Zero exporturi de petrol iranian: Trump lansează ofensiva economică

05 Feb. 2025, 17:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Feb. 2025, 17:42 // Actual //  Ursu Victor

Președintele american Donald Trump a reluat marți campania de presiune asupra Iranului, vizând reducerea la zero a exportului de petrol iranian, pentru a împiedica Teheranul să obțină arme nucleare, transmite Reuters.

Înainte de întâlnirea cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, Trump a semnat un memorandum prezidențial care reînvie politica fermă a Washingtonului față de Iran, implementată în timpul primului său mandat.

Trump a afirmat că este deschis unui dialog cu Iranul și și-a exprimat dorința de a discuta cu liderul iranian. „Pentru mine este foarte simplu: Iranul nu trebuie să aibă arme nucleare”, a spus Trump. Întrebat cât de aproape este Teheranul de a dezvolta arme nucleare, Trump a răspuns: „Sunt mult prea aproape.”

Reprezentanța Iranului la Națiunile Unite din New York nu a oferit imediat un răspuns la solicitarea de comentarii.

Memorandumul semnat de Trump prevede, printre altele, ca ministrul american al Finanțelor să exercite o presiune economică maximă asupra Iranului, inclusiv prin sancțiuni și măsuri de constrângere pentru cei care încalcă restricțiile existente. De asemenea, acesta include instrucțiuni pentru Ministerul de Finanțe și Departamentul de Stat al SUA să lanseze o campanie destinată să reducă la zero exportul de petrol iranian.

Potrivit OPEC, producția de petrol în Iran a atins în 2024 cel mai înalt nivel din 2018 până în prezent. Agenția Internațională pentru Energie, cu sediul la Paris, consideră că Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și alți membri ai OPEC dispun de capacități excedentare pentru a compensa pierderile de export din Iran, care este și el un membru al OPEC.

Beijingul nu recunoaște sancțiunile americane, iar companiile chineze achiziționează o mare parte din petrolul iranian. China și Iranul au creat, de asemenea, un sistem comercial care utilizează în principal yuanul chinezesc și o rețea de intermediari, ceea ce permite evitarea utilizării dolarului și controlul autorităților americane.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Oct. 2026, 17:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Oct. 2026, 17:38 // Actual //  Ursu Victor

Ideea reorganizării nivelului doi al administrației publice locale prin înlocuirea actualelor raioane cu regiuni, însă  reforma ridică probleme serioase de ordin juridic, constituțional și electoral, care trebuie soluționate într-un termen foarte scurt, a declarat deputatul Ion Chicu.

Potrivit lui Chicu, odată cu reducerea numărului de primării în urma procesului de amalgamare, menținerea actualului nivel raional nu mai este neapărat justificată.

„Eu consider că este o abordare corectă în condițiile noastre, pentru că la moment și Trezoreria de Stat și alte instituții centrale pot interacționa direct cu primăriile, mai ales că după reformă vor rămâne în jur de 300. Deci nu mai trebuie un intermediar sau atâția intermediari cum erau raioanele”, a declarat Chicu.

În același timp, deputatul spune că autoritățile trebuie să explice clar ce competențe vor avea viitoarele consilii regionale și din ce surse vor fi finanțate.

„Trebuie să înțelegem până la final care vor fi competențele acestor consilii regionale, acestor regiuni. Orice administrație trebuie să aibă niște competențe, iar în afară de competențe trebuie să-i oferi și resurse financiare”, a spus Chicu.

El a atras atenția și asupra termenelor pentru organizarea alegerilor locale generale din 2027. Potrivit deputatului, cadrul legal al reformei ar trebui adoptat, promulgat și publicat cu cel puțin un an înainte de scrutin.

Chicu susține că, ținând cont de calendarul electoral, timpul disponibil pentru adoptarea întregului pachet legislativ este extrem de redus.

„Astăzi este 1 octombrie. Eu nu văd cum timp de o lună o să se parcurgă acest proces. Deci avem o problemă”, a declarat deputatul.

O altă dificultate invocată de Chicu ține de Constituție, care conține referiri la raioane și consiliile raionale, în timp ce noul model ar urma să introducă regiuni și consilii regionale.

„Noi în Constituție avem prevăzute cele ce țin de raioane, consilii raionale. Nu știu dacă este ceva scris de consilii regionale. Deci nu știu cum este posibil de modificat Constituția în toată perioada asta”, a spus Chicu.

Deputatul afirmă că aceste aspecte juridice și legislative trebuie clarificate înainte ca reforma să fie pusă în aplicare și speră că Guvernul a analizat deja soluțiile necesare.