„Rabla Car” – afacere ecologică sau combinație de familie? Singura firmă autorizată, condusă de sora unui oficial

06 Mart. 2025, 12:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Mart. 2025, 12:11 // Actual //  Ursu Victor

În Republica Moldova, o singură asociație pentru colectarea vehiculelor scoase din uz, „Rabla Car”, a primit autorizație de la Agenția de Mediu (AM) pentru gestionarea deșeurilor provenite de la automobilele vechi. Fondată de trei companii din domeniul importului și comercializării vehiculelor și pieselor auto, organizația este administrată de Cristina Melnic, sora lui Vasile Melnic, director adjunct al Inspectoratului pentru Protecția Mediului și fost candidat PAS la alegerile locale din Chișinău, potrivit unei investigații publicată de Ziarul de Gardă.

În spațiul public au apărut acuzații că „Rabla Car” ar fi fost favorizată, iar atribuirea autorizației s-ar putea traduce într-un monopol asupra reciclării automobilelor uzate. În replică, reprezentanții Agenției de Mediu susțin că examinează mai multe solicitări și că alte sisteme colective ar putea fi autorizate înainte de termenul limită, 6 mai 2025.

Potrivit legii, după această dată, orice companie care importă autovehicule va trebui să facă parte dintr-un sistem colectiv sau individual, pentru a asigura reciclarea vehiculelor uzate. Cu toate acestea, mai mulți reprezentanți ai industriei auto susțin că procesul de autorizare pentru alte sisteme colective trenează, în timp ce „Rabla Car” a primit undă verde în doar trei luni.

Directorul adjunct al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Vasile Melnic, neagă orice conflict de interese, susținând că nu a semnat niciun act care să favorizeze asociația administrată de sora sa. „Dumneaei are 30 de ani, face ce vrea. Eu nu am admis nicio ilegalitate”, a declarat el.

La rândul său, administratoarea Rabla Car, Cristina Melnic, susține că a fost numită în funcție de fondatori și că acuzațiile privind un posibil monopol sunt nefondate. „Orice încercare de a sugera că există influență politică sau administrativă este o minciună”, a scris ea pe rețelele sociale.

În prezent, mai multe sisteme colective sunt în așteptarea autorizațiilor, iar unii reprezentanți ai industriei auto afirmă că procesul este unul netransparent și riscă să favorizeze un singur operator. „Dacă până pe 6 mai nu vor fi aprobate alte asociații, atunci se va confirma că se creează un monopol”, afirmă unul dintre solicitanți.

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a respins acuzațiile privind favorizarea unui operator. „Am aflat în ziua în care s-a dat autorizația. M-am bucurat că în sfârșit a apărut cineva, pentru că am extins termenul de vreo trei ori. Sunt sigur că până pe 6 mai vor apărea și alte sisteme colective”, a declarat el.

În timp ce autoritățile insistă că procesul de autorizare este deschis tuturor, piața reciclării vehiculelor uzate rămâne sub semnul întrebării, iar viitorul gestionării acestor deșeuri va depinde de modul în care se va desfășura atribuirea autorizațiilor în următoarele luni.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.