„Apă în gură” la Tiraspol – Ce se întâmplă cu ajutorul de milioane promis de UE?

05 Feb. 2025, 15:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Feb. 2025, 15:58 // Actual //  Ursu Victor

Tiraspolul nu a oferit încă nicio reacție la anunțul privind ajutorul financiar suplimentar de 60 de milioane de euro, destinat regiunii transnistrene, făcut public marți la Chișinău. Informația a fost confirmată de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.

„Deocamdată nu avem o reacție, dar suntem convinși că va urma. Trebuie să depășim această situație critică în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Avem nevoie de această stabilitate”, a declarat Oleg Serebrian.

Oficialul a subliniat că viitoarele discuții se vor concentra și pe respectarea drepturilor omului în regiune, exprimându-și optimismul în acest sens.

Ajutorul suplimentar de 60 de milioane de euro ar acoperi aproximativ 70% din consumul social al malului stâng, nivel înregistrat înainte de criză. Fondurile vor fi oferite cu condiția aprobării de către Guvernul Republicii Moldova a unui plan de actualizare a tarifelor la energie. Companiile mari, care exportă produse, vor trebui să plătească energia la prețuri de piață, iar giganții industriali vor fi excluși din pachetul de sprijin. În plus, vor fi necesare acțiuni concrete pentru asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În primele 5 zile de când Energocom asigură cu gaze și consumatorii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, au fost cumpărare și livrate în raioanele de est peste 11 milioane de metri cubi de gaze, conform solicitărilor Tiraspoltransgaz.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
21 Sept. 2026, 16:50 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bitcoin a depășit luni pragul de 85 000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel din ianuarie 2026, pe fondul unui nou val de cumpărări pe piața criptomonedelor. Cea mai mare criptomonedă a urcat până la aproximativ 85 200–85 229 de dolari, după care s-a retras ușor, fiind tranzacționată în jurul valorii de 84 400 de dolari.

Bitcoin a avansat cu peste 7% în ultimele cinci zile și cu aproape 35% în ultimele trei luni. Chiar și după această creștere, criptomoneda rămâne sub nivelul maxim istoric de peste 126 000 de dolari atins în octombrie 2025 și este încă pe minus față de începutul acestui an.

Una dintre explicațiile invocate pentru creșterea recentă este revenirea fluxurilor de capital către fondurile tranzacționate la bursă (ETF) bazate pe Bitcoin, dar și închiderea masivă a pozițiilor short, deschise de traderii care mizau pe scăderea prețului. Potrivit datelor prezentate de piață, peste 155 de milioane de dolari în poziții short au fost lichidate, dintre care mai mult de 85 de milioane de dolari în perechi cu Bitcoin. Pe Ethereum, lichidările pozițiilor short au depășit 48 de milioane de dolari.

Mecanismul poate amplifica rapid creșterea prețului. Atunci când Bitcoin depășește nivelurile la care au fost acumulate numeroase poziții short, traderii sunt obligați să cumpere criptomonede pentru a-și închide pozițiile, ceea ce adaugă presiune de cumpărare pe piață.

Raliul readuce în discuție posibilitatea încheierii așa-numitei „ierni cripto”, perioada de scădere care a urmat maximului din octombrie 2025. Matt Hougan, director de investiții al Bitwise, consideră că piața a intrat într-o nouă etapă și a declarat pentru CNBC că „s-a terminat” perioada de iarnă cripto. El estimează că actualul ciclu ar putea deveni unul dintre cele mai puternice și mai îndelungate din istoria pieței, însă această afirmație reprezintă perspectiva sa asupra evoluției viitoare și nu o certitudine.