Aurul strălucește din nou: +2,4% într-o zi, pe fondul temerilor globale

09 Apr. 2025, 12:12
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Apr. 2025, 12:12 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Cotațiile aurului au crescut puternic cu 2,4%, ajungând la 3062,2 dolari per uncie pe bursa Comex, marcând o revenire semnificativă în contextul tensiunilor geopolitice și al volatilității piețelor financiare. De la începutul anului, prețul aurului a urcat cu aproximativ 14%, potrivit datelor analizate de The Wall Street Journal.

Aurul înregistrase o scădere temporară la finalul săptămânii trecute și luni, pe fondul vânzărilor de profit realizate de investitori pentru a compensa pierderile din alte active, afectate de anunțul tarifelor comerciale agresive ale președintelui american Donald Trump. Totuși, începând de marți, trendul s-a inversat brusc, iar metalul prețios a recuperat o bună parte din pierderi.

Potrivit analiștilor de la Sucden Financial, dacă tensiunile comerciale dintre SUA și China continuă să escaladeze și dacă temerile privind accelerarea inflației se intensifică, aurul ar putea atinge noi maxime istorice în perioada următoare.

În contextul în care piețele bursiere sunt sub presiune, iar activele americane devin tot mai riscante, aurul își reafirmă statutul de activ de refugiu preferat de investitori în vremuri de incertitudine.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.