faptului că fiecare parte este decorată cu 185 de carate de pietre prețioase. Fred Cueller a realizat această capodoperă pentru a comemora cea de-a 15-a aniversare a Cubului Rubik, în 1995. Jucăria este fabricată din aur de 18 carate și în loc de autocolante au fost folosite rubine, de smaralde și ametist.

  1. Golden Monopoly  – 2 milioane $

Aceasta este una dintre cele mai costisitoare versiuni ale jocului popular Monopoly și se estimează a fi în valoare de 2 milioane de dolari. Este fabricat din aur de 18 carate și încastrat în bijuterii. Este realizat de Sidney Mobell, designer de bijuterii din San Francisco,în 1988. Mobell a lucrat un an întreg pentru a face acest joc.Setul de zaruri costă aproximativ 10.000 de dolari, deoarece numărul de puncte se face cu 42 de diamante tăiate complet. În plus, proprietățile din tabla de joc sunt încastrate în 165 de pietre prețioase. Hotelurile sunt acoperite cu safire și casele cu rubine. Această piesă uimitoare a fost donată de Mobell Muzeului Smithsonian în 2003.

  1. Shimansky Soccer Ball – 2,59 milioane $

Nu poți lovi cu piciorul această minge de fotbal, pentru că este o minunăție de 4,8 kg încrustată cu 3500 de carate de diamante sud-africane, inclusiv 6620 de diamante albe și 2640 de diamante negre. A fost creată de marca de bijuterii din Africa de Sud Shimansky pentru a comemora Cupa Mondială de fotbal a avut loc în acea națiune în 2010.A durat trei luni pentru a proiecta și produce această minge menită să atragă fani ai fotbalului și turiști bogați pentru a cumpăra bijuteriile Shimansky.

  1. Lamborghini Aventador – 4,6 milioane $

Dacă îți dorești un Lamborghini care costă de 10 ori mai mult decât un model real, această replică de jucărie este potrivită. Modelul cu dimensiunea de 1/8 a fost realizat de inginerul german Robert Gulpen, iar motivul pentru prețul său exorbitant este că are faruri de aur și este acoperită cu diamante și platină inclusiv pe volan și pe scaune.

  1. Madame Alexander Eloise – 5 milioane $

Ce ai face cu 5 milioane de dolari? Ti-ai putea cumpăra o casă și/sau o mașină , ai investi într-o afacere de mari proporții? Sau ai putea cumpăra păpușa Madame Alexander Eloise. Prețul ei este dat de cele 9 carate de diamante, accesoriile scumpe și hainele de lux. Designerul de păpuși Madame Alexander a creat doar cinci păpuși de acest tip, fiecare purtând cristale Swarovski, accesorii Katherine Baumann, blănuri Oscar de la Renta și haine Christian Dior. Blondă, alături de un câine elegant, asortat, această păpușă oferă câteva detalii despre categoria de cumpărători căreia i se adresează.

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.