Gaze din adâncurile Mării Negre pentru Moldova, dar abia din 2027. Prețul este confidențial

07 Mai 2025, 10:52
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Mai 2025, 10:52 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat semnarea primului contract pe termen lung pentru gaze naturale din zăcământul Neptun Deep. Acordul a fost încheiat cu gigantul energetic român OMV Petrom și prevede furnizarea, începând cu 2027, a unei cantități suficiente pentru a acoperi aproximativ un sfert din necesarul de consum intern al Republicii Moldova.

„În momentul în care producția de gaze va începe, noi vom beneficia de aproximativ 25% din consumul nostru din acest zăcământ. Este un contract încheiat în beneficiul țării”, a declarat ministrul Junghietu.

Ministrul a precizat că termenul „pe termen lung” se referă la o durată de trei ani, iar clauzele contractuale sunt confidențiale. Totuși, el a dat asigurări că prețul este corelat cu indicele pieței și include un discount, ceea ce ar putea reduce prețul mediu de achiziție al gazului natural pentru Moldova în anii următori.

„Diversificarea înseamnă securitate energetică. Iar acest contract reprezintă exact asta: o alternativă viabilă, stabilă și predictibilă la sursele clasice de gaze”, a adăugat Junghietu.

Zăcământul offshore Neptun Deep, situat în sectorul românesc al Mării Negre, este unul dintre cele mai promițătoare proiecte energetice ale regiunii. Potrivit estimărilor, producția de gaze urmează să demareze în anul 2027.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața europeană a motorinei înregistrează fluctuații joi, 5 noiembrieiar cotațiile revin după o scădere în prima parte a dimineții. Prețul motorinei de referință Gasoil EU a urcat de la aproximativ 1.293 de dolari pe tonă la peste 1.320 de dolari, recuperând aproape 30 de dolari într-un interval de aproximativ o oră.

Potrivit graficului tranzacțiilor, în jurul orei 10:10, cotațiile au început să crească accelerat, după ce anterior coborâseră spre 1.293 de dolari pe tonă. În numai 20 de minute, prețul a depășit pragul de 1.315 dolari, iar ulterior a atins niveluri de peste 1.320 de dolari pe tonă.

La momentul surprins în grafic, cotația era de 1.321,56 dolari pe tonă. Cu toate acestea, motorina înregistra încă o scădere de 34,25 dolari, echivalentul a 2,53%, față de nivelul de referință precedent.

Astfel, deși piața a recuperat rapid o parte din pierderile înregistrate în cursul dimineții, evoluția generală rămânea negativă. Oscilațiile ample, într-un interval atât de scurt, indică o volatilitate ridicată a cotațiilor produselor petroliere.

Evoluțiile de pe piața europeană sunt importante și pentru Republica Moldova, țară dependentă de importurile de produse petroliere. Prețurile maxime de comercializare a motorinei sunt calculate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în baza cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile și a cursului de schimb leu–dolar, la care se adaugă marja comercială și taxele aferente. anre.md