(FOTO/VIDEO) Contrabandă cu automobile în Republica Moldova. Au sustras mașini în valoare de 12 milioane de lei din UE

18 Iun. 2021, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Iun. 2021, 11:44 // Actual //  MD Bani

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu ofițerii INI al MAI, prin sprijin analitic din partea IGP al MAI au reușit, în aproximativ patru luni, să dea în vileag modul de activitate al unui grup griminal organizat care se ocupa de contrabandă cu mașini sustrase din UE în valoare de 12 milioane de lei, se arată înt-un comunicat al Procuraturii.

Urmărirea penală a început în cadrul executării unei cereri de comisie rogatorie din Ungaria. Conform expertizelor criminalistice, s-au constatat elemente de falsificare a numerelor de identificare a unor automobile.

Astfel, joi, în baza demersurilor procurorilor, trei membri ai grupului criminal au fost plasați în arest preventiv, trei – în arest la domiciliu, iar altuia i-a fost aplicată măsură non-privativă de libertate.

În cadrul investigațiilor urmează a fi stabilit întreg cercul persoanelor implicate în schema criminală, inclusiv angajați ai unor autorități publice. În cazul în care, vinovăția făptuitorilor va fi demonstrată în instanța de judecată, potrivit legii penale, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 10 ani.

potrivit legislației naționale, persoanele vizate în investigații sunt prezumate nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.


26 Iul. 2026, 09:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Iul. 2026, 09:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Gigantul internațional al băuturilor alcoolice Bacardi a început producția locală a vermutului Martini Bianco și a aperitivului Martini Fiero în Rusia, extinzându-și astfel operațiunile pe piața rusă, în pofida faptului că în 2022 condamnase public invazia Ucrainei și anunțase suspendarea exporturilor și investițiilor.

Potrivit unei investigații publicate de The Insider, primele loturi au fost produse de compania rusă Alvisa, partenerul Bacardi în Rusia, la crama „Château Alvisa” din satul Cinar, Republica Daghestan. Informațiile sunt confirmate de documentele depuse la autoritatea rusă pentru controlul pieței alcoolului.

Compania intenționează să producă anual aproximativ 10 milioane de litri de vermut destinați exclusiv pieței ruse. Până acum, produsele Martini comercializate în Rusia erau importate din Argentina.

Investigația arată că Alvisa este controlată de familia lui Zaur Askenderov, președintele Adunării Populare din Daghestan, politician despre care publicația susține că sprijină armata rusă implicată în războiul din Ucraina și care a deschis în 2023 un centru de instruire pentru operatori de drone FPV.

Aceasta nu este prima facilitate de producție Bacardi din Rusia. Din 2023, băutura pe bază de rom Bacardi Oakheart și ginul Bosford sunt îmbuteliate la Distileria Tula 1911. În 2025, pachetul majoritar al acestei fabrici a fost preluat de compania de stat Rosspirtprom, despre care The Insider afirmă că este controlată de cercuri apropiate oligarhului Arkadi Rotenberg, un apropiat al președintelui Vladimir Putin.

În martie 2022, Bacardi a condamnat public invazia rusă în Ucraina și a anunțat oprirea exporturilor și investițiilor în Rusia. Ulterior însă, compania a eliminat din comunicatul oficial referirea la suspendarea exporturilor.

În practică, subsidiara rusă Bacardi Rus și-a continuat activitatea și și-a majorat semnificativ afacerile. Veniturile companiei au crescut cu 71%, de la 30 de miliarde de ruble în 2021 la 51,5 miliarde de ruble în 2025, în timp ce cheltuielile comerciale au depășit 11 miliarde de ruble.

Potrivit investigației, unul dintre motivele localizării producției îl reprezintă majorarea taxelor vamale pentru alcoolul importat. Din august 2024, Rusia aplică o taxă minimă de 2 dolari pe litru pentru vinurile și vermuturile provenite din state considerate „neprietenoase”, la care se adaugă TVA de 20%. Prin îmbutelierea locală, producătorii evită aceste costuri și beneficiază de facilități fiscale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!