Tesla, GM și VW, lăsate în urmă! Revoluția auto vine din China

03 Iul. 2025, 15:47
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Iul. 2025, 15:47 // Actual //  Ursu Victor

Producătorii auto chinezi precum BYD și Chery rescriu regulile competiției globale, dezvoltând modele noi într-un ritm dublu față de rivalii occidentali și cucerind piețele internaționale cu o viteză fără precedent. Potrivit unei investigații Reuters, constructorii auto chinezi reușesc să lanseze un model complet nou în doar 18 luni – comparativ cu cei 5-10 ani necesari în Europa sau SUA – ceea ce le oferă un avantaj competitiv major într-o perioadă de transformări rapide în industria auto, notează Reuters.

Un exemplu grăitor este Chery, care în doar șase săptămâni a reconfigurat complet SUV-ul Omoda 5 pentru piața europeană, adaptându-l pentru drumurile sinuoase și exigențele de viteză din Vest. „Așa ceva este imposibil la un producător european”, a declarat Riccardo Tonelli, inginer-șef la Chery, care a lucrat anterior în industria auto din Italia.

BYD, cel mai mare constructor auto din China, este considerat de experți o amenințare strategică pentru giganții mondiali, datorită structurii sale integrate: compania produce intern majoritatea componentelor și are o forță de muncă de 900.000 de angajați. Cultura muncii intensă, cu zile de 12 ore, 6 zile pe săptămână, permite o accelerare masivă a proiectării și producției.

Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. În 2024, atât BYD, cât și Chery și-au majorat vânzările globale cu aproximativ 40%, în timp ce Tesla a înregistrat primul declin anual, pe fondul lipsei unor modele noi și controverselor generate de comportamentul politic al lui Elon Musk.

Piața chineză, odinioară dominată de companii străine, a fost preluată rapid de giganții locali: dacă în 2020, primii cinci producători străini vindeau anual 9,4 milioane de vehicule în China, în 2024 cifra a scăzut la 6,4 milioane. În același timp, primii cinci producători chinezi și-au dublat vânzările, ajungând la 9,5 milioane de unități.

În fața acestei ofensive, SUA și Europa au impus tarife vamale și acuză China de subvenții incorecte. Totuși, experții consideră că principala forță disruptivă a industriei auto chineze rămâne viteza amețitoare cu care reușește să inoveze, să producă și să livreze, amenințând serios poziția tradițională a producătorilor occidentali.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Iun. 2026, 17:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Iun. 2026, 17:40 // Actual //  Ursu Victor

Venezuela se pregătește pentru cea mai mare restructurare a datoriei publice din istorie, după ce o analiză a finanțelor statului a scos la iveală datorii de aproximativ 240 de miliarde de dolari, echivalentul a 240% din Produsul Intern Brut al țării, relatează Financial Times.

Potrivit publicației, noua administrație de la Caracas, condusă de vicepreședinta Delcy Rodríguez după înlăturarea lui Nicolas Maduro în luna ianuarie, pregătește negocieri cu creditorii internaționali pentru restructurarea obligațiilor financiare acumulate în ultimii ani.

Datele obținute în urma unei revizuiri a finanțelor publice arată că datoria reală este mai mare decât estimările anterioare ale pieței, care indicau un nivel cuprins între 150 și 200 de miliarde de dolari.

În același timp, economia Venezuelei este evaluată la aproximativ 100 de miliarde de dolari, comparativ cu 370 de miliarde de dolari în 2012, ultimul an al mandatului fostului președinte Hugo Chávez. Astfel, economia țării s-a contractat de aproape patru ori în ultimii 13 ani.

Raportul datorie/PIB de 240% depășește chiar și nivelul Japoniei, care deține în prezent recordul mondial în rândul economiilor dezvoltate, cu un nivel al datoriei de 206,5% din PIB în 2025, potrivit Fondului Monetar Internațional.

Dacă planul de restructurare va fi implementat, Venezuela ar putea depăși și Grecia, care a restructurat aproximativ 200 de miliarde de dolari în timpul crizei datoriilor din zona euro din 2012 și a devenit astfel astfel cel mai mare caz de restructurare a datoriei publice din istoria modernă.

O mare parte din obligațiile financiare provin din obligațiunile emise de statul venezuelean și de compania petrolieră de stat PDVSA. Pe lângă acestea, Caracas are datorii de miliarde de dolari către China, companii petroliere, bănci internaționale și investitori ale căror active au fost naționalizate de regimurile Chávez și Maduro.

În pofida faptului că Venezuela deține cele mai mari rezerve de petrol din lume, politicile economice promovate în ultimele două decenii au dus la prăbușirea economiei și a sectorului energetic și a transformat una dintre cele mai prospere țări din America Latină într-unul dintre cele mai îndatorate state ale lumii.

Autoritățile de la Caracas speră să ajungă până la sfârșitul anului la un acord cu creditorii internaționali, ceea ce ar putea permite revenirea țării pe piețele financiare globale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM