Fierbere la ministerul lui Parlicov pentru livrarea gazului în Transnistria! Gazprom nu a rezervat capacități

08 Nov. 2024, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Nov. 2024, 12:18 // Actual //  Ursu Victor

Suspansul privind livrarea gazului rusesc în regiunea transnistreană crește, după ce în luna noiembrie Gazprom nu a rezervat capacități de transport pe ruta transbalcanică. Acest eșec în rezervarea volumelor trimestriale sugerează că gigantul rus nu ia în calcul utilizarea acestei rute ca alternativă pentru tranzitul gazului, concentrând atenția asupra contractului de tranzit prin Ucraina, a cărui soartă rămâne incertă.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avertizat că „semnalul roșu” urmează în decembrie, când se vor face rezervările pentru ianuarie. Dacă Gazprom nu rezervă capacitățile nici atunci, va deveni clar, abia pe 31 decembrie, dacă există un nou contract de tranzit prin Ucraina. Parlicov a subliniat că Moldovagaz a trimis o scrisoare către Gazprom pentru a clarifica eventualele soluții în cazul suspendării tranzitului ucrainean, însă răspunsul întârzie.

„Mi-ar fi plăcut să aflăm acest lucru înainte de 31 decembrie pentru a ne putea organiza rutele alternative. Gazprom are un contract de livrare cu Moldovagaz, dar problema este cum își va respecta obligațiile contractuale,” a declarat Parlicov. El a subliniat importanța punctului de tranzit Sudja, controlat de forțele ucrainene din august, prin care gazul ajunge în Europa și Transnistria.

Chișinăul depinde indirect de gazul rusesc, în condițiile în care centrala de la Cuciurgan livrează curent pe malul drept al Nistrului, în proporție de 80%. Or, curentul este produs din metanul rusesc care ajunge în stânga Nistrului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Aug. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 15:41 // Actual //  Ursu Victor

Energocom anunță că a reușit să rezerve volumele necesare de energie electrică pentru acoperirea consumului Republicii Moldova în ziua de sâmbătă, 8 august. Compania avertizează însă că situația pe piețele regionale rămâne volatilă, iar energia din import continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

Potrivit Energocom, pentru ziua de astăzi au fost achiziționați în total 10.989 MWh de energie electrică.

Cea mai mare parte, 68,50%, este asigurată prin contracte bilaterale de import. Alte 5,78% din necesar au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM).

Astfel, 74,28% din energia necesară Republicii Moldova pentru sâmbătă provine din importuri.

Producția locală din surse regenerabile asigură 24,56% din necesar, în timp ce centralele electrice de termoficare (CET) contribuie cu doar 1,16%.

Deși necesarul pentru 8 august este acoperit, Energocom atrage atenția că situația regională rămâne volatilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

În aceste condiții, compania îndeamnă populația să utilizeze rațional energia electrică, în special în intervalul 18:00–23:00, să evite risipa și, acolo unde este posibil, să amâne folosirea aparatelor cu un consum ridicat pentru alte ore ale zilei.